Dosare penale după scandalul de la Pungești. Trei persoane au depus plângere

Data publicării:
chevron-1

Oamenii au încercat să blocheze drumul pe care treceau camioanele şi au dat foc unor grămezi de coceni de porumb pe marginea drumului.

Scandalul a pornit puţin după ora două noaptea, când camioanele Chevron, încărcate cu componete ale sondelor pentru explorarea gazelor de şist, au ajuns în Pungeşti.

Oamenii au aruncat cu pietre în maşini, au încercat să blocheze drumul astfel încât camioanele să nu intre la ei în comună şi au dat foc unor lemne şi unor grămezi de coceni pe marginea şoselei.

Deşi au protestat toată noaptea, localnicii din Pungeşti nu s-au liniştit nici azi. Oamenii spun că nu vor ca terenurile comunei să fie împânzite de sonde în căutarea gazelor de şist.

Suntem obișnuiți cu stilul celor de la Chevron, să vină doar noaptea, ca bandiții, ca tâlharii, oamenii au ieșit în stradă. Încercăm să mobilizăm lumea să oprim acest genocid împrotriva poporului român”, spune un localnic.

De partea cealaltă, reprezentanţii Chevron precizează că toate componentele vor fi asamblate la faţa locului şi testate pentru siguranţă.

Chevron România Exploration and Production poate confirma că a început operațiunile de transport al sondei la perimetrul său din Siliștea, comuna Pungești, județul Vaslui. Componentele vor fi asamblate la fața locului și testate pentru siguranță și performanță. După finalizarea acestor verificări, vor începe activitățile de foraj”, se arată într-un comunicat al companiei.

Trei conducători auto au depus plângeri după ce protestatarii au atacat cu pietre camioanele companiei Chevron. Au distrus două parbrize, un geam lateral și, de asemenea, au stricat suportul de protecție al unei oglinzi. Polițiștii încearcă să identifice persoanele care au săvârșit aceste fapte. Ele riscă închisoare de la trei luni la doi ani sau amendă.

Nu e prima oară când oamenii ies în stradă pentru a-i împiedica pe angajaţii Chevron să îşi desfăşoare activitatea la Pungeşti. În decembrie anul trecut, localnicii s-au bătut cu jandarmii. În urma scandalului, au fost date 7 amenzi şi întocmite 15 dosare penale pentru ultraj.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Thalía, mărturisiri neașteptate după 30 de ani de carieră: „Fiecare zi este o oportunitate nouă de a o lua de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
O prietenie rară la Hollywood. Taylor Swift, eseu dedicat „empaticei” Dakota Johnson, în „Time”: „Pot garanta...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
Securitatea spitalelor, o glumă pe bani publici: de la bătăi cu topoare la furtul instalației de oxigen. Cine...
Newsweek
Sfârșitul Europei. Populația scade cu 50.000.000 de persoane. Pensiile nu se pot plăti. România prinsă în horă
Digi FM
O tânără de 23 de ani spune că inteligența artificială i-a salvat viața, după ce medicii au diagnosticat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Consumul ocazional de alcool în exces, mai periculos decât pare. Ce au descoperit cercetătorii
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Gabriela Spanic, adevărul despre cum se menține în formă la 52 de ani: „Îmi place să fac sport!” Actrița a...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...