Dosarul în care se cere aprobarea noului statut PNL: A doua judecătoare s-a retras din proces

Data publicării:
congresul pnl
Foto: Inquam Photos / Tudor Pană

Două judecătoare au depus, pe rând, cerere de abținere în dosarul în care se cere aprobarea noului statut al Partidului Național Liberal (PNL).

Pe rolul Tribunalului București a fost înregistrat pe 7 iulie un dosar care vizează înregistrarea noului statut al Partidului Național Liberal, aprobat de liberali în timpul Congresului Extraordinar din 21 iunie.

Aprobarea noului statut întârzie, însă, după ce la termenele din 16, respectiv 20 iulie, două judecătoare au formulat, pe rând, cereri de abținere.

Pe 16 iulie, a fost aprobată cererea de abținere formulată de judecătoarea Mihaela Luciani. Dosarul a fost repartizat ulterior către judecătoarea Evelina Vîlcu.

„Admite declarația de abținere formulată de doamna judecător Mihaela Luciani de la soluționarea dosarului nr. 27598/3/2026 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a III-a Civilă. Înaintează dosarul doamnei preşedinte de secţie pentru măsuri cu privire la repartizarea acestuia. Fără cale de atac. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței astăzi, 16.07.2026”, este decizia din 16 iulie. 

Pe 20 iulie, însă, și Evelina Vîlcu a formulat cerere de abținere, aprobată la rândul ei.

„Admite cererea de abţinere formulată de doamna judecător Vîlcu Oana Evelina. Fără cale de atac. Pronunţată, azi, 20.07.2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”, este decizia din 20 iulie.

Agerpres arată că Mihaela Luciani este judecătoarea care a suspendat pe 8 iulie, într-un alt proces, toate hotărârile adoptate de PNL în timpul Congresului Extraordinar din 21 iunie.

Principalul argument pentru suspendarea hotărârilor adoptate de PNL la Congres, după cum Digi24.ro a arătat aici, a fost că deciziile au fost luate în baza unui statut care încă nu a intrat în vigoare.

CITEȘTE ȘI: Ce a invocat Tribunalul București atunci când a suspendat toate deciziile adoptate de PNL la Congresul din iunie (Motivare)

Editor : M.G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Florentin Pandele în 2026. Cât încasează soţul Gabrielei Firea anual din salariu și pensie
Digi FM
A câștigat un milion de euro la loterie, apoi a aruncat biletul la gunoi. Gestul făcut muncitorii de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Raye și Michael B. Jordan, întâlnirea care a stârnit valuri de speculații. "Chiar se plac. Au ieșit deja la...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Reuniune emoționantă după 23 de ani. Cum arată azi actorii care i-au jucat pe Frodo, Sam, Merry și Pippin în...
Adevarul
Primii kilometri de autostradă din 2026: azi se deschide circulației un nou lot din Autostrada A3
Newsweek
Casa de Pensii, anunț pentru pensionarii care iau miercuri pensia. „Am trimis banii”. La ce oră ajung pe card?
Digi FM
Și-a rupt un deget în vacanță, dar asta nu i-a stricat cheful. Halle Berry, naturală, fără machiaj, superbă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău dacă mănânci pâine albă în fiecare zi. Ce spun nutriționiștii despre acest...
Digi Animal World
Momentul în care un hipopotam urmărește o barcă plină cu turiști: „A fost terifiant”
Film Now
O actriță din Harry Potter, metodă surprinzătoare de a-și întreține cei patru copii: "Am câștigat mai mult...
UTV
Alexandra Stan a născut o fetiță. Ce nume a ales artista pentru fiica ei