Incendiu la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Slatina. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

spital slatina
Incendiu la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Slatina. Foto: Captură video Digi24

Alarmă de incendiu la secția de Psihiatrie a Spitalului din Slatina. 37 de persoane au fost evacuate și 6 persoane s-au intoxicat.

ACTUALIZARE. Relocarea pacienţilor s-a încheiat, opt dintre aceştia fiind transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, Alin Băsăşteanu. Medicul Luciana Rotaru, coordonatorul SMURD Dolj care a participat la intervenţia de la Slatina, a precizat că niciunul dintre pacienţii aflaţi în Secţia de Psihiatrie în momentul izbucnirii incendiului nu a suferit arsuri sau intoxicaţie.

„Starea pacienţilor este bună, în sensul că sunt mulţi pacienţi implicaţi în această situaţie, dar nu afectaţi. Există la UPU de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina opt pacienţi care sunt în curs de evaluare şi au fost categorisiţi ca şi cod galben, dar nu este o situaţie gravă la ei, nu este intoxicaţie cu fum, unul dintre pacienţi are sindrom de detresă respiratorie dar el era anterior acestei situaţii, carboxihemoglobinele lor sunt în regulă, nu au fost intoxicaţi cu fum, nu sunt arşi. Pentru ei a rămas să se găsească o soluţie de relocare. Pentru restul pacienţilor, care erau cu stare bună, normală, s-au găsit soluţii la două secţii de cronici, aici la Slatina şi la Spitalul de la Schitu. Pacientul care a provocat incendiul este la spital, este de cod galben din cauza agitaţiei, nu a inhalaţiei”, a spus medicul Luciana Rotaru, potrivit Agerpres.

Referitor la ceilalţi 28 de pacienţi de la Secţia de Psihiatrie a SJU Slatina, Băsăşteanu a precizat că 16 dintre aceştia au fost transferaţi la Spitalul de Psihiatrie Cronici Schitu Greci, opt pacienţi au fost transferaţi în fosta clădire a Secţiei de Psihiatrie situată în Slatina, pe strada Drăgăneşti, iar patru pacienţi au fost externaţi.

ACTUALIZARE. Conform primelor informații venite din partea managerului Spitalului Județean de Urgență Slatina și a Centrului Operativ pentru Situații de Urgență, în secția de Psihiatrie cu 75 de paturi, relocata în 2020 dintr-o o altă clădire veche, astăzi erau 37 pacienți (29 pacienți acuti si 8 cronici) și 1 pacient a fost externat inainte de izbucnirea incendiului, a anunțat Ministerul Sănătății. 

Toți cei 36 pacienții au fost evacuați în siguranță. Personalul medical nu a fost afectat.

7 pacienți au fost transferați la Unitatea de primiri Urgențe a Spitalului Județean Slatina (intoxicatie cu fum, atac de panică).

22 pacienți au fost transferați la Spitalul de Psihiatrie Schitul - Greci Olt.
7 pacienți cronici urmează să fie monitorizați în fosta secție de psihiatrie a spitalului (str. Draganesti, Slatina).

Inspectorii sanitari din cadrul serviciului control în sănătate publică din cadrul DSP Olt sunt la spital.

ACTUALIZARE. O linie telefonică destinată rudelor şi aparţinătorilor pacienţilor de la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean (SJU) din Slatina a fost deschisă de autorităţi, în urma incendiului care a izbucnit, miercuri, în izolatorul acesteia. Potrivit IGSU, rudele şi aparţinătorii se pot interesa de starea pacienţilor şi de locul unde au fost relocaţi la numărul de telefon 0722.359.050.

ACTUALIZARE. Poliţiştii din Slatina efectuează cercetări pentru distrugere şi vătămare corporală din culpă în cazul incendiului izbucnit miercuri la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean. Cristian Rădoi, adjunct al şefului IPJ Olt, a declarat pentru Agerpres că în cauză se va începe urmărirea penală in rem.

