200 de hectare de culturi agricole au fost mistuite de flăcări în câteva ore

Data actualizării: Data publicării:
Cultură agricolă care arde.
200 de hectare de culturi agricole au fost mistuite de flăcări în câteva ore. Foto: Profimedia

Un incendiu a mistuit în câteva ore, joi după-amiază, culturile de pe aproximativ 200 hectare de terenuri agricole situate în zona localităţii Frumuşeni, la câţiva kilometri de municipiul Arad, intervenţia pompierilor fiind îngreunată de vântul puternic şi de temperaturile exterioare foarte ridicate.

Incendiul a izbucnit în jurul orei 16,00, iar la ajungerea pompierilor se manifesta generalizat, propagându-se şi la culturile de la limita de judeţ cu Timiş.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, au fost alocate forţe de intervenţie din municipiul Arad şi din judeţul Timiş, dar au participat şi pompieri voluntari şi angajaţi ai unei companii care deţine terenuri agricole în zona afectată, pe care existau culturi de grâu şi rapiţă.

Pompierii au intervenit trei ore până au reuşit să lichideze flăcările.

„Misiunea a fost îngreunată de vântul puternic dar şi din cauza temperaturilor extrem de ridicate. Au ars aproximativ 200 de hectare de culturi agricole şi un utilaj agricol. Cauza probabilă de producere a incendiului este în curs de stabilire”, a transmis ISU Arad.

Pompierii amintesc populaţiei că temperaturile ridicate din această perioadă sunt un factor favorizant al declanşării incendiilor.

„Având în vedere avertizările meteo care vizează creşterea regimului de temperatură în această perioadă, gradul de umiditate al vegetaţiei este scăzut, factor care favorizează izbucnirea şi propagarea rapidă a flăcărilor, este necesar a fi luate măsuri preventive în vederea limitării producerii acestor evenimente care se pot solda cu pagube materiale importante şi chiar pierderi de vieţi omeneşti”, a mai transmis ISU, potrivit Agerpres.

În afară de acest incendiu, în ultima săptămână zeci de hectare de culturi au ars în apropiere de municipiul Arad, flăcările fiind favorizate de caniculă şi secetă.

 

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Alexandru Nazare. Ministrul se căsătorește cu o artistă de muzică populară
Digi FM
Dan Negru, critică dură în prima zi de școală a copiilor săi: „Au trecut 40 de ani și careul e tot așa!”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câți bani a făcut Mihai Trăistariu vara aceasta. Garsonierele de la mare i-au adus mai mult decât cele 144 de...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sandra Bullock și Nicole Kidman, confesiuni după 30 de ani de prietenie. Cum le-au schimbat pierderile...
Adevarul
Primii kilometri de asfalt pe viitoarea autostradă Sibiu–Făgăraș. Cum arată cel mai avansat tronson al A13
Newsweek
Italia crește vârsta de pensionare la 67 ani. Când va fi obligată România să procedeze la fel? Avertisment BNR
Digi FM
Anamaria Prodan nu s-a uitat la bani pentru majoratul lui Bebeto. Suma uriașă cheltuită pentru petrecere...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
"Doctorul mi-a spus că probabil mai am în jur de 10 ani de trăit". Diagnosticul pe care Pamela Anderson l-a...
UTV
Sydney Sweeney a atras toate privirile la Veneția. Actrița a purtat o rochie complet transparentă