Ministerul Mediului a sesizat Parchetul General după un control la Holzindustrie Schweighofer

Data publicării:
HOLZINDUSTRIE INCHIDE AFACERI RO GETTY INTOARSA

Foto: Gulliver/GettyImages

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a trimis rapoartele de control care vizează activitatea mai multor operatori din sectorul forestier către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) pentru ca procurorii să facă cercetări care să stabilească dacă aspectele prezentate întrunesc elementele constitutive ale unor infracţiuni.

Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu a declanşat în perioada 7 mai-12 iunie un control la atât la S.C. Holzindustrie Schweighofer S.R.L. Sebeş , S.C. Holzindustrie Schweighofer S.R.L Rădăuţi, precum şi la sediile sau punctele de lucru ale principalilor furnizori de materiale lemnoase către compania austriacă, menționează Mediafax.

„Scopul controalelor a fost verificarea respectării prevederilor legale referitoare la provenienţa, transportul, depozitarea, prelucrarea primară şi comercializarea materialelor lemnoase, inclusiv importul acestora”, se arată în comunicatul trimis de MMAP.

Potrivit sursei citate, din verificarea stocurilor fizice declarate şi înregistrărilor contabile, s-au identificat o serie de nereguli, printre care şi: suspiciuni privind existenţa mai multor operatori economici care au furnizat material lemnos provenit din tăieri ilegale, inadvertenţe privind modul de recepţie şi înregistrare a materialelor lemnoase; recepţionarea de material lemnos fără a fi raportat în SUMAL; existenţa de material lemnos recepţionat cu documente din care nu rezultă clar provenienţa.

De asemenea, în urma controlului s-au constatat şi diferenţe între cantităţile de masă lemnoasă înscrise în avizele de însoţire şi cantităţile de masă lemnoasă recepţionate şi raportarea în SUMAL, de către diverşi agenţi economici, a unor avize de însoţire fictive.

„Fabricile Holzindustrie Schweighofer nu prelucrează lemn care nu este însoţit de documentele care atestă provenienţa legală şi după caz, originea”, se apărau reprezentanţii Holzindustrie Schweighofer în luna aprilie, atunci când ministrul Mediului a anunțat un control.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Dorin Mateiu. Cum a ajuns „Regele mezelurilor” în topul celor mai bogați oameni de afaceri din...
Digi FM
Ce vârstă are Dorin Mateiu, bărbatul care a însoțit-o pe Simona Halep în Mykonos. Diferența dintre ei nu a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Hailey Bieber, un costum de baie roz și o înghețată care se topește în soarele din Palm Springs. Soția lui...
Film Now
Cum arată azi Zack, blonduțul din "Salvați de clopoțel". A trecut de 50 de ani, are patru copii și e în formă...
Adevarul
Cum a devenit Bacalaureatul la Limba Română o formalitate de nivel de clasa a opta. De la eseu critic la „te...
Newsweek
Premierul desemnat Tomac: pensiile vor crește cu sume între 120 lei și 600 lei. Există și o veste proastă
Digi FM
Ce băiat mare au Adrian Enache și Iuliana Marciuc! David a terminat anul doi de facultate în Olanda și vine...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
N-a mai vrut să audă de Hollywood ani întregi, dar a revenit în forță. Cum arată Joan, sora lui John Cusack...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme