Cluj. Au refăcut linia de tramvai, dar au stricat drumul

Data publicării:
linie

Bulevardul Muncii leagă centrul Clujului de zona industrială. Mii de oameni îl parcurg zilnic pentru a ajunge la locul de muncă. Aşa că autorităţile s-au gândit să modernizeze linia de tramvai, mai ales că au cumpărat vagoane noi, care nu puteau circula pe şina veche. După şase luni de muncă, lucrările sunt terminate. Dar pe restul drumului, cu greu se poate circula.

Noua şină de tramvai a costat 20 de milioane de euro. Este însă înălţată faţă de carosabil, aşa că strada va trebui reasfaltată în întregime pentru a fi adusă la acelaşi nivel. Până atunci, muncitorii au montat stâlpişori ca să delimiteze bucata nouă, de asfaltul vechi.

„Există această delimitare pentru a nu pune în pericol buna siguranță a conducătorilor auto”, a afirmat Oana Buzatu, purtător de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca.

Reprezentanţii primăriei spun că s-a ajuns în această situaţie pentru că în proiectul de reabilitare a liniei de tramvai nu era cuprinsă și refacerea carosabilului. Aşa că au făcut un nou proiect, pe bani europeni, ca să repare ce au stricat.

„Valoarea estimată a proiectului este de 26 de milioane de euro, iar acum suntem în faza de licitare a acestor lucrări”, a mai spus Oana Buzatu.

Cel mai devreme bulevardul va intra în reabilitare la sfârşitul acestui an, iar lucrările trebuie terminate până la sfârşitul lui 2014.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce taxe plătesc persoanele care iau chiriași în gazdă. Regulile fiscale și obligațiile la ANAF în 2026
Digi FM
Îl mai știi pe Americanu’ din "La Bloc"? A fost la un pas de moarte, iar acum are o meserie surprinzătoare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Katy Perry ar urma să „dezvăluie secrete despre căsătoria ei întunecată cu Russell Brand”. Posibil într-o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Salma Hayek, sclipitoare într-o rochie roșie care i-a conturat perfect silueta. Soțul abia și-a putut lua...
Adevarul
Reactorul 1 de la Cernavodă, oprit din nou după doar câteva zile. Nuclearelectrica schimbă directorul tehnic
Newsweek
Joi intră pensiile pe card. La ce oră le primesc pensionarii? Ordinea în care vin, în funcție de bancă
Digi FM
Mama lui Meghan Markle a ajutat FBI-ul în ancheta care îl vizează pe fostul ei soț. Thomas Markle, arestat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire...
Digi Animal World
Polițist din Florida, viral după ce a „arestat” un emu fugar pe șosea: „N-am mai încătușat niciodată o pasăre”
Film Now
Michael Douglas, alături de „comorile” lui la gala „Art of Freedom”. Carys și Dylan, cum nu se poate mai...
UTV
David Popovici și Cristi Chivu au avut parte de o întâlnire specială pe San Siro. Cei doi români și-au oferit...