Elevii și studenții pot primi bani pentru calculatoare în 2026: Venitul eligibil a fost majorat. Până când se depun cererile

Data publicării:
Calculatoare pentru elevi 2026. Foto Getty Images
Calculatoare pentru elevi 2026. Foto Getty Images

Ministerul Educației a publicat calendarul oficial pentru acordarea ajutorului financiar destinat achiziționării de calculatoare în 2026, în cadrul programului „Euro 200”. Elevii și studenții eligibili își pot depune cererile și dosarele cu actele doveditoare până la data de 15 mai 2026. Programul, derulat neîntrerupt din 2004, continuă să sprijine accesul la tehnologie pentru tinerii proveniți din medii defavorizate, cu o modificare importantă în acest an: plafonul de venit a fost majorat.

Scopul programului este atât stimularea achiziționării de echipamente IT, cât și dezvoltarea competențelor digitale în rândul tinerilor.

Cine poate beneficia de ajutor

Programul „Euro 200”, implementat în baza Legii nr. 269/2004, se adresează elevilor și studenților cu vârsta de până la 26 de ani, înscriși în unități de învățământ de stat sau în instituții private acreditate. Condiția principală de eligibilitate este ca beneficiarii să provină din familii în care venitul brut lunar pe membru nu depășește 500 de lei.

  • Principala noutate introdusă este aceea că venitul brut lunar pe membru de familie a fost majorat de la 250 de lei la 500 de lei, urmare a evoluției indicelui prețului de consum comunicat de Institutul Național de Statistică.

Ajutorul financiar reprezintă echivalentul în lei a 200 de euro pentru achiziționarea unui computer, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României pentru ultima zi a lunii precedente, fără a depăși valoarea computerului achiziționat. Ajutorul se acordă o singură dată în cadrul unei familii.

Înstrăinarea calculatoarelor înainte de expirarea perioadei de 3 ani de la cumpărarea acestora este interzisă. Nerespectarea acestei prevederi atrage răspunderea celor vinovați și se sancționează cu restituirea echivalentului în lei al ajutorului financiar acordat, calculat la cursul de schimb de la data constatării.

Elevii care îndeplinesc criteriile prevăzute de lege trebuie să depună o cerere de acordare a sprijinului financiar, însoțită de documentele justificative, la unitatea de învățământ unde sunt înscriși, în conformitate cu normele metodologice în vigoare.

Ulterior, unitățile de învățământ verifică dosarele și eligibilitatea solicitanților, iar documentația este transmisă către inspectoratele școlare. În cazul studenților, instituțiile de învățământ superior analizează cererile și înaintează documentele către Ministerul Educației și Cercetării.

Calendarul programului „Euro 200” 2026

Conform ordinului oficial publicat de Ministerul Educației, etapele programului se desfășoară după următorul calendar:

  • Până la 8 mai - Stabilirea şi numirea comisiilor judeţene, a comisiilor din unităţile şi instituţiile de învăţământ;
  • Până la 15 mai - Depunerea cererilor şi dosarelor cu actele doveditoare;
  • Până la 5 iunie - Efectuarea anchetelor sociale şi evaluarea cererilor de către comisiile din unităţile şi instituţiile de învăţământ, împreună cu comisiile de anchetă socială;
  • 11 şi 12 iunie - Centralizarea cererilor la Comisia centrală prin intermediul portalului dedicat;
  • 19 iunie - Afişarea pe portalul Ministerului Educaţiei şi Cercetării a listei nominale a beneficiarilor, aprobată prin ordin de ministru;
  • 26 iunie - Afişarea în fiecare unitate de învăţământ a listei beneficiarilor;
  • 1 - 3 iulie - Depunerea contestaţiilor;
  • 7 - 10 iulie - Rezolvarea contestaţiilor;
  • 14 iulie - Afişarea rezultatului contestaţiilor în fiecare unitate de învăţământ;
  • 24 iulie - Afişarea pe portalul Ministerului Educaţiei şi Cercetării a listei finale a beneficiarilor, aprobată prin ordin de ministru;
  • 10 - 28 august - Achiziţia bonurilor valorice de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi distribuirea către inspectoratele şcolare/universităţi;
  • 31 august - 11 septembrie - Eliberarea bonurilor valorice către beneficiari;
  • 7 septembrie -16 octombrie - Achiziţionarea de calculatoare;
  • 5 septembrie – 30 octombrie - Depunerea copiilor de pe facturi şi de pe procesele-verbale de predare-primire de către elevi şi studenţi;
  • 7 septembrie - 30 octombrie - Depunerea de către operatorii economici a bonurilor valorice, a copiilor de pe facturi şi de pe procesele-verbale de predare-primire, spre decontare, la comisia judeţeană, respectiv la comisiile din instituţiile de învăţământ superior; înregistrarea operatorilor economici pe portalul dedicat;
  • 7 septembrie - 27 noiembrie - Decontarea către operatorii economici.

Ce specificații trebuie să îndeplinească calculatoarele achiziționate

Potrivit Ministerului Educației, configurația minimă recomandată a calculatoarelor pentru achiziționarea cărora se acordă sprijinul financiar este următoarea:

  • a) pentru desktop: procesor cu frecvență nominală minimum 3.0 GHz, HDD minimum 500 GB sau SSD minim 240 GB, RAM tip DDR3 sau DDR4 minimum 8 GB, monitor LCD sau LED cu diagonală minimum 18.5“ și rezoluție minimum 1920 x 1080, tastatură, mouse optic, cameră WEB;
  • b) pentru laptop sau notebook, ultrabook sau dispozitive echivalente: procesor cu minimum 2 nuclee, RAM tip DDR3 sau DDR4 minimum 8 GB, HDD minimum 500 GB sau SSD minimum 240GB, diagonală minimum 14“, rezoluție minimum 1.366 x 768, cameră WEB.

Ministerul Educației derulează Programul „Euro 200” începând cu anul 2004, obiectivele sale fiind stimularea achiziţionării de computere prin acordarea unor ajutoare financiare stabilite pe criterii sociale, respectiv dezvoltarea competenţelor de utilizare a mijloacelor IT & C. În anul 2023, prin Hotărâre de Guvern, au fost modificate Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2004.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan, pozată de soț în costum de baie. Radiază de când e din nou femeie căsătorită
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Martin Freeman, la 55 de ani. De la „Hobbitul” și „Sherlock” la povestea discretă de iubire cu o femeie cu 23...
Adevarul
Danu Spartanu, după bătaia cu Tolea Ciumac: „Mă doare capul. Până la nuntă, trece”. Ce i-a spus Marian...
Newsweek
România, țara unde 4 oameni se sinucid zilnic. Psiholog: Persoanele care au peste 60 ani, cele mai vulnerabile
Digi FM
Brad Pitt și Ines de Ramon, spectacol în tribune la finala US Open. Gesturile romantice dintre cei doi pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Cafea cu particule nesănătoase. De ce sunt periculoase paharele de unică folosință
Digi Animal World
Poziția preferată de somn a pisicilor ascunde un secret. De ce se ghemuiesc atât de des
Film Now
Dakota Johnson, magnet de priviri la New York. Atitudine seducătoare, ochi albaștri și o rochie șic cu...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță