Accident rutier în Cehia. Patru români au murit, iar alţi trei au fost răniţi

Data publicării:
spital cehia

 

FOTO: Spitalul din Plzen

Accidentul rutier a avut loc în Cehia, pe autostrada Praga-Nurnberg, în dreptul oraşului Plzen, fiind implicate două autovehicule înmatriculate în România: un camion şi un autoturism.

Potrivit informaţiilor primite până acum de Ministerul de Externe, camionul a lovit în spate autoturismul în care se aflau şapte cetăţeni români şi care a fost proiectat în parapetul de protecţie de pe marginea autostrăzii.

Patru dintre cei şapte pasageri şi-au pierdut viaţa, ceilalţi trei fiind duşi la Spitalul Universitar din Plzen. Doi dintre răniţi sunt în stare gravă.

Poliţia cehă a început cercetarea penală împotriva şoferului camionului.

”Misiunea diplomatică română a efectuat demersurile legale pe lângă autorităţile competente cehe, în vederea obţinerii unor informaţii suplimentare cu privirea la identitatea victimelor, starea de sănătate a cetăţenilor români răniţi şi împrejurările producerii accidentului”, se arată întru-un comunicat al MAE.

Consulul român a mers la spital pentru a obţine informaţii suplimentare legate de identitatea victimelor şi starea de sănătate a răniţilor.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Când începe plata indemnizației de handicap. Diagnosticul nu dă automat dreptul la bani
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câte intervenții estetice și-a făcut Michael Jackson. Ce spunea regele pop înainte de moarte și ce a arătat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Soția lui Ben Stiller a rupt tăcerea despre presiunile de la Hollywood. I s-a cerut să slăbească pentru un...
Adevarul
Satul ascuns din Grecia în care oamenii „uită să moară”. Mulți localnici ajung la 100 de ani și chiar îi...
Newsweek
Ce șanse sunt ca pensiile să fie indexate la 1 ianuarie 2027? Ce spun guvernul, sindicatele, BNR, experții?
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Legătura neașteptată dintre gingii și creier. Boala gingivală poate accelera îmbătrânirea unei zone esențiale
Digi Animal World
O femeie în comă s-a trezit după ce un câine i-a atins mâna. Medicii susțin că e un miracol: „N-am mai văzut...
Film Now
El are șase căsnicii la activ, ea, două, iar acum sunt super îndrăgostiți. Heather Locklear și Lorenzo Lamas...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”