Sari la conținut

Plângere la CNCD împotriva lui Dragnea, Tăriceanu, Gabrielei Firea, ministrului de Interne, şi şefului Jandarmeriei

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, primarul Capitalei, Gabriela Firea, ministrul de Interne, Carmen Dan şi şeful Jandarmeriei, Sebastian Cucoş au fost reclamaţi la Consiliului Naţional de Combatere a Discriminării (CNCD) pentru că „acţiunile şi afirmaţiile lor reprezintă fapte de hărţuire, jignire şi intimidare a manifestanţilor”. Plângerea, depusă la începutul acestei săptămâni, a fost semnată de reprezentanţii unei asociaţii civice şi de jurnalişti, care spun că instituţiile statului trebuie să acţioneze independent şi în interesul cetăţenilor, nu pentru infractori, acuzând, de asemenea, presiuni şi intimidare din partea autorităţilor publice şi din partea forţelor de ordine, care respectă dreptul tuturor la exprimarea liberă, potrivit News.ro.

BUCURESTI - PROTEST - PIATA VICTORIEI

Foto: Inquam Photos

Ştim că România poate (re)deveni o ţară normală, în care guvernul guvernează şi parlamentul legiferează în interesul cetăţenilor, nu al grupurilor formate în jurul unor infractori. În care magistraţii au libertatea de a-şi face neîngrădiţi meseria şi deciziile justiţiei sunt respectate. În care jandarmii protejează cetăţenii şi nu luptă împotriva lor, protejând indivizi al căror loc este oriunde, numai la conducerea ţării nu. Protestul, o fundamentală manifestare democratică, este pe nesimţite îngrădit în România. Coaliţia aflată la Guvernare nu mai vrea să accepte critici, ci doar aplauze”, arată semnatarii plângerii.

Reclamaţia depusă la CNCD este făcută împotriva Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, Ministerului Afacerilor Interne şi ministrului de Interne Carmen Dan, Primăriei Capitalei şi primarului Gabriela Firea şi viceprimarului Aurelian Bădulescu, şefului Jandarmeriei, Sebastian Cucoş şi liderilor din Parlament, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu.

Semnatarii plângerii, membrii Asociaţiei Evoluţie în Instituţie, protestatari şi jurnalişti de la Passport Productions, Mădălina Roşca şi Paul Arne Wagner, spun că Jandarmeria Română devine o instituţie care acţionează în afara legii, pentru că interzice dreptul legal al oamenilor de a protesta, în contextul în care, spun ei, „amendează sistematic protestatarii paşnici”, acest lucru fiind, de fapt, o practică de intimidare.

Textul care motivează adesea amenzile în procesele verbale este "deranjarea liniştii publice prin scandarea de lozinci" sau chiar "scandarea de lozinci anti-PSD". Cu alte cuvinte, e voie sa protestezi, dar în linişte, la tine acasa şi, oricum, nu împotriva PSD”, mai scriu ei.

De asemenea, protestatarii care au depus pângerea atrag atenţia că instituţiile statului trebuie să funcţioneze independent, însă acţiunile celor reclamaţi şi afirmaţiile lor reprezintă fapte de hărţuire, jignire şi de intimidare a manifestanţilor, iar modul în care se comportă autorităţile şi forţele de ordine cu cei care susţin coaliţia de guvernare este evident diferit faţă de modul în care se comportă cu persoanele care critică PSD şi Guvernul.

Semnatarii plângerii acuză intimidare din partea autorităţilor publice faţă de manifestanţi, manipulare, insulte şi atingerea demnităţii persoanelor, cenzură a presei şi încălcarea libertăţii de exprimare prin folosirea nejustificată a forţei. Ei mai spun că jandarmii au acţionat discriminatoriu, „ca o gardă personală a lui Liviu Dragnea, Carmen Dan si a altor membrii PSD ALDE”.

Reprezentanţii asociaţiei amintesc de discursul liderului PSD Liviu Dragnea, de dupa mitingul PSD de la începutul lunii iunie, care a spus că nu mai „întoarce şi celălat obraz”, iar după această declaraţie, „Jandarmeria Bucuresti a amendat, a bătut, a ridicat si încătuşat cetăţenii care nu sunt pe placul Puterii actuale din România, o putere care prin comportamentul şi afirmaţiile liderilor ei, demonstrează că nu înţelege mecanismul democratic al libereri exprimări şi manifestări a convingerilor politice, economice şi sociale”, au spus iniţiatorii plângerii.

În plus, manifestanţii atrag atenţia că la Primăria Capitalei au fost făcute cel puţin 38 de notificări de adunări publice, iar dintre acestea, nouă nu au primit răspuns, iar restul au fost interzise de către viceprimarul Bădulescu.

În mod clar, (Jandarmeria, n.r) abuzează de putere şi violează lege, Constituţie şi drepturi fundamentale. Din primăvara lui 2017 şi până astăzi protestatarii au fost amendaţi de mai mult de 200 de ori, amenzile însumând peste 200.000 Lei”, mai scriu reclamanţii.

Etichete: discriminare , cncd , protest jandarmi , bica plangere penala dna , Paul Arne Wagner , plangere cncd dancila , cncd discriminare proteste

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale