160 de tone de ciment pentru sinistraţi, expirat

Data publicării:
ciment

Cele 160 de tone de ciment, în valoare de aproape 800.000 de lei, au fost primite de la Guvern, din rezerva de stat, după ce sute de case din judeţul Suceava au fost inundate în anul 2008.

Socoteala prefecturii nu s-a potrivit cu cea a primăriilor. Edilii au reevaluat pagubele şi au constatat că numărul caselor care trebuie refăcute este mai mic decât cel stabilit iniţial. Surplusul de ciment a rămas într-un depozit al Poliţiei de Frontieră.

Materialele rămase neutilizate se constituie rezervă de stat. Şi practic transportul trebuia realizat de către primăriile care nu au utilizat aceste materiale. Ca şi astăzi, nu avem fonduri pentru a asigura plata acelui transport”, a declarat Florin Sinescu, prefectul judeţului Suceava

Cu o valabilitate de doar 60 de zile, cimentul, în cei cinci ani de când stă depozitat, a ajuns chiar să se pietrifice.

Paradoxal, autorităţile din Suceava susţin că nu pot arunca materialele, întrucât fac parte din rezerva de stat.

„Practic se poate realiza în acest moment o preluare de către administraţia rezervelor de stat, după care această cantitate să fie scăzută, având în vedere că ea nu mai corespunde caracteristicilor tehnice pentru care a fost realizat în 2008”, a afirmat prefectul judeţului Suceava.

În timp ce autorităţile au închis ochii la asemenea risipă, sinistraţii nici măcar nu au primit materialele de construcţii necesare.

Peste şapte mii de gospodării din judeţul Suceava au fost afectate de inundaţiile din 2008.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poți refuza accesul în apartament pentru verificări? Ce prevede legea
Digi FM
Câți bani câștigă Rareș Cojoc din dans. Campionul mondial a rupt tăcerea după divorțul de soția sa, Andreea...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Eurovision 2027 e deja în pragul unui nou scandal uriaș. Una dintre țările fondatoare amenință cu boicotul...
Film Now
Rami Malek, debut la Cannes în „The Man I Love”, o dramă despre criza SIDA. „Să mă aflu aici pentru prima...
Adevarul
Teoria care încearcă să explice tragedia subacvatică din Maldive în care au murit cinci scafandri. Ce este...
Newsweek
Casa de Pensii, în corzi. Pensionarii câștigă procese în instanță pe bandă rulantă. Se judecă 360 spețe pe zi
Digi FM
Ploi torențiale şi vânt puternic în România până sâmbătă seara. Ce zone sunt vizate de noua informare emisă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cât de des ar trebui, de fapt, să îți speli pijamaua. Dacă ai piele sensibilă sau probleme dermatologice...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Antonio Banderas, reacție fermă după zvonurile privind probleme financiare: „Sunt foarte bine!” Cum justifică...
UTV
Vedetele din România au atras privirile la Cannes 2026. Mădălina Ghenea și Andreea Esca au strălucit pe...