Inaugurat cu fast în prezența lui Liviu Dragnea, bazinul din Focșani este în continuare închis

Data publicării:
Dragnea Majorete Focsani agerpres_10964964

La o lună după inaugurarea la care au participat Marian Oprişan şi Liviu Dragnea, bazinul olimpic din Focşani este tot închis. Administratorii încă nu au reuşit să angajeze personal care să aibă grijă de investiţia de 32 de milioane de lei făcută de Guvern.

Complexul olimpic a fost inaugurat la finalul lunii martie de şeful PSD Liviu Dragnea şi de preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan. Cu toate acestea, niciun localnic nu a înotat până acum în bazin. Explicaţia?

Instituţia noastră a demarat deja procedurile pentru angajarea personalului care va deservi bazinul. Este vorba despre 20 de posturi, pentru experţi sportivi, muncitori de întreţinere, deci personal tehnic, şi casieri. În următoarele zile vor avea loc interviurile. Bazinul de înot va fi deschis în cel mai scurt timp posibil”, a declarat Mihaela Gârleanu, purtător de cuvânt CJ Vrancea.

Reporter: Deci nu putem intra, nu, să înţeleg?

Paznic: Nu, în nici un caz, fără aprobare nu.

Autorităţile au anunţat şi preţurile de intrare: pornesc de la 25 de lei pe zi dar pot ajunge la 230 de lei pe zi pentru înotătorii care îşi închiriază un culoar întreg.

Localnic: Mai trebuiesc cheltuiţi nişte bani, cât a cheltuit până acum, mai dă pe jumate.

Reporter: Dar de preţurile de intrare ce părere aveţi.

Localnic: E cam mare, pentru traiul din Focşani. E cam mare.

Baza sportivă a costat 32 de milioane de lei, bani de la Guvern.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Cum a ajuns Messi să se pozeze cu bebelușul Lamine Yamal în 2007. Cei doi se înfruntă acum în finala CM 2026
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bănică se mândrește cu felul în care arată în costum de baie la 48 de ani: "Nu încerc să păcălesc...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sacrificiul pe care Matt Damon nu îl va mai face niciodată pentru un rol: „Nu este ceva ce voi repeta”
Adevarul
Cazul care a divizat Italia: bijutier condamnat „pe viață” pentru că a împușcat doi tâlhari după un jaf. Apel...
Newsweek
CCR sare în ajutorul pensionarilor. Procesele de recalculare a pensiilor nu pot fi oprite cum a cerut guvernul
Digi FM
"Glezna mea este încă ruptă". Lindsey Vonn continuă cea mai dificilă cursă din viața ei, la cinci luni după...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dick Van Dyke are 100 de ani și spune că acesta este secretul longevității sale. Studiile îi dau dreptate
Digi Animal World
Momentul când un bărbat de 65 de ani este atacat de un bizon: „Era chiar deasupra mea”. Imaginile sunt greu...
Film Now
„Dumnezeule, făceam asta când eram niște copii”. Charlize Theron, cuvinte dulci despre unul dintre actorii ei...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...