UE acordă Ucrainei ajutor umanitar de 145 de milioane de euro și sute de generatoare electrice

Data actualizării: Data publicării:
Flags of European Union and Ukraine
Foto: Getty Images

Uniunea Europeană intenţionează să pună la dispoziţie Ucrainei un ajutor umanitar în valoare de 145 de milioane de euro, a anunţat joi Comisia Europeană.

Fondurile sunt destinate să asigure protecţie, adăpost, hrană şi acces la apă şi servicii medicale, a precizat comisia, relatează dpa preluată de Agerpres.

O sumă suplimentară de opt milioane de euro este alocată pentru găzduirea refugiaţilor de război în Republica Moldova, a adăugat aceasta.

Având în vedere atacurile continue ale Rusiei asupra infrastructurii energetice din Ucraina, UE furnizează, de asemenea, alte 500 de generatoare de curent electric de urgenţă. Vineri, 447 dintre acestea fuseseră deja livrate.

De la începutul războiului lansat de Rusia în urmă cu aproape patru ani împotriva Ucrainei, Comisia Europeană a furnizat peste 1,4 miliarde de euro pentru programe de ajutor umanitar în Ucraina şi Republica Moldova. Cel puţin trei miliarde de euro au fost oferite pentru securitatea energetică, a precizat aceasta.

În total, Uniunea Europeană a sprijinit Ucraina cu 193,3 miliarde de euro, a precizat Comisia Europeană.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Părinţii lui Mario Berinde, răzbunare neaşteptată pe cei trei tineri care le-au ucis fără milă copilul...
Digi FM
Un câștigător de loterie în vârstă de 80 de ani a construit un imperiu al drogurilor de sute de milioane de...
Pro FM
Cine e în spatele Lolitei Cercel, artista AI care a iscat dezbateri aprinse: "Am creat-o așa cum un scriitor...
Film Now
Sarah Jessica Parker și Matthew Broderick, apariție rară alături de cei trei copii. Gemenele cuplului s-au...
Adevarul
„Eu urmez!”. Mesaje pe TikTok pentru elevul care s-a aruncat de pe un bloc din Oradea. Părinții, alertați să...
Newsweek
La ce pensie poți spera după 30-35 ani de muncă? Unii pensionari nu iau nici 2.000 lei pensie. Care e motivul?
Digi FM
Cum arată Jennifer Grey la 65 de ani. În curând începe filmările la continuarea "Dirty Dancing"
Digi World
Un studiu despre cafea pune sub semnul întrebării recomandările de consum pentru cei cu o afecțiune cardiacă...
Digi Animal World
Momentul când un crocodil atacă violent un bivol. Imaginile cu lupta pentru supraviețuire au devenit virale
Film Now
Natalie Portman, critici dure la adresa Oscarurilor din 2026: „Regizoarele sunt ignorate. Mai avem mult de...
UTV
Sydney Sweeney a încins Instagramul cu pozele din noua campanie. Actrița a lansat brandul de lenjerie SYRN