Video Daniel David, logica din spatele noilor burse. „Nu ne mai puteam ridica la înălțimea anilor când lucrurile au scăpat de sub control”

Data publicării:
daniel david
Daniel David. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Invitat la Digi24, Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a explicat cum a luat decizia tăierii burselor și care este logica din spatele noilor măsuri, care au produs revoltă în rândul elevilor.

„N-a fost o idee care face parte dintr-un demers de reformă în legătură cu educația. Toată țara, inclusiv educația, în toamnă, dacă nu controlăm cheltuielile, nu obținem mai multe venituri - a spus și premierul - avem probleme mari cu plata salariilor, pensiilor, burselor și asigurărilor sociale. Și atunci întrebarea era ce face fiecare domeniu care a contribuit la acest deficit. Noi vorbim de 30 de miliarde deficit, pentru care întoarcem țara pe dos pentru a ne corecta propria contribuție. Doar bursele în acest an ar fi acoperit 6,4 miliarde - atât ar fi costat bursele. Am avut o creștere spectaculoasă în ultimii 2 ani, astfel încât efectiv din toamnă nu mai sunt bani pentru burse”, a spus ministrul educației și Cercetării.

„Și atunci ce poți să faci este să te gândești ce poți salva, ce burse poți să salvezi totuși, ca să ai o oarecare logică, iar măsurile care au fost propuse sunt măsuri care au mers în următoarea strategie. Unu, învățământul fiind obligatoriu, trebuie să-i ajutăm pe cei care se află în condiții sociale, în zona sărăciei, în zona defavorizată, pentru a putea să participe la școală. Meritul hai să-l reîntoarcem și să devină merit, pentru că am ajuns la un moment dat în urmă cu 2 ani și chiar în acest an meritul să fie definit foarte ciudat. În urmă cu 2 ani erau burse de merit pentru pentru copii cu nota cinci sau șase. Iar în zona olimpicilor ce am putut salva, vă spun sincer, au fost premiile. În continuare, pentru olimpiadele internaționale vom avea premii consistente. Locul unu 4.000 euro, locul doi 3.000 euro, locul trei 2.000 euro. Mențiunea 1.000 euro”, a spus Daniel David la Digi24.

Ministrul a explicat că fondul bursier din anul 2025-2026 va fi mai mare decât cel din 2022-2023 dar că „Nu ne putem ridica la înălțimea anilor când lucrurile au scăpat de sub control. Dar dacă am putut funcționa ca școală și ca societate în urmă cu 3 ani, probabil că vom putea funcționa și în această situație de criză”.

„Și pe lângă bursele pe care le-a menționat, ca să nu rămână cineva cu semne de întrebare, vom mai păstra bursele tehnologice pentru învățământul dual. Atâta se poate acoperi pentru a putea avea anumite burse, ca să spun așa, din toamnă. Altfel eram în situația în care, dacă nu luam nici noi măsuri, nici sănătatea, nici munca, nici celelalte mari domenii bugetare, am fi suspendat cu totul bursele și, repet, aveam probleme cu salariile, ceilalți aveau probleme cu pensiile și cu ajutoarele sociale”, a mai spus David.

 

Editor : S.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poți refuza accesul în apartament pentru verificări? Ce prevede legea
Digi FM
Alex Dobrescu, aflat în închisoare, declarații surprinzătoare despre relația cu Cristina Cioran: „Nu s-a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum trăiesc astăzi cei 11 copii ai lui Bob Marley. Unii au devenit staruri mondiale după moartea artistului
Film Now
Prima imagine din „The Resurrection of the Christ”. Mel Gibson: E mai mult decât un film, este misiunea mea...
Adevarul
Scene cutremurătoare în Portugalia: doi copii de 4 și 5 ani, abandonați de părinți într-o pădure. Le-au lăsat...
Newsweek
Casa de Pensii, în corzi. Pensionarii câștigă procese în instanță pe bandă rulantă. Se judecă 360 spețe pe zi
Digi FM
Ploi torențiale şi vânt puternic în România până sâmbătă seara. Ce zone sunt vizate de noua informare emisă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cât de des ar trebui, de fapt, să îți speli pijamaua. Dacă ai piele sensibilă sau probleme dermatologice...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Antonio Banderas, reacție fermă după zvonurile privind probleme financiare: „Sunt foarte bine!” Cum justifică...
UTV
Vedetele din România au atras privirile la Cannes 2026. Mădălina Ghenea și Andreea Esca au strălucit pe...