Zi de protest în Capitală. Micii hocheiști și patinatori au ieșit în stradă

Data publicării:
protest mici

Micii sportivi au ţinut să afle direct de la şefii din minister cine e vinovat pentru situaţia deplorabilă în care a ajuns patinoarul.

„Nu mai avem curent, apă. Gheaţa nu cred că o să o mai vedem anul acesta. N-avem condiţii! Când nu avem gheaţă ne antrenăm pe uscat, facem fotbal, exerciţii”, spunea, miecuri, unul dintre protestatari.

Antrenorii juniorilor spun că momentan nu se mai pune problema performanţei pentru cei 400 de hocheişti şi o sută de patinatori. Oficialii din minister i-au anunţat pe sportivi că peste trei săptămâni vor putea relua antrenamentele. Nu se va aloca însă niciun leu pentru renovare, până când nu se recuperează datoriile de 300.000 de euro care au dus la închiderea complexului.

„Întâi de toate trebuie să identificăm un milion două sute din ceva ce nu avem acum pentru a plăti utilităţile la patinoar”, a explicat Carmen Tocală, secretar de stat în Ministerul Tineretului şi Sportului.

Părinţii însă nu sunt de acord cu desfăşurarea antrenamentelor în condiţii precare, aşa că au găsit singuri soluţii. Plătesc în jur de 300 de lei pe lună la un patinoar privat.

Oficialii din minister spun că Primăria Capitalei vrea să preia patinoarul şi să construiască unul nou în acelaşi loc. Până atunci însă, în Capitală ar putea fi adus pationoarul de la Poiana Braşov, care stă nefolosit din iarna trecută, de la Festivalul Olimpic al Tineretului European.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Îl mai ţii minte pe Andrei Zaharescu? Meseria neaşteptată pe care o are acum, s-a mutat în celălalt capăt al...
Digi FM
Ce se va întâmpla cu cele 2,3 milioane de dolari strânse pentru Andreea Anița, după moartea tinerei: "O lună...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan, surpriză de proporții pe scenă. Îmbrăcată în rochie de mireasă, a făcut "nuntă" cu Victor...
Film Now
Fanii au ajuns să spună că e o sosie după ce l-au văzut pe Jim Carrey la Paris. Adevărul din spatele...
Adevarul
Probleme la pasajul peste Autostrada A0, lângă Berceni, la 2 ani de la inaugurare. Cum explică CNAIR
Newsweek
Care români primesc vechime la pensie dacă îngrijesc vârstnici, fără să fie rude? Une trăiesc? În ce condiții?
Digi FM
Zara Larsson spune că nu ascultă piese ale artiștilor "abuzatori": "Cu siguranță nu veți găsi nimic de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Luna Sângerie”. Eclipsă totală de Lună în 3 martie. Unde va putea fi urmărită în direct online
Digi Animal World
Trucul simplu care îți face câinele să vină de fiecare dată când îl chemi. Puțini stăpâni îl cunosc
Film Now
Jim Carrey, apariție publică alături de iubita lui, după ani de speculații. Cu ce se ocupă Minzi, mai tânără...
UTV
Cum arată vila istorică în care locuiește Iulia Albu alături de fiica ei, Mikaela. Vedeta a păstrat fiecare...