Noaptea Muzeelor 2026: Ce evenimente și expoziții pot fi vizitate gratuit în București și în alte orașe din țară

Data actualizării: Data publicării:
Noaptea Muzeelor 2026. Foto Getty Images
Noaptea Muzeelor 2026. Foto Getty Images

„Noaptea Muzeelor” va avea loc sâmbătă, 23 mai 2026, în intervalul orar 18:00 - 02:00, reunind peste 225 de muzee din toate cele 42 de județe ale țării. Publicul va avea acces, în mare parte gratuit, la expoziții, tururi ghidate și activități speciale organizate simultan la nivel național. Ediția din acest an propune un program extins, destinat tuturor categoriilor de vizitatori, și reconfirmă amploarea proiectului cultural dedicat promovării patrimoniului.

Inițiat în 2005 sub egida Consiliului Europei și coordonat la nivel european de Rețeaua Europeană a Organizațiilor Muzeale (NEMO), „Noaptea Muzeelor” ajunge anul acesta la cea de-a 22-a ediție în România.

Noaptea Muzeelor 2026 în București

Muzeul Național Cotroceni

Muzeul Național Cotroceni va putea fi vizitat între orele 17:00 și 23:00, accesul fiind gratuit pe baza prezentării unui act de identitate la intrare.

Traseul include Saloanele Regale - Holul de Onoare, Sufrageria Germană, Salonul de Vânătoare, Salonul Florilor și Biblioteca Regelui Ferdinand - dar și Spațiile Medievale, precum Pivnița Mare și Cuhnia. Programul este completat de mai multe expoziții temporare, care oferă vizitatorilor o perspectivă amplă asupra patrimoniului istoric și cultural al ansamblului Cotroceni.

Muzeul Național al Pompierilor

Muzeul Național al Pompierilor - Foișorul de Foc va fi deschis publicului pe 23 mai 2026, în intervalul 17:00 - 23:00, iar accesul va fi gratuit. Vizitatorii vor putea descoperi expoziția „Pompierii de ieri și de astăzi”, care prezintă istoria salvatorilor de profesie prin intermediul a șapte săli tematice. Spațiul muzeal, considerat un reper al patrimoniului urban bucureștean, oferă o perspectivă asupra evoluției activităților de intervenție și protecție civilă din România.

Noaptea Muzeelor 2026 la Arhivele Naționale ale România

Arhivele Naționale ale României își vor deschide porțile pe 23 mai 2026, în intervalul 20:00 - 02:00, în cadrul programului „Uși deschise către lumea arhivelor istorice”. Accesul publicului va fi gratuit.

Programul include expoziția „Din tezaurul Arhivelor”, care reunește documente ce ilustrează evoluția Țării Românești și a Moldovei din secolul al XIV-lea până în epoca modernă, dar și expoziția temporară „Brâncuși între formă și spirit”. Vizitatorii vor avea acces și în sala de protocol care găzduiește mobilier provenit de la Mănăstirea Mihai Vodă, într-un demers ce oferă o perspectivă rară asupra patrimoniului istoric și administrativ al României.

Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București

Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București participă la ediția din acest an a evenimentului „Noaptea Muzeelor”, oferind publicului acces gratuit sâmbătă, 23 mai 2026, în intervalul 18:00 - 24:00.

Vizitarea Palatului CCIB se va realiza prin tururi ghidate organizate la fiecare 30 de minute. Traseul include unele dintre cele mai reprezentative spații ale clădirii, precum Aula Carol I, Sala George G. Assan, Sala de Bal și Sala Ștefan Burcuș, într-un demers dedicat valorificării patrimoniului arhitectural și istoric al edificiului.

Proiect cultural la Reptiland București

Reptiland București va fi deschis sâmbătă, în intervalul 10:00 - 22:00, iar accesul publicului se va face pe bază de bilet, la prețul redus de 30 de lei. Vizitatorii vor putea explora terarii moderne care găzduiesc reptile și plante exotice, într-un traseu ce recreează ecosisteme diverse, de la păduri tropicale până la zone aride. Experiența oferă publicului ocazia de a descoperi modul în care diferite specii se adaptează mediului în care trăiesc.

„Noaptea Atelierelor” la UNArte

Evenimentul organizat de Universitatea Națională de Arte din București va avea loc sâmbătă, 23 mai 2026, în intervalul 18:00 - 01:00, iar accesul publicului va fi gratuit. Evenimentul propune o experiență interactivă menită să aducă mai aproape educația artistică de comunitate.

