Video Nicuşor Dan participă, astăzi, la Kiev, la Summitul Ucraina - Europa de Sud-Est. Președintele României a ajuns în capitala Ucrainei

Data actualizării: Data publicării:
photo-collage.png - 2025-08-17T195854.185
Președintele României, Nicușor Dan, alături de președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Foto. Profimedia

Preşedintele Nicuşor Dan participă, miercuri, la Kiev, la Summitul Ucraina - Europa de Sud-Est, unde va reconfirma angajamentul României de a continua să ofere asistenţă Ucrainei şi să contribuie la consolidarea securităţii şi rezilienţei regiunii Mării Negre şi a Europei de Sud-Est.

ACTUALIZARE 15:15 Președintele Nicușor Dan a reafirmat miercuri, la Kiev, sprijinul ferm al României pentru integritatea teritorială și frontierele recunoscute internațional ale Ucrainei.

Șeful statului a avertizat că istoria nu poate fi rescrisă, iar suveranitatea unei țări nu poate fi anulată prin forță.

Președintele a subliniat și caracterul transformator al procesului de aderare la Uniunea Europeană, salutând progresele făcute de Ucraina.

ACTUALIZARE 09:17 Președintele României a ajuns în capitala Ucrainei, Kiev, alături de alți lideri europeni, inclusiv Maia Sandu și Ursula von der Leyen. Nicușor Dan a fost întâmpinat de ambasadorul român în Ucraina, Victor Micula.

Știrea inițială. „Preşedintele României, Nicuşor Dan, va participa pe 15 iulie, la Kiev, la cea de a cincea ediţie a Summitului Ucraina - Europa de Sud-Est. Vizita la Kiev are loc ca urmare a invitaţiei adresate de Preşedintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski”, informează Administraţia Prezidenţială.

Summitul Ucraina - Europa de Sud-Est este un format lansat în 2023, în contextul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Acesta este o platformă regională de susţinere a Ucrainei şi de combatere în comun a efectelor complexe ale războiului şi a consecinţelor asupra regiunii extinse, care este caracterizată prin interese comune în domeniile securităţii, economiei, conectivităţii energetice şi de infrastructură, rezilienţei şi combaterii ameninţărilor hibride.

„Participarea preşedintelui României la acest Summit demonstrează, odată în plus, solidaritatea României cu Ucraina şi susţinerea fără echivoc a independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a acestui stat. Cu acest prilej, Preşedintele Nicuşor Dan va reconfirma şi angajamentul României de a continua să ofere asistenţă Ucrainei şi să contribuie la consolidarea securităţii şi rezilienţei regiunii Mării Negre şi a Europei de Sud-Est”, menţionează Administraţia Prezidenţială.

Maia Sandu participă la summit 

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, participă, miercuri, la Summitul Ucraina – Europa de Sud-Est, la invitaţia lui Volodimir Zelenski. La acelaşi eveniment va fi prezent preşedintele României, Nicuşor Dan. 

„Preşedinta Maia Sandu întreprinde pe 15 iulie o vizită la Kyiv, la invitaţia Preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski. Şefa statului va participa la evenimentele dedicate Zilei Statalităţii Ucrainei şi la Summitul Ucraina – Europa de Sud-Est. În cadrul summitului, vor fi abordate securitatea regiunii, sprijinul pentru Ucraina şi parcursul european al ţărilor candidate din Europa de Sud-Est”, anunţă, miercuri dimineaţă, Preşedinţia de la Chişinău. 

Potrivit anunţului, în marja vizitei, Maia Sandu va avea întrevederi bilaterale cu Volodimir Zelenski precum şi cu alţi lideri prezenţi la Kiev.

Summitul este important şi prin prisma susţinerii parcursului european al Ucrainei şi al Republicii Moldova, urmând să abordeze, totodată, teme precum conectivitatea regională, securitatea energetică şi rezilienţa.

Editor : Ș.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
110 km/h sau 130 km/h pe autostradă? Diferența reală de timp și consum la un drum de 500 km
Digi FM
Ce a pățit un britanic în prima zi în București. A vrut să plătească biletul în autobuz și s-a trezit cu 80...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Care este numele real al lui Snoop Dogg. Povestea din spatele pseudonimului
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Rebecca Ferguson preferă să se descurce fără coordonatorii de intimitate pe platourile de filmare: "Limitele...
Adevarul
Sfârșit de vară cu delicii demențiale în bucătărie. Trei rețete românești de final de sezon care te fac „să...
Newsweek
Șomajul tehnic poate conta la pensie? Ce trebuie să știe pensionarii care au trecut prin astfel de perioade
Digi FM
EI sunt singurii trei oameni din lume care nu au nevoie de pașaport pentru a călători. De ce lor nu li se...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate. Lucrurile la care să fii atent, pe...
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Matthew McConaughey, apariție rară alături de toți cei 3 copii! Actorul și soția sa au făcut senzație pe...
UTV
Cine este noul iubit al Laurei Giurcanu. Influencerița a publicat primele imagini alături de Marian Huja