PROGRAM OFICIAL. Parada militară din Piața Arcului de Triumf începe la ora 11.00

Data publicării:
parada 20militara 201 20dec 202011 204694469 20mediafax 20foto 20andrei 20alex 20moise-36159

Evenimentul organizat de Ministerul Apărării Naționale începe la ora 11:00, cu intonarea Imnului Naţional al României, de către Corul Academic „Divina Armonie”. În semn de salut, bateria de artilerie a Regimentului 30 Gardă ,,Mihai Viteazul” execută 21 de salve de tun, obicei provenit din secolul al XIV-lea.

La manifestare vor fi prezenți președintele României, Traian Băsescu, şi alţi înalți oficiali ai statului.

Cei prezenți la ceremonia militară din Capitală asistă apoi la programul dispozitivului de defilare, constituit din blocuri de paradă organizate pe detaşamente, cu trupe şi tehnică ale Ministerului Apărării Naţionale, ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, precum şi ale Serviciului Român de Informaţii şi ale Serviciului de Protecţie şi Pază.

Participă şi Asociaţia Tradiţia Militară, membră a Uniunii Europene a Asociaţiilor istorico-militare. Comandantul paradei este generalul-maior Nicolae Dohotariu, comandantul Diviziei 1 Infanterie „Dacica”.

În cadrul ceremoniei defilează și Detaşamentului de Cavalerie al Jandarmeriei și Patrula Călare a Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti.

Parada de 1 Decembrie aduce şi restrictii în traficul din Capitală. Zona Arcului de Triumf va fi închisă total circulației. rutiere.

Drapelul naţional, arborat în toate instituţiile militare

Peste 1500 de militari şi tehnică militară din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Serviciul Român de Informaţii şi Serviciul de Protecţie şi Pază participă sâmbătă, începând cu ora 11:00, la Parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României, în Piaţa Arcului de Triumf din Bucureşti, potrivitcomunicatului MapN.

Tot în Bucureşti au loc, la ora 8:00, ceremonii militare de depuneri de coroane şi jerbe de flori la Monumentul Eroilor militari români căzuţi la datorie, amplasat în faţa Palatului Naţional al Copiilor din Parcul Tineretului, şi la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol I.

Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand” organizează sâmbătă, între orele 09.00 - 17.00, Ziua Porţilor Deschise.

Militarii români aflaţi în misiune în teatrele de operaţii organizează la rândul lor manifestări specifice dedicate Zilei Naţionale a României.

De asemenea, reprezentanţii Armatei României participă - la solicitarea şi cu sprijinul autorităţilor locale - la pregătirea, organizarea şi desfăşurarea de ceremonii militare şi religioase de depunere de coroane de flori şi solemnităţi de retragere cu torţe.

Drapelul naţional este arborat în toate instituţiile militare din ţară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale militare se ridică Marele Pavoaz.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Petre Roman, de nerecunoscut! Fostul premier pare că a renunţat, nu l-ai mai văzut aşa. A fost surprins pe...
Digi FM
Ea e tânăra devenită virală pe TikTok după ce a început să poarte un porumbel în geantă: „L-am domesticit, îl...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
VIDEO Dua Lipa și logodnicul, hărțuiți de paparazzi. Momente tensionate în Paris: "Nu ne mai urmăriți!"
Film Now
Suma donată de Steven Spielberg pentru a ajuta familia lui James Van Der Beek. Actorul era tatăl a șase copii
Adevarul
Ce înseamnă „recesiunea tehnică” și de ce România nu resimte încă o criză ca în 2009-2010. Explicațiile...
Newsweek
Ce bani pierzi la pensie în 2026 dacă ai între 1.200 lei și 6.000 lei? Toți pensionarii afectați. Anunț BNR
Digi FM
Alex Bogdan și Cătălina Mihai, dezvăluiri fără filtre: „Ne-am cunoscut direct în pielea goală!”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Riscul de Alzheimer, redus cu aproape 40% printr-un obicei simplu practicat toată viața
Digi Animal World
Rase de câini cu cea mai scurtă durată de viață. Una dintre ele adesea nu ajunge nici la 5 ani
Film Now
Cum îl schimbase boala pe James Van Der Beek. Regretatul actor, declarații sfâșietoare cu un an înainte de...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online