Video Haos pe aeroportul din Kuweit, după ce acesta a fost lovit de drone. Un mort, mai multe persoane au fost rănite

Data actualizării: Data publicării:
Aeroport Kuweit atacat drone
Nu este prima dată când aeroportul din Kuweit este atacat cu drone. Imagine din luna aprilie. Foto: profimedia

Aeroportul internaţional din Kuweit a fost lovit de drone iraniene, ceea ce a provocat moartea unei persoane și altora, a anunţat miercuri armata kuweitiană.

ACTUALIZARE 13:55 O persoană a fost ucisă şi mai multe au fost rănite în Kuweit în urma unor atacuri lansate în zori de Iran, a anunţat Ministerul Afacerilor Externe din Kuweit. Atacul a vizat „instalaţii civile şi vitale, în special aeroportul internaţional din Kuweit, provocând un mort şi răniţi, precum şi pagube la instalaţii vitale, inclusiv la misiuni diplomatice”, a declarat ministerul într-un comunicat în care a condamnat „agresiunile iraniene”.

„Securitatea statului Kuweit, suveranitatea sa, precum şi siguranţa cetăţenilor şi a rezidenţilor de pe teritoriul său constituie o linie roşie”, a adăugat acesta.

La rândul său, Ministerul Afacerilor Externe al Iranului a condamnat miercuri ceea ce a calificat drept atacuri americane împotriva unui petrolier iranian în strâmtoarea Ormuz şi a unui turn de telecomunicaţii de pe insula Qeshm. Potrivit Teheranului, aceste atacuri constituie o încălcare a acordului de încetare a focului, precum şi a dreptului internaţional. Ministerul a declarat că Kuweitul şi Bahreinul poartă o „responsabilitate directă şi evidentă” pentru aceste atacuri, afirmând că teritoriile şi instalaţiile lor au fost utilizate pentru a sprijini operaţiunile militare americane împotriva Iranului.

Teheranul subliniază că îşi rezervă dreptul la autoapărare şi că va utiliza toate mijloacele disponibile pentru a răspunde la aceste atacuri, în special vizând sursa oricărei viitoare agresiuni.

ȘTIREA INIȚIALĂ. „Dronele inamice au vizat astăzi terminalul de pasageri (T1) al aeroportului internaţional din Kuweit, în cadrul unui atac iranian, ceea ce a provocat pagube materiale importante şi a rănit mai multe persoane”, a declarat armata pe contul său de X, informează News.ro.

Atacurile au avut loc după ce Iranul a încetat comunicarea cu mediatorii în legătură cu prelungirea armistițiului în conflictul cu SUA și Israel, potrivit unor informații publicate marți de două agenții de știri iraniene semioficiale. Președintele SUA, Donald Trump, a contestat această afirmație și a declarat că negocierile continuă.

Autoritatea aviaţiei civile a suspendat traficul aerian, iar zborurile au fost redirecţionate către alte aeroporturi, a relatat agenţia oficială de presă Kuna.

Aeroportul tocmai se redeschisese la 1 iunie, după ce fusese închis tocmai din cauza războiului cu Iranul.

Marți seara, armata SUA a declarat că a lansat atacuri asupra unei instalații militare iraniene ca represalii pentru rachetele iraniene lansate asupra Kuweitului și Bahrainului. Aceasta a afirmat că Iranul a lansat două rachete asupra Kuweitului, care s-au dezintegrat în timpul zborului, în timp ce forțele americane și bahreiniene au interceptat rachetele îndreptate spre Bahrain. Comandamentul Central al SUA a declarat, de asemenea, că a „doborât mai multe drone” care vizau forțele americane din Kuweit.

Citește și

Escaladare în Orientul Mijlociu. Noi atacuri între SUA și Iran: lovituri asupra insulei Qeshm și negocieri de pace în impas


Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă în 2027. Anunțul ministrului Finanțelor
Digi FM
Vin 20 de grade în România, după un episod de frig extrem! Cum se schimbă vremea începând de miercuri
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Bonnie Tyler, o iubire de-o viață cu Robert Sullivan. Viața neconvențională pe care artista a construit-o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Scandal între Michael Douglas și Julia Roberts la o petrecere. A jignit-o după ce băuse: „Ia-ți mâinile de pe...
Adevarul
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a...
Newsweek
Testul de 30 de secunde pe care orice pensionar trebuie să-l facă. Ce dezvăluie despre sănătate?
Digi FM
Ce mănâncă o femeie de 101 ani ca să trăiască atât de mult: „Îmi permit și un gin tonic”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu o broască după ce a înghițit un licurici. Imaginile sunt virale: „E o nebunie”
Film Now
Michael Douglas, despre discuțiile aprinse cu Glenn Close pe platourile de filmare de la „Fatal Attraction”...
UTV
Bianca Censori a întors toate privirile la revenirea lui Kanye West în lumea modei. Apariție rară alături de...