Vizitatorii vor putea descoperi procesul creativ chiar în spațiile în care acesta se desfășoară, prin tururi ghidate în atelierele și departamentele universității, demonstrații artistice live, performance-uri interdisciplinare și sesiuni de dialog cu studenții.

Casa Universitarilor București

Casa Universitarilor București găzduiește expoziția „Noaptea Designerilor”, care va putea fi vizitată gratuit în intervalul 16:00 - 24:00. Evenimentul aduce în prim-plan o colecție de design vestimentar experimental realizată din materiale reciclate, într-un demers artistic axat pe sustenabilitate și expresiile contemporane ale artei. Alături de creațiile vestimentare, publicul va putea descoperi lucrări de pictură, fotografie și bijuterie, reunite într-o expoziție care pune accent pe creativitate și responsabilitate față de mediu.

Muzeul Micul Paris

Muzeul Micul Paris participă la ediția din 2026 a evenimentului „Noaptea Muzeelor”, cu program de vizitare în intervalul 20:00 - 03:00. Accesul publicului se face pe baza unui bilet în valoare de 15 lei, la tarif redus față de prețul obișnuit, iar vizitele sunt organizate în grupuri de câte 30 de persoane, la fiecare 20 de minute.

Experiența propune o incursiune în atmosfera Bucureștiului de altădată, într-o casă burgheză iluminată de lumânări, care îmbină influențe franceze și orientale. Traseul este completat de colecții de modă și obiecte decorative ce ilustrează viața domestică și rafinamentul specific epocii.

Noaptea Muzeelor la Palatul Șuțu

Palatul Suțu va putea fi vizitat în cadrul evenimentului „Noaptea Muzeelor”, sâmbătă, 23 mai 2026, în intervalul 16:30 - 22:00, accesul publicului fiind gratuit. Organizatorii precizează că ora 04:00 reprezintă momentul ultimei intrări, programul fiind adaptat fluxului mare de vizitatori pe parcursul întregii nopți. Publicul va avea ocazia să descopere spațiile istorice ale palatului și expozițiile găzduite aici, într-o experiență culturală nocturnă dedicată patrimoniului și istoriei Bucureștiului.

Muzeul Ororilor Comunismului în România

Muzeul Ororilor Comunismului în România participă la ediția din 2026 a evenimentului „Noaptea Muzeelor”, fiind deschis publicului sâmbătă, 23 mai, în intervalul 16:00 - 23:00. Accesul vizitatorilor va fi gratuit. Expoziția propune o incursiune documentară și artistică în perioada comunistă din România, prin instalații și materiale muzeale care explorează memoria represiunii, viața de zi cu zi și mecanismele sociale specifice epocii. Demersul urmărește recuperarea și înțelegerea unei perioade marcante din istoria recentă a României.

Programul complet al evenimentelor organizate în cadrul Noaptea Muzeelor 2026 poate fi consultat pe paginile oficiale ale locațiilor participante, unde sunt disponibile informații actualizate despre expoziții, tururi ghidate, ateliere și orele de vizitare. Lista completă a instituțiilor din fiecare județ al țării poate fi consultată aici.

Editor : M.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Comoara” din subsolul României pe care încă nu o exploatăm. Cele șapte zone unde există pământuri rare
Digi FM
Un român, mușcat grav de un rechin în largul Irlandei. Sebastian a leșinat după ce a pierdut mult sânge...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Și ei divorțează! După șapte ani de căsnicie, îndrăgitul cântăreț și lider de trupă rock cere custodia...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James Cameron, la 72 de ani. De la șofer de camion la cineastul care a redefinit Hollywoodul cu „Titanic” și...
Adevarul
Imagini ireale pe Dunăre: unul dintre cele mai mari fluvii ale Europei a devenit o mlaștină în județul Giurgiu
Newsweek
Ce prevederi din noua lege a pensiilor ar putea declara CCR neconstituționale? Formula de calcul, în pericol
Digi FM
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. A plecat la Sulina cu fiica ei și a făcut o fotografie...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Studiu revoluționar. Sănătatea unui organ aproape uitat este asociată cu un risc mai mic de deces și cancer
Digi Animal World
Două capre au urcat în autobuz și au pornit spre mall. Momentul în care pasagerii le-au dat jos a devenit...
Film Now
Un destin sfâșietor. Hayden Panettiere a murit la trei ani după fratele ei mai mic: "Am pierdut jumătate din...
UTV
Loredana Groza a atras toate privirile în costum de baie. Artista a pozat în stilul „Baywatch”