Accident grav în Galați: o autospecială de poliție a lovit o căruță. O femeie a murit, iar alte trei persoane au fost rănite

Data publicării:
photo-collage.png - 2025-09-09T091239.424
Accident grav. Foto via News.ro

O femeie de 71 de ani a murit, iar alți trei pasageri dintr-o căruță au fost răniți, marți dimineață, după ce atelajul în care se aflau a fost lovit de o autospecială de poliție condusă de un tânăr de 20 de ani. Rezultatele testării cu aparatul etilotest au fost negative, iar polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cum s-a produs accidentul, potrivit News.ro.

„La data de 9 septembrie 2025, la ora 06:08, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Galaţi au fost sesizaţi, prin apel la numărul unic 112, cu privire la producerea unui accident rutier, pe DJ 255. Din primele cercetări efectuate la faţa locului, aceştia au stabilit că o autospecială de poliţie, condusă de un tânăr în vârstă de 20 de ani, din localitatea Matca, judeţul Galaţi, care se deplasa dinspre localitatea Pechea, către Rediu, ar fi intrat în coliziune cu un atelaj hipo, care avea aceeaşi direcţie de deplasare”,, a transmis, marţi, IPJ Galaţi.

Sursa citată a precizat că, în urma impactului, a rezultat rănirea a trei persoane - doi bărbaţi în vârstă de 23 şi 73 de ani şi o femeie de 47 de ani şi decesul unei femei, de 71 de ani. Toţi se aflau în căruţă.

„Rezultatele testării celor doi conducători de vehicule, cu privire la consumul de alcool, au fost negative. Cercetările sunt continuate, în vederea stabilirii circumstanţelor exacte în care s-a produs accidentul”, a mai transmis sursa citată.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate fi scos un copil din testament? Partea din avere la care poate avea dreptul chiar dacă părintele nu i-a...
Digi FM
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au pierdut toți...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lady Gaga, în al nouălea cer după ce a devenit mamă. Își dedică tot timpul bebelușului: „Nu vrea să rateze...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Zendaya, de nerecunoscut la premiile Emmy 2026. Rochia transparentă și tunsoarea pixie au atras toate...
Adevarul
Ucraina anunţă că a lansat operaţiunea „Vivaldi”, o ofensivă în nordul regiunii Doneţk
Newsweek
Erori de 100.000.000 € la recalcularea pensiilor. Unele pensii, crescute cu 2.200 lei, altele scăzute cu 1.600
Digi FM
Școală de 4 milioane de lei într-o comună fără niciun elev. Primarul ar veni la birou cu elicopterul
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Bei des apă cu electroliți? 5 riscuri pe care ar trebui să le cunoști înainte să transformi acest obicei...
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Liam Neeson, o nouă poveste de dragoste cu o colegă de breaslă? Gestul făcut de actor la Festivalul de Film...
UTV
Zendaya, Selena Gomez și Nicole Kidman au strălucit la Premiile Emmy 2026. Vezi cele mai spectaculoase ținute...