Video O fostă judecătoare a confundat pedalele, provocând un accident în Bihor. Un tânăr în scaun cu rotile a murit. Altul, operat de urgență

Data actualizării: Data publicării:
FED ACCIDENT BAILE FELIX 201125 R9_00073
Mașina care a provocat accidentul din parcarea centrului medical de recuperare din Bihor se află încă la fața locului. Foto. Digi24

O fostă judecătoare din Satu Mare a provocat un accident grav în parcarea unui centru medical de recuperare din Bihor, după ce ar fi confundat pedalele mașinii. Femeia a lovit mai multe persoane aflate pe culoarul de acces, printre care doi tineri în scaun cu rotile. Un bărbat de 28 de ani a murit pe loc, iar un alt pacient, de 18 ani, a fost prins sub roți și se află în operație, în stare gravă. Polițiștii continuă cercetările, iar șoferița este anchetată pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

ACTUALIZARE 11.30 Mașina care a provocat accidentul din parcarea centrului medical de recuperare din Bihor se află încă la fața locului, în timp ce polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate dinamica impactului.

Potrivit primelor concluzii, la volan se afla o femeie de 51 de ani din Satu Mare, fostă judecătoare, în prezent pensionară. Aceasta ar fi încercat să își parcheze autoturismul, însă ar fi confundat pedalele, apăsând din greșeală accelerația în locul frânei.

Autoturismul, unul cu putere mare, a accelerat brusc și a parcurs aproximativ 15-20 de metri, acroșând mai multe persoane aflate pe culoarul de acces. Din ultimele date, cinci sau șase persoane ar fi fost lovite, însă trei au suferit răni grave, dintre care un tânăr a decedat.

Cel de-al doilea pacient aflat în scaun cu rotile, în vârstă de 18 ani, a fost prins sub roți și transportat în stare gravă la Spitalul Județean Bihor, unde a și intrat în operație.

Accidentul este anchetat în continuare, iar șoferița este cercetată pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Știrea inițială

„În noaptea de miercuri spre joi, pompierii bihoreni au intervenit la un accident grav produs în parcarea unui centru medical din localitatea Cordău, comuna Sânmartin. Evenimentul s-a soldat, din păcate, cu moartea unei persoane. În accident au fost implicaţi un autoturism şi trei pietoni aflaţi în parcare: două persoane în scaun cu rotile şi o asistentă medicală”, informează ISU Bihor.

Apelul de urgenţă a fost primit în dispeceratul ISU Bihor în jurul orei 23:30. La faţa locului au fost trimise rapid echipaje din cadrul Gărzii 1 Mai şi ale Detaşamentelor 1 şi 2 Oradea, cu o autospecială de descarcerare grea, o autospecială de primă intervenţie, o ambulanţă SMURD însoţită de medic de urgenţă şi ambulanţa de Terapie Intensivă Mobilă.

„Pompierii au intervenit pentru descarcerarea şi acordarea primului ajutor unui tânăr de 18 ani, aflat în scaun cu rotile şi prins sub autoturism. Acesta a fost preluat în stare foarte gravă, fiind încadrat în cod roşu medical. Cealaltă persoană aflată în scaun cu rotile, un bărbat de 27 de ani, a fost găsită fără semne vitale, medicii declarând decesul la faţa locului. A treia victimă, o femeie de 32 de ani, a suferit răni uşoare”, precizează ISU Bihor.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai plătit de două ori pentru aceleași cumpărături? Ce faci când prima tranzacție pare respinsă
Digi FM
Dan Negru, critică dură în prima zi de școală a copiilor săi: „Au trecut 40 de ani și careul e tot așa!”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câți bani a făcut Mihai Trăistariu vara aceasta. Garsonierele de la mare i-au adus mai mult decât cele 144 de...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Un cuplu de Oscar la Veneția: Penelope Cruz și Javier Bardem, fermecători pe Lido. Doi îndrăgostiți...
Adevarul
Primii kilometri de asfalt pe viitoarea autostradă Sibiu–Făgăraș. Cum arată cel mai avansat tronson al A13
Newsweek
Italia crește vârsta de pensionare la 67 ani. Când va fi obligată România să procedeze la fel? Avertisment BNR
Digi FM
Anamaria Prodan nu s-a uitat la bani pentru majoratul lui Bebeto. Suma uriașă cheltuită pentru petrecere...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
"Doctorul mi-a spus că probabil mai am în jur de 10 ani de trăit". Diagnosticul pe care Pamela Anderson l-a...
UTV
Sydney Sweeney a atras toate privirile la Veneția. Actrița a purtat o rochie complet transparentă