Proiect. GPS pentru toate avioanele din România

Data publicării:
gps

Autorităţile vor o lege care să oblige proprietarii avioanelor uşoare să aibă la bord aparatură de detectare prin satelit.

Legislaţia actuală nu prevede obligativitatea ca prprietarul unuia stfel de aparat de zbor să aibă instalată aparatură de detectare. Este şi motivul pentru care reprezentanţuii Autorităţii Aeronauitice ar dori schimbarea legii.

Cristina Pavel, inspector aeronautic: „Avem cerințe pentru aeronavele care desfășoară activități publice, pasageri și marfă, pentru aeronavele care desfășoară activități deasupra zonelor ostile”.

Legea actuală spune că orice avion care zboară la vedere, sub 3000 de metri altitudine, nu trebuie să aibă aparate de localizare. Aşa se face că planorul dispărut în masivul Postăvarul a fost găsit după câteva luni. Dacă ar fi avut acest dispozitiv, aparatul de zbor putea fi detectat în doar câteva minute.

Mihai Voicu, inspector aeronautic: „O dată activat acest emițător indiferent prin ce metodă, manual sau automat, acesta emite un semnal recepționat de satelit. Acest sistem de sateliți procesează datele, le transmite unor stații de la sol aflate în diferite țări”.

Costul unui emiţător poate ajunge la 1.700 de euro. Acum, doar 256 de transmiţătoare sunt instalate pe avioanele înregistrate la Autoritatea Aeronautică, deşi sunt mii de aparate de zbor uşoare care se ridică în aer.

În urma recentelor tragedii aviatice, fostul ministru al apărării, Mircea Duşa, vrea să depună un proiect de lege în acest sens.

Dacă proiectul devine lege, spaţiul aerian al ţării ar fi mult mai bine controlat şi ar creşte siguranţa zbporului, spun specialiştii.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum a salvat Delia Velculescu Ciprul și Grecia în cele mai grele crize economice. „Doamna de Fier” a...
Digi FM
„Pe Nicușor Dan l-au încălecat serviciile!”. Adevărul despre pactul cu PSD și anularea alegerilor
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Bianca Censori, o nouă apariție „transparentă” alături de Kanye West. De data aceasta, cei doi soți au mers...
Film Now
70 de ani, rochie mini și un zâmbet șarmant. Geena Davis, impresionantă la premiera „The Boroughs” în Los...
Adevarul
Accident cumplit în Chitila: o basculantă a trecut pe roșu și a izbit violent un Logan. Șoferul mașinii, în...
Newsweek
Mugur Isărescu anunță că pensiile nu vor crește. Pensionarii pierd între 130 lei și 600 lei la pensie
Digi FM
Când se vopsesc ouăle de Înălțarea Domnului și alte tradiții românești păstrate de secole
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
A împlinit 108 ani, face sport de trei ori pe săptămână și încă șofează. Ce spune despre viața amoroasă...
Digi Animal World
Descoperirea șocantă făcută de un bărbat în propriul dormitor. Ce se ascundea în perna sa: „Așa ceva nu am...
Film Now
Dustin Diamond, plătit cu o sumă mizeră pentru reluările "Salvați de clopoțel". Cecul primit de Screech...
UTV
Sebastian Stan și Cristian Mungiu au fost ovaționați timp de 10 minute la Cannes. Filmul „Fjord” a avut...