În Râmnicu Vâlcea se construiește o toaletă publică de 73.000 de euro, la doi metri de un alt WC

Data publicării:
wc

Foto: adevărul.ro

Consilierilor locali ai puterii nu li s-a părut scumpă toaleta publică de 73.000 de euro şi au votat „pentru”. Opoziţia este furioasă.

„Dacă n-ar fi vorba de orașul nostru, ar fi comică, așa este una tragică. Să construiești în 2014, când situația în Râmnicu Vâlcea e dezastruoasă o toaletă cu 3 miliarde de lei”, spune Cosmin Constantinescu, consilier local PDL.

Primarul îşi caută încă poziţia, care acum cam este între două luntri. Suma i se pare enormă, nu îşi asumă lucrarea, dar nici nu vrea să o oprească. Pe motiv că dacă nu plăteşte 73.000 de euro, primăria pierde 26.000 de lei, cât a costat studiul de fezabilitate. Ştie însă cine a pus la cale contractul. Fostul primar, care este acum în închisoare pentru luare de mită.

E contractat în decembrie, când nu eram eu primar. Nu îmi asum”, declară Gigi Matei, primar interimar în Râmnicu Vâlcea.

Costul toaletei de lux din parc ajunge la 1.200 de euro pe metrul pătrat. Localnicii nu par încântaţi.

„Nu e timpul, nu e momentul să faci așa ceva. Sunt multe chestii mult mai importante”, spune un localnic.

Conform proiectului, toaleta publică de 73.000 de euro va avea încălzire în pardoseală, faianţă şi gresie de cea mai bună calitate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât te costă să mergi zilnic cu mașina la serviciu în București. Calcul pentru 10, 20 și 30 km pe zi
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câte intervenții estetice și-a făcut Michael Jackson. Ce spunea regele pop înainte de moarte și ce a arătat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Soția lui Ben Stiller a rupt tăcerea despre presiunile de la Hollywood. I s-a cerut să slăbească pentru un...
Adevarul
Lacul uriaș care crește de 20 de ani în mijlocul unui sat. Fosta carieră minieră va deveni zonă turistică
Newsweek
Pensia unei pensionare a scăzut după ce a ales să mai muncească un an. Câți bani a pierdut la pensie. De ce?
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Legătura neașteptată dintre gingii și creier. Boala gingivală poate accelera îmbătrânirea unei zone esențiale
Digi Animal World
O femeie în comă s-a trezit după ce un câine i-a atins mâna. Medicii susțin că e un miracol: „N-am mai văzut...
Film Now
El are șase căsnicii la activ, ea, două, iar acum sunt super îndrăgostiți. Heather Locklear și Lorenzo Lamas...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”