Exclusiv Daniel David spune că nu vor scădea salariile profesorilor: „Educația a dat ce trebuia să dea pentru eficientizare financiară”

Data actualizării: Data publicării:
Daniel David, ministrul Educaţiei şi Cercetării
Daniel David, ministrul Educaţiei şi Cercetării / Foto: Inquam Photos/Gyozo Baghiu

Mai mulți profesori s-au strâns astăzi în fața Ministerului Educației, de teamă că le vor fi tăiate veniturile. Câteva ore mai târziu, premierul Ilie Bolojan i-a liniștit: își vor păstra salariile, deoarece pe partea de educație măsurile de austeritate au fost deja luate. Acest lucru a fost confirmat la Digi24 și de ministrul Educației, Daniel David, care spune că educația nu este favorizată față de alte domenii, deoarece aici tăierile s-au făcut înainte de începerea anului școlar.

El a admis că s-a discutat despre tăierea suplimentară a cheltuielilor cu salariile profesorilor.

„Dar în timpul acestor discuții, fiindcă sunt discuții de mai multe săptămâni cu procente diferite, poziția ministerului, poziția mea a fost că educația a intrat în Pachetul 1, a dat ce trebuia să dea pentru eficientizare financiară, ca să putem încheia anul cu salarii și burse, și că noi în acest moment trebuie să ne gândim la stabilizare și la dezvoltare în anul anul viitor. Asta a fost poziția mea în timpul acestor discuții și mă bucur că astăzi premierul - l-am auzit și eu spunând că da, așa va fi, ceea ce este un un mesaj corect. Nu-i vorba despre derogări, nu-i vorba despre a favoriza un domeniu în raport cu alte domenii”, a spus David.

„Educația a luat deja aceste măsuri și le-a luat dintr-un motiv foarte simplu, nu fiindcă s-a grăbit în comparație cu celelalte domenii, ci pentru că noi începeam activitățile școlare în luna septembrie - sau octombrie zona universitară -, iar dacă nu erau luate în primul pachet, nu mai puteam să implementăm aceste măsuri, că nu sunt măsuri pe care să le poți implementa pe pe parcurs”, a explicat el.

El spune că nu vor scădea de la 1 ianuarie salariile profesorilor și personalului din învățământ și că nu vor fi reduceri de personal.

„Este o garanție că eu, ca ministru, voi proteja acest lucru, l-am cerut, mi se pare absolut corect. Repet, nu este o favoare. Noi am făcut deja acest lucru, iar faptul că astăzi premierul a confirmat îmi dă încredere, dar poziția ministrului și a ministerului este aceasta și va rămâne aceasta”, a subliniat David.

„Eu nu pot să vă garantez, în sensul că nu eu iau decizia. Eu pot să garantez altceva, că acest ministru al educației și cercetării, cât timp este ministru, va apăra acest lucru. Și da, pentru mine este un fapt, pentru care nici n-are sens să mai discutăm. Repet, noi am luat aceste măsuri, n-avem de ce să le mai luăm și voi apăra aceasta”, a mai spus ministrul.

El a spus că mai sunt încă discuții în ceea ce privește zona de învățământ superior.

„Deocamdată, discuția fermă și măsurile mai complexe s-au luat în preuniversitar. Purtăm discuții, și în zona universitară am luat unele măsuri, trebuie să vedem care va fi decizia finală, dar am văzut astăzi confirmarea premierului pentru zona preuniversitară, ceea ce este corect. Așa trebuia să fie”, a mai spus ministrul.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF caută diferențele dintre venituri și avere. Ce se întâmplă dacă spui că banii provin din economii ținute...
Digi FM
Un român, mușcat grav de un rechin în largul Irlandei. Sebastian a leșinat după ce a pierdut mult sânge...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Povestea mai puțin cunoscută a lui Natalie Imbruglia. A rămas fără bani și a locuit într-un subsol după...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Primele detalii oficiale despre moartea lui Hayden Panettiere. Apelul la numărul de urgență a fost făcut de o...
Adevarul
Imagini ireale pe Dunăre: unul dintre cele mai mari fluvii ale Europei a devenit o mlaștină în județul Giurgiu
Newsweek
Nemulțumit de pensia primită după Marea Recalculare? Cum poate ajunge dosarul tău pe masa CCR. Exemplu concret
Digi FM
Iubita lui David Popovici, declarație de dragoste după victoria de la Paris: „Îl iubesc prea mult pe acest...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Următoarea eclipsă totală de Soare va fi cea mai lungă din acest secol. În ce regiuni se va vedea cel mai bine
Digi Animal World
Gestul făcut de un câine pentru a-și convinge stăpânul să-i dea o felie de pizza: „Se oprește doar când...
Film Now
Imaginea care a cucerit fanii. Michael Douglas și Catherine Zeta-Jones, în vacanță alături de copiii lor...
UTV
Dana Scîntei, fosta iubită a lui Azteca, s-a afișat alături de Maduka Okoye. Imaginile au stârnit speculații