Chișinău. Atașatul militar al României, prins băut la volan, a fost retras

Data publicării:
11112012 20atasat-32924

Diplomatul a recunoscut că a consumat băuturi alcoolice, potrivit unei înregistrăridifuzate de Publika TV.

Automobilul diplomatului a fost preluat de reprezentanţii Ambasadei, chemaţi la faţa locului de poliţie.

Ministrul apărării, Corneliu Dobrițoiu,a ordonat retragerea atașatului militarși deschiderea unei anchete.

Dobrițoiu la Digi24: Avea imunitate, putea refuza testul de alcoolemie

„Vom trimite un alt atașat militar la post”, a spus ministrul apărării, Corneliu Dobrițoiu, într-o intervenție telefonică la Digi24.

„E regretabil ce s-a întâmplat. Vom face o analiză foarte amănunțită”, a adăugat el.

„.Atașatul militar putea refuza testarea cu alcooltestul, în baza statutului său diplomatic.O să vedem despre ce a fost vorba acolo. Nu vreau să mă antepronunț”, a spus ministrul, precizând că atașatul militar se afla la sfârșitul mandatului.

„Am fi decis la fel și dacă el nu ar fi fost într-o mașină cu numere diplomatice”, a mai declarat Dobrițoiu.

Corlățean: Acum o săptămână s-a trimis o circulară ambasadelor pe tema comportamentului diplomaților

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat că regretă incidentul, pe care îl consideră „mai mult un accident", şi că va cere tuturor diplomaţilor români din străinătate să aibă comportament adecvat, întrucât nu se reprezintă pe ei, ci România, relatează Mediafax.

"Regret profund apariţia acestei situaţii, pe care o văd mai mult ca pe un accident, având în vedere performanţa profesională a ataşatului militar, aşa după cum spun cei de la MApN şi de la ambasanda noastră de la Chişinău. Pe de altă parte, există o exigenţă de comportament ireproşabil din partea reprezentanţilor României în străinătate, indiferent dacă vorbim de dimplomaţii de carieră sau de reprezentanţii altor instituţii. Din punctul nostru de vedere, regulamentele sunt foarte clare. Şi ceea ce noi solicităm aici în România ca şi comportament al unor diplomaţi străini este firesc să avem poate ca aşteptare şi solicitare şi din partea reprezenanţilor români care au şi o calitate diplomatică în străinătate, în special în Chişinău şi în special în Republica Moldova", a afirmat, duminică, la Braşov, Titus Corlăţean.

Ministrul de Externe a precizat că în urmă cu o săptămână a trimis o circulară la toate ambasadele României în străinătate privind exigenţele de comportament pentru toţi diplomaţii, dar a spus că va face din nou o solicitare ca urmare a incidentului în care a fost implicat ataşatul militar al României la Chişinău, colonelul Danicu Tănasă.

"Am făcut şi acum o săptămână o circulară, dar acum voi solicita din nou tuturor ambasadelor României din stărinătate să pună în vedere foarte clar personalului diplomatic şi tehnico-administrativ să aibă comportament adecvat în misiunile din străinătate, pentru că acolo nu se reprezintă pe domniile lor, ci reprezintă România", a mai spus Corlăţean.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ancheta morții lui Mario, dată peste cap. Mai există un suspect, familiile au început să vorbească: „Să îl...
Digi FM
Amal, fermecătoare la brațul lui George Clooney, în Italia. Avocata și starul de Hollywood au atras toate...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Motivul din spatele deciziei radicale pe care Kelly Clarkson a luat-o la 6 luni de la moartea fostului ei...
Film Now
Channing Tatum, imagine de pe patul de spital. Starul din „Magic Mike”, supus unei intervenții chirurgicale
Adevarul
Rezerviști inapți, mobilizați anul trecut. Cum a fost modificată legislația
Newsweek
Pensie mai mică după recalculare. Un pensionar rămâne fără 1.000 lei pe an. Specialiștii explică de ce
Digi FM
„Superbă”. Charlize Theron, apariție surpriză la ceremonia de deschidere a JO 2026. Actrița a transmis un...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cauza morții lui Jane Austen a rămas un mister timp de peste 200 de ani. Ce indicii oferă scrisorile și...
Digi Animal World
Doi bărbați au salvat un porc și l-au învățat să folosească toaleta: „Îl iubim, nu este animalul nostru de...
Film Now
Halle Berry, adevărul despre Oscarul pentru Monster’s Ball: Nu mi-a schimbat cursul carierei. A doua zi eram...
UTV
Mira și Andrei Bănuță sunt sau nu un cuplu. Artistul lămurește zvonurile apărute după aparițiile lor pe scenă