VIDEO EXCLUSIV. Incendiu suspect. O maşină de teren a ars vineri noapte în cartierul Pantelimon din Bucureşti

Data publicării:
2302 20explozie2pc-51159

Sunt mai multe ipoteze avansate de autorităţi cu privire la maşina arsă din Pantelimon, legate în primul rând de modul în care s-a produs incidentul. Poate fi vorba de explozibil montat în maşină sau benzină cu care ar fi fost stropit autovehiculul.

EXCLUSIV FOTO Pompierii sosesc la faţa locului | DIGI24

Cât priveşte motivele care au condus la această explozie, sunt două ipoteze. Prima ar fi că proprietarul ar fi incendiat voluntar maşina pentru a încasa contravaloarea asigurării.

O altă ipoteză este că proprietarul ar fi martor în dosarul fraţilor Sile şi Nuţu Cămătaru (pe numele reale Ion şi Vasile Balint), care au fost arestaţi preventiv chiar sâmbătă într-un dosar greu de cămătărie, sechestrare şi tentativă de omor, după o serie de răfuieli petrecute în Bucureşti.

Din declaraţiile unor martori, proprietarul nu ar avea un loc de muncă, câştigându-şi existenţa vânzând bunuri furate.

Alexandru Nicolae, purtător de cuvânt al Poliţiei Capitalei, a declarat în direct la Digi24 că proprietarul nu este angajat al Ministerului de Interne, aşa cum s-a vehiculat la alte televiziuni de ştiri.

Ella Moroiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
110 km/h sau 130 km/h pe autostradă? Diferența reală de timp și consum la un drum de 500 km
Digi FM
Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul 2026. Ce nu se face pe 29 august și de ce e zi de post
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Jennifer Lopez, cea mai fițoasă divă de la Hollywood? Cerințele bizare și ieșirile care i-au consolidat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Rebecca Ferguson preferă să se descurce fără coordonatorii de intimitate pe platourile de filmare: "Limitele...
Adevarul
Sfârșit de vară cu delicii demențiale în bucătărie. Trei rețete românești de final de sezon care te fac „să...
Newsweek
Șomajul tehnic poate conta la pensie? Ce trebuie să știe pensionarii care au trecut prin astfel de perioade
Digi FM
Gestul impresionant făcut de Dolly Parton înainte de a muri. Sora ei a dezvăluit decizia artistei
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O substanță din portocale și lămâi ar putea încetini îmbătrânirea unui organ vital. Descoperirea care i-a...
Digi Animal World
Cum a reacționat un câine când stăpâna lui a făcut accident: „A ieșit pe geamul mașinii și a fugit”
Film Now
Matthew McConaughey, apariție rară alături de toți cei 3 copii! Actorul și soția sa au făcut senzație pe...
UTV
Cine este noul iubit al Laurei Giurcanu. Influencerița a publicat primele imagini alături de Marian Huja