Jumătate din materialele din camera de probe a Poliției Capitalei, cuprinsă de incendiu, au fost distruse. Nu sunt afectate dosare

Data publicării:
purtătorul de cuvânt al IGPR, Georgian Drăgan.
Purtătorul de cuvânt al IGPR, Georgian Drăgan. Foto: Facebook

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, Georgian Drăgan, a spus, joi seară, în legătură cu incendiul de la camera de corpuri delicte a Poliţiei Capitalei, că 50% din materialele aflate acolo ar fi fost distruse, dar a precizat că există registre cu privire la ce bunuri erau acolo. El a menţionat că nu există riscul ca un dosar penal să fie afectat de lipsa unei probe distruse în acel loc, potrivit News.ro.

„Din datele disponibile la acest moment, ştiu că undeva la 50 la sută dintre materialele aflate în camera de corpuri delicte ar fi fost distruse. Ştiu că a fost o intervenţie a pompierilor în zona respectivă, pentru a stinge acel incendiu. Ştiu că acea intervenţie a fost finalizată. Astăzi, Poliţia Capitalei a ridicat imaginile de pe camerele de supraveghere din zona clădirii respective, clădire care nu aparţine Poliţiei Capitalei, aparţine ANAF-ului. Au fost, aşadar, distruse mai multe elemente din Camera de corpuri delicte a Poliţiei Capitalei, dar şi din cadrul celelaltei instituţii”, a spus Georgian Drăgan, joi seară, într-o conferinţă de presă.

Potrivit acestuia, toate obiectele care se aflau în camera de corpuri delicte au fost fixate în cadrul dosarelor penale prin fotografiere, prin implementarea în baza de date a criminaliştilor.

„Bineînţeles că există registre exacte la nivelul fiecărui sector din Capitală cu privire la ce bunuri se aflau acolo”, a explicat Drăgan.

El a precizat că nu există riscul ca un dosar penal să fie afectat de lipsa vreunei probe care s-ar fi aflat acolo.

„Din câte cunosc, Poliţia Capitalei a şi remis un comunicat de presă din care reiese faptul că au fost mai multe bunuri acolo, respectiv arme albe, diferite bunuri folosite la săvârşirea de infracţiuni sau provenite din săvârşirea de infracţiuni. Din ce am discutat astăzi la Poliţia Capitalei, nu există riscul, cel puţin din ce mi-au transmis astăzi, ca un dosar penal sau cursul vreunui dosar penal să fie afectat de lipsa unei probe care s-ar fi putut afla în acea cameră de corpuri delicte, având în vedere faptul că ele au fost deja fixate în cadrul dosarelor penale”, a explicat Drăgan.

„Aşteptăm o concluzie a pompierilor în acest caz pentru a vedea care este cauza exactă, însă din ce au transmis până la acest moment, dar nu în scris, doar verbal, posibila cauză ar fi un scurtcircuit. Dar aşteptăm un raport oficial al intervenţiei. Cu siguranţă, în cadrul dosarului penal întocmit deja pentru această distrugere, distrugere de probe, distrugerea clădirii şi aşa mai departe, se vor stabili şi celelalte repere”, a mai spus Georgian Drăgan.

Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire cu cinci etaje din Sectorul 6 al Capitalei, într-una dintre încăperi fiind şi un depozit de corpuri delicte al Poliţiei Capitalei. Incendiul a fost stins abia miercuri seară.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine poate ieși mai devreme la pensie. Trei situații prevăzute de noua lege care îi avantajează pe români
Digi FM
Cine este Eugen Tomac, desemnat prim-ministru de Nicușor Dan. Rolul pe care l-a avut în campania președintelui
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum s-a schimbat viața Iulianei Luciu după ce a renunțat la televiziune: „E exact genul de haos care îmi...
Film Now
Matt Damon, impresionat de Tom Holland și Zendaya. Ce spune actorul despre unul dintre cele mai iubite...
Adevarul
Iisus la doză. Cum au ajuns mesajele creștine să fie folosite pentru promovarea băuturilor energizante
Newsweek
Ce pensie a primit un pensionar cu 12 ani lucrați în condiții normale și 9 ani de grupe? Cum se face calculul?
Digi FM
Câți bani a strâns un român cu salariu mediu la Pilonul 2 după 18 ani. Suma s-a dublat în ultimii trei ani
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Un fenomen fără precedent se petrece pe Pământ. Oamenii de știință spun că nu s-a mai întâmplat de 3,6...
Digi Animal World
„Sfântul Graal” al ornitologilor a fost găsit în Indonezia. Papagalul dispărut a reapărut după aproape un...
Film Now
Au trecut 10 ani de la despărțirea de Brad Pitt. Cum s-a schimbat viața Angelinei Jolie. Actrița a împlinit...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...