Prima zi de contestații la Evaluarea Națională 2025. Cum se desfășoară procesul de evaluare și de rezolvare a lucrărilor scrise

Data actualizării: Data publicării:
Contestații la Evaluarea Națională 2025. Foto Getty Images
Contestații la Evaluarea Națională 2025. Foto Getty Images

Evaluarea Națională 2025 s-a încheiat pe 27 iunie, după ce elevii de clasa a VIII-a au susținut probele scrise, conform calendarului stabilit de Ministerul Educației. Primele rezultate au fost afișate astăzi, 3 iulie. Tot astăzi, în conformitate cu prevederile metodologice în vigoare, elevii pot depune contestații, fie direct la centrul de examen, fie online, prin transmiterea formularului completat, în intervalul prevăzut de regulament.

Candidații vor putea consulta notele obținute atât la avizierele unităților de învățământ în care au susținut probele, cât și prin intermediul platformei dedicate: evaluare.edu.ro. Comunicarea rezultatelor se realizează anonimizat prin coduri individuale care înlocuiesc numele și prenumele, pentru a respecta Regulamentul general privind protecția datelor personale. Codurile au fost distribuite elevilor, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută.

Programul contestațiilor la Evaluarea Națională

Pe 3 iulie s-au afișat rezultatele inițiale, iar vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor vor avea loc în aceeași zi, în intervalul orar 14:00 - 18:00.

De asemenea, elevii vor putea vizualiza lucrările și depune contestații și vineri, 4 iulie, precum și sâmbătă, 5 iulie 2025, conform calendarului oficial publicat de Ministerul Educației.

Depunerea contestațiilor nu este condiționată de vizualizarea lucrărilor. În aceeași măsură, vizualizarea lucrărilor nu obligă candidatul să depună contestație.

Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, direct la centrele de examen, cât și online, în funcție de modalitățile stabilite de fiecare unitate de învățământ.

Elevii care depun/transmit contestații completează, semnează și depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai elevilor minori.

Contestațiile vor fi soluționate în perioada 6 - 9 iulie, iar rezultatele finale la Evaluarea Națională 2025 vor fi afișate joi, 10 iulie.

Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, este media generală la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute la probele din cadrul Evaluării Naționale.

Ce presupune evaluarea lucrărilor scrise

În procesul de evaluare inițială a lucrărilor scrise și de rezolvare a contestațiilor, după validarea finalizării evaluării de către cei doi profesori evaluatori, în cazul în care diferența dintre notele celor doi evaluatori este mai mică sau egală cu 1 punct, este calculată nota finală ca medie aritmetică având două zecimale a notelor acordate de evaluatori, fără rotunjire, fiind înregistrată în catalogul evaluării naționale.

În cazul în care diferența dintre notele acordate de cei doi profesori evaluatori este mai mare de 1 punct, lucrarea va fi reevaluată de alți doi profesori evaluatori. După validarea finalizării evaluării, nota finală este calculată luând în considerare cele 4 (patru) note. După eliminarea celor două note/valori extreme, nota finală se calculează ca medie aritmetică având două zecimale, fără rotunjire, a celor două note/valori centrale.

Media rezultată reprezintă nota finală și este înregistrată în catalogul evaluării naționale. (sursa: edu.ro)

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât economisești dacă mergi cu 110 km/h în loc de 130 km/h. Diferența reală de bani și de timp
Digi FM
Descoperire incredibilă pe o plajă din Sicilia. Turiștii au găsit pungi pline cu sute de mii de euro
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Săruturi și gesturi tandre în Saint-Tropez. Cum au fost surprinși Katy Perry și Justin Trudeau pe o plajă din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
De ce sunt îngrijorați prietenii lui Jennifer Aniston. Iubitul actriței, acuzat că îi exploatează imaginea
Adevarul
„Primarul MiSilă”. Ironii usturătoare după ce trupa de teatru a fost desființată într-un oraș important din...
Newsweek
Cum a ratat România un proiect de 200.000.000€ care ar fi asigurat funcționarea reactoarelor de la Cernavodă?
Digi FM
Emil Boc grădinarul. Primarul Clujului se mândrește cu recolta de roșii din propria grădină: "O satisfacție...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Pericolul invizibil din zilele caniculare. Câți litri de apă trebuie să bei vara și la ce alimente să ai...
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Stephen Baldwin explică de ce a renunțat la Hollywood în plină glorie: „Nu voiam să fiu Tom Cruise”
UTV
Laura Cosoi a publicat primele imagini cu fiica sa, Nina. „Travaliul nu este întotdeauna ușor”