În Mureș va fi deschis primul centru de vaccinare dintr-un aeroport din România

Data publicării:
imagine de la intrarea in aeroportul mures
În Mureș va fi deschis primul centru de vaccinare dintr-un aeroport din România FOTO: Agerpres

Primul centru de vaccinare deschis într-un aeroport din România, în care călătorii se pot vaccina, este, începând de vineri, Aeroportul „Transilvania” Târgu Mureș, din județul Mureș.

După nu mai mult de 10 zile de la vehicularea primelor informații cu privire la creearea unor centre de vaccinare în aeroporturi, edilul orașului Ungheni a dat curs propunerii făcute de prefectul județului Mureș, Mara Togănel, reușind ca prin colaborarea cu Direcția de Sănătate Publică Mureș și prin discuțiile purtate cu reprezentanții Aeroportului Internațional „Transilvania” să amenajeze un flux de vaccinare care va funcționa în paralel cu momentele aterizărilor/decolărilor programate în aeroport.

„Am făcut încă o dată un pas către comunitatea orașului Ungheni și a localităților aparținătoare, prin demersul concretizat astăzi. Un al doilea centru de vaccinare, care se adresează atât turiștilor cât și locuitorilor noștri și desigur tuturor celor care tranzitează această zonă. Noi am reușit să întreținem această colaborare interinstituțională, să oferim soluții în ceea ce privește nevoia de personal medical și alte chestiuni logistice. Ne bucură implicarea tuturor autorităților administrative și medicale într-un demers inițiat și îndreptat spre cetățean și totodată, buna gestionare și lucrul în echipă pentru a ajunge la acestă finalitate. Fiind prima localitate din țară în care acest proiect a căpătat o finalitate, nu pot decât să încurajez demersul și să îi asigur pe români de cele mai bune intenții din partea autorităților”, a declarat primarul orașului Ungheni, Victor Prodan.

În noul centru de vaccinare va activa personal medical avizat, detașat sub forma unei echipe mobile de la centrul de vaccinare amenajat la Căminul Cultural Ungheni, pe parcursul orelor programate a curselor de pe aeroport.

Imunizarea în acest centru se face cu ser Johnson and Johnson, pentru care nu este nevoie de rapel.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum va afecta El Niño România. Meteorologii avertizează că urmează episoade de vreme extremă, cu efecte până...
Digi FM
O fată de 18 ani ar fi fost drogată și violată la balul de absolvire, în Cluj. Polițiștii au fost sesizați de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Carmen Electra, despre ultimele conversații cu Prince: „Era un clarvăzător”. Cum i-a schimbat viața cel care...
Film Now
Sharon Stone, mărturii despre drama ascunsă și abuzurile din familie: "Mă arunca pe scări și mă bătea cu...
Adevarul
Rusaliile Negre. Amintiri din vara în care 45.000 de oameni au fost condamnați la exil în Bărăgan: „N-am avut...
Newsweek
Lovitură la pensie pentru pensionarii cu grupe de muncă. Justiția a decis: „Totul e oprit”. Cine pierde bani?
Digi FM
Cât oferă nașii la nuntă în 2026. Val de reacții după ce un român a dezvăluit câți bani vrea să pună în plic...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mierea ar putea ajuta la slăbit și la combaterea bolilor. Greșeala pe care o fac milioane de oameni când o...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
John Travolta, confesiune rară despre durerea care l-a urmărit ani la rând: „Privesc întunericul, dar nu...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...