Mihai Mălaimare și-a dat demisia din CNA

Data publicării:
cna 20mediafax-43877

Mihai Mălaimare și-a anunțat motivele demisiei, prin intermediul avocatului său.

„Decizia de a demisiona a survenit ca urmare a faptului că Agenția Națională de Integritate a comunicat domnului Mălaimare că a inițiat o cercetare în ceea ce îl privește, cu suspiciunea de incompatibilitate între funcția de membru al C.N.A. și aceea de manager al Teatrului Masca”, se arată în documentul trimis de avocatul lui Mălaimare, publicat de paginademedia.ro.

„Deși domnul Mălaimare consideră că nu a încălcat dispozițiile legale privitoare la incompatibilitate, situație în care califică această cercetare ca fiind neîntemeiată și își rezervă dreptul să conteste, în conformitate cu dispozițiile legale, orice act ar putea fi emis de A.N.I. în legatură cu acest aspect, domnia sa nu dorește ca declanșarea acestei proceduri să atingă în niciun fel imaginea Consiliului Național al Audiovizualului și nici pe cea a Guvernului României care l-a propus și i-a susținut numirea în aceasta funcție, motiv pentru care a demisionat din funcția ocupată”, relatează portalul paginademedia.ro.

Este al doilea director de teatru care își dă demisia ca urmare a verificărilor inspectorilor de integritate. Mircea Diaconu, directorul Teatrului Nottara, a renunțat la mandatul de ministru al Culturii, în prima lună de guvernare, și din cea de senator, în luna decembrie, în urma unei decizii definitive privind incompatibilitatea sa.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât au plătit doi români pe un coș minim de cumpărături în Bulgaria. S-au minunat de prețuri: „Cum își permit...
Digi FM
Oana Roman, atacată și amenințată cu moartea. Persoane necunoscute i-ar fi filmat casa: „Am avut o vară...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Melodia celebră care a distrus trupa The Police. Cum au ajuns să se judece și după 43 de ani
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Are 100 de ani, dar face asta fără probleme! Imagini virale cu Dick Van Dyke, în timp ce face sport în curtea...
Adevarul
„Salariu de sclav pe moșia partidului unic”. Cum își amintesc românii de munca patriotică din timpul Armatei
Newsweek
Grindeanu, anunț important despre pensii și salarii. „Schimbăm tot ce a făcut Bolojan”. PSD intră la guvernare
Digi FM
Au 14 copii, dar nu s-ar opri aici. Surprinzător, banii nu sunt principala problemă a acestei familii...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Are 15 ani și o înălțime de 2.13 m: "Situația scapă de sub control". Cauza neașteptată descoperită de medici
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
Michael Douglas nu lasă vârsta să-i dicteze viața: "Nu-i rău pentru 82 de ani". S-a amestecat printre turiști...
UTV
Imagini rare cu Andi Moisescu și fiul său cel mare. David are 19 ani și îi calcă pe urme