Video Dosarul „10 august”, anchetă fără sfârșit. După șapte ani, nu există nicio concluzie

Data actualizării: Data publicării:
10_AUGUST_SET_NOU_INQUAM_Photos_Octav_Ganea_024
Protestele din 10 august 2018 în imagini. Sursa foto: Octav Ganea / INQUAM Photos

Astăzi, 10 august 2025, se împlinesc șapte ani de la unul dintre cele mai negre momente din istoria recentă a României. Mitingul împotriva corupției din 10/08/2018 avea să degenereze într-un conflict deschis între protestatari și forțele de ordine, soldat cu victime în rândul manifestanților. Totul s-a întâmplat după ce jandarmii au intervenit cu gaze lacrimogene și tunuri cu apă. La șapte ani distanță, cercetările legate de intervenția Jandarmeriei încă nu s-au încheiat.

Dosarul 10 august a fost înaintat la Tribunalul Militar spre judecare pe fond. 16 persoane au fost trimise în judecată în stare de libertate, inclusiv șefi ai Jandarmeriei de la acea vreme, despre care anchetatorii spun că ar fi ordonat și coordonat intrarea în forță asupra manifestanților, potrivit jurnalistei Digi 24 Isabella Neagu.

Sunt cercetări pentru abuz în serviciu, purtare abuzivă și fals intelectual.

Este a doua oară când acest dosar este pe masa judecătorilor, după ce a fost reluat în vara anului trecut.

De atunci și până acum au fost audiați și sunt în continuare audiați mai mulți martori.

Anchetatorii spun că în acea noapte, jandarmii ar fi folosit 489 de grenade de mână cu efect iritant-lacrimogen, 63 cu efect acustic și peste 300 de cartușe cu efect iritant.

Organizația „Corupția Ucide” a anunțat o demonstrație ce va avea loc astăzi, la șapte ani de la intervențiile violente ale jandarmilor de la protestul diasporei din 10 august 2018.

„Ne-au bătut. Ne-au gazat. Faptele se prescriu în 2026. Pe 10 august 2018, sute de mii de oameni au ieșit în stradă împotriva corupției, abuzului de putere și asaltului împotriva Justiției Independente. Peste 400 de răniți, printre care și jurnaliști, copii, trecători. Printre victime, Ilie Gâzea, care a murit din cauza intoxicației cu gaz la câteva zile distanță”, a scris organizația în anunțul de pe Facebook pentru eveniment.

Editor : Ș.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Salariile care sar de 13.000 de lei net în România. Domeniile în care se câștigă cel mai bine în 2026, la cât...
Digi FM
Prima imagine cu fetița Alexandrei Stan! Fotografia care a topit inimile fanilor pe Instagram
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Alexandra Stan, prima imagine cu fiica ei, la două zile după ce a devenit mamă: „Totul”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
De ce a renunțat Bo Derek la actorie, deși era în culmea succesului: „Nu mi-am dorit niciodată să fiu actriță”
Adevarul
Alarmă pe USS Abraham Lincoln. Marinari epuizați ar fi încercat să sară peste bord: „Sper să nu mă trezesc...
Newsweek
Când poți ieși la pensie fără penalizare? Care perioade sunt considerate contributive la pensie?
Digi FM
Prima imagine cu fetița Alexandrei Stan! Fotografia care a topit inimile fanilor pe Instagram
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu...
Digi Animal World
O pisică misterioasă, vopsită în roșu, observată în Texas. Oficialii trag un semnal de alarmă: „Nu încercați...
Film Now
Tragedia din spatele unui film celebru. Cum a fost abuzată Judy Garland în timpul filmarilor la “Vrăjitorul...
UTV
Alina Eremia a dezvăluit secretul căsniciei cu Edi Barbu. „Ne prostim împreună și redevenim copii”