Cum va fi decontată naveta elevilor. Ordonanța privind transportul școlar, pe masa Guvernului

Data publicării:
elevi in prima zi de scoala
Copii la școală. Foto: InquamPhotos / Octav Ganea

Ordonanța privind transportul școlar a ajuns pe masa Guvernului și urmează să fie aprobată în cadrul ședinței de miercuri. Potrivit proiectului, elevilor care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu li se decontează cheltuielile de transport, pe durata cursurilor şcolare, din bugetul Ministerului Educaţiei, în limita a 50 km.

De asemenea, elevilor care locuiesc la internat sau în gazdă li se asigură decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a opt călătorii dus-întors pe semestru, din bugetul Ministerului Educaţiei, prin unităţile de învăţământ unde sunt şcolarizaţi.

Elevii vor putea solicita acordarea sumei în avans, cu decontare în luna următoare. Suma ce poate fi acordată în avans va fi nivelul cuantumului lunar de care beneficiază elevul.

Decontarea va fi asigurată la nivelul valorii documentelor de transport lunare, dar nu mai mult de 30 lei/lună pentru distanța de 3 km. Va putea fi decontată lunar numai suma aferentă avansului primit în luna precedentă.

Pentru distanțele ce vor depăși 3 km, până la limita de 50 de km, suma de 30 de lei /lună se va suplimenta cu 3 lei pentru fiecare kilometru/lună, dar nu mai mult decât valoarea documentelor de transport lunare.

În situația în care sunt elevi care se deplasează de la domiciliu către unitatea de învățământ la distanțe mai mari de 50 km și nu locuiesc la internat sau gazdă li se va deconta suma aferentă distanței de 50 km, la care se va adăuga 1 leu/km/lună, pentru distanțele ce depășesc 50 de km.

Operatorii de transport rutier vor avea obligația de a emite documente lunare de transport cu încadrare în tarifele maxime per kilometru/lună.

Mecanismul de decontare va fi reglementat prin Metodologia ce va fi aprobată prin ordin al ministrului educației, în maximum 30 de zile de la emiterea ordonanței de urgență.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Actul de care proprietarii apartamentelor construite înainte de 1990 au nevoie la vânzare. Verificarea care...
Digi FM
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au pierdut toți...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Jennifer Lopez le-a prezentat fanilor noua ei „casă Barbie” de 18 milioane de dolari. Cum arată vila din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Zendaya, de nerecunoscut la premiile Emmy 2026. Rochia transparentă și tunsoarea pixie au atras toate...
Adevarul
Atacul fostului procuror general al Ucrainei asupra instituțiilor anticorupție ar putea declanșa o criză...
Newsweek
Analist economic: România riscă să retrogradeze la „junk”, în octombrie. Pensiile și salariile, în pericol
Digi FM
Școală de 4 milioane de lei într-o comună fără niciun elev. Primarul ar veni la birou cu elicopterul
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Discursul care a lăsat o sală întreagă în lacrimi. Michael J. Fox, ovaționat la gala Emmy 2026. Ce a...
UTV
Zendaya, Selena Gomez și Nicole Kidman au strălucit la Premiile Emmy 2026. Vezi cele mai spectaculoase ținute...