„În cauză se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunile de distrugere şi vătămare corporală din culpă. Cercetările sunt efectuate de poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Slatina. Deocamdată se efectuează cercetări, se va începe urmărirea penală in rem, după care vom stabili şi celelalte detalii”, a spus Cristian Rădoi.

ACTUALIZARE. Un cadru medical de la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean din Slatina a fost expus la fum şi a fost asistat de echipajele medicale, refuzând însă transportul la spital, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt, Alin Băsăşteanu. Potrivit acestuia, s-au constituit echipe de căutare-salvare, fiind verificate toate încăperile Secţiei.

În acest moment se acţionează pentru evacuarea fumului din întreaga clădire, urmând să se facă cercetări pentru stabilirea cauzei probabile a incendiului, a precizat sursa citată.

Reprezentantul ISU a declarat că încăperea în care a izbucnit incendiul este afectată în proporţie foarte mare, în condiţiile în care în interior se aflau multe materiale combustibile, fapt care a dus la degajarea unei cantităţi foarte mari de fum.

ACTUALIZARE. Potrivit managerului Spitalului Județean Slatina, Dan Stana, nu există victime în urma incendiului. Acesta a declarat pentru Digi24 că incendiul a fost provocat de un pacient.

La secția de Psihiatrie, care se află într-o locație exterioară a spitalului, am avut internați 37 de pacienți, dintre care 29 dintre ei pe acut și 8 pacienți cronici. Unul dintre pacienții cronici a intrat în sevraj și a fost izolat într-o cameră special amenajată a Secției de Psihiatrie și se pare că acesta a provocat incendiul în acel izolator, numai în acel izolator, dar fumul s-a împânzit în toată clădirea,” a declarat Dan Stana pentru Digi24.

ACTUALIZARE. Prezent la inaugurarea primului centru mobil de vaccinare din județul Ilfov, în comuna Afumați, Klaus Iohannis a declarat că a fost informat de incendiul de la Spitalul Județean din Slatina: „Înainte să ajung aici, la centru, am primit o veste tristă și, între timp, până m-ați așteptat, am fost pe telefon, să am ultimele date. Există un incendiu la un spital de psihiatrie din Slatina, datele de până acum însă ne arată că nu sunt persoane grav rănite. Persoanele care au fost în incintă au fost evacuate și pompierii abia acum intră acolo, să vadă dacă nu cumva a mai rămas cineva. Deci, situația definitivă vă va fi prezentată de cei care sunt acolo, dar deocamdată, din fericire, nu este așa de grav cum ar fi putut să pară chiar la început. Însă semnalul de alarmă este clar – e nevoie de reformă, trebuie să intervenim, trebuie să facem spitalele mai performante, mai sigure, și despre aceste lucruri voi vorbi mai în extenso probabil în această seară, când cred că vom avea ceremonia pentru un nou ministru al Sănătății.”

ACTUALIZARE. Clădirea în care funcționează Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Slatina nu este în afara permiterului unde funcționează celelalte secții. Clădirea a fost modernizată de curând și are toate avizele.

La nivelul Spitalului s-a luat decizia ca personalul care intra în tura de după-amiază să vină la spital pentru a asigura asistența medicală în caz de nevoie.

Pentru gestionarea situației actionează, de la ISU Olt: 4 mașini stingere, 1 Autoscară, 1 descarcerare, 7 ambulanțe SMURD, 6 ambulanțe SAJ, de la ISU Dolj: 1 mașină stingere, 1 autospecială transport victime multiple, 2 ambulanțe SMURD, 1 Spital Mobil, de la ISU Teleorman: 1 autospecială transport victime multiple, 2 Ambulanțe SMURD, de la ISU Vâlcea: 2 ambulanțe SMURD.

ACTUALIZARE.Incendiul care s-a produs la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Slatina a fost lichidat. Acesta s-a manifestat la izolatoriul spitalului, la nivelul parterului și la etajul 1. A fost activat Planul Roșu de Intervenție.

Până la acest moment, au fost evacuate 36 persoane, dintre care 6 persoane au fost intoxicate cu fum și sunt transportate la UPU. Se continuă operațiunile de căutare.

Știre în curs de actualizare

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate