Ruinele clubului Bamboo, degajate pentru a face loc anchetatorilor

Data publicării:
bamboo

Clubul Bamboo poate fi demolat, asta înseamnă că în curând vom putea afla şi cauzele incendiului devastator. Au fost obţinute toate avizele, iar administratorii localului s-au angajat să plătească echipa de specialişti pentru a extrage toate elementele ce reprezintă un risc pentru anchetatori.

Anchetatorii au primit, în sfârşit, undă verde pentru a investiga interiorul ruinei clubului Bamboo. Înainte însă, o echipă de specialişti va demola tot ce a rămas în picioare şi riscă să se prăbuşească.

După o perioadă lungă de timp procurorii şi criminaliştii au revenit la clubul Bamboo, de această dată pentru a pune la punct ultimele detalii cu privire la demolarea care ar trebui să înceapă în următoarele patru zile.

Criminaliştii au fixat şi locul de unde trebuie să înceapă demolările, astfel încât să nu le afecteze ancheta, şi au cerut ajutorul specialiştilor INSEMEX.

Cheltuielile pentru demolare vor fi suportate de patronii clubului Bamboo, care au tot interesul ca ancheta să se desfăşoare în condiţii optime. Tot timpul au susţinut că a fost mână criminală.

Până acum, ancheta incendiului din Bamboo se sprijină doar pe declaraţiile martorilor şi pe câteva probe recoltate din anexele ruinei. Peste 50 de persoane, între care şi angajaţii şi proprietarii clubului, au povestit criminaliştilor ce au văzut, însă nu este suficient.

Pe baza declaraţiilor dar mai ales a probelor ce vor fi ridicate din interiorul ruinei, specialiştii INSEMEX vor reconstitui virtual incendiul din clubul exclusivist.. Aşa au făcut şi în cazul incendiilor din Colectiv şi de la Maternitatea Giuleşti. Clubul Bamboo a ars în noapte de 21 ianuarie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Statul nu are bani pentru programul „Viața la țară”.
Digi FM
Mircea Solcanu, de la celebritate la perioade în care trăia cu 50 de lei pe săptămână. Ce face astăzi și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Paul McCartney susține că își amintește momentul în care s-a născut, în urmă cu 84 de ani: „Țin minte un...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Hilary Swank, însărcinată la 52 de ani! Actrița din „Million Dollar Baby” va deveni mamă pentru a treia oară
Adevarul
A fost arestat redactorul-șef al publicației independente ruse Novaia Gazeta. Jurnalistul, ridicat după o...
Newsweek
Viitorul ministru al muncii, anunț despre sumele cu care cresc pensiile. Vom avea cu 14 miliarde în plus
Digi FM
Adoarme în cadă, pe toaletă și în timpul întâlnirilor. Coșmarul trăit de o tânără de 23 de ani, diagnosticată...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă...
Digi Animal World
Descoperire importantă a cercetătorilor. Cum își recunosc pisicile identitatea prin „cartea de vizită” chimică
Film Now
Judi Dench, declarație neașteptată la 91 de ani: "Vreau să mor în cabina mea, după un spectacol". Actrița își...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro