Jurnalist Deutsche Welle: Baroni locali din România au legături cu firmele care duc români la abatoarele din Germania

Data publicării:
Alina Kuhnel

Firme de intermediere duc românii la muncă în Germania, iar aceștia se plâng de condițiile groaznice de lucru și de cazare, dar și de umilințele prin care sunt obligați să treacă pentru a-și câștiga pâinea. Alina Kuhnel, jurnalist Deutsche Welle, a spus duminică seară la Digi24 că un politician român ar fi implicat într-o astfel de afacere.

„Am reușit să aflu, deocamdată, de la oamenii care au fost aduși de aceste firme, de la sindicatele care se ocupă de consilierea lor, din păcate nu și de la firmele care racolează oameni în România și care îi țin aici în condiții improprii pentru locuit. O parte dintre acești subcontractori au fost condamnați în urmă cu trei-patru ani, a avut loc un proces la Duisburg, numit atunci de presă „războiul mafiei abatoarelor” în care principalul acuzat, un om de afaceri german, a fost condamnat la 7 ani de închisoare. Era vorba despre evaziune fiscală de 20 de milioane de euro. Au fost condamnați cel puțin și trei români din firme de intermediere, Al patrulea a reușit să plece, a ajuns în România, și-a schimbat identitatea, găsit de Interpol a decis să se sinucidă”, a spus Alina Kuhnel, jurnalist Deutsche Welle, la Digi24.

Ea a precizat că politicieni din România sunt implicați în racolarea de muncitori pentru Germania și că zilele următoare va publica noi informații „care au legătură cu politicieni influenți din România”. „Putem spune că este vorba despre baroni locali (...) care au legături cu aceste firme. Persoana despre care vorbesc este activă politic în România. La Deutsche Welle vom oferi zilele următoare mai multe informații”, a subliniat ea.

Totodată, jurnalista a spus că are documente care arată că muncitorii români aflați în carantină sunt informați că-și vor primi doar 60-70% din salariu, deși statul germani suportă cheltuielile în întregime. 

Cel puțin o mie de români sunt infectați cu noul coronavirus în Germania, cei mai mulți dintre ei la un abator Toennies din landul Renania de Nord-Westfalia.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Și-a dat demisia după 25 de ani de muncă pentru a călători alături de tatăl său. Zece zile mai târziu, lumea...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cine este, de fapt, Alex Stamate? Laura Bălan, creatoarea hitului momentului, dezvăluie totul: „Am vrut să...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Colega lui Michelle Trachtenberg, detalii despre ultimii ani din viața actriței: „Cred că a ajuns să consume...
Adevarul
Pasager obligat să-și schimbe tricoul înainte de zbor. Mesajul considerat „ofensator” a stârnit un scandal și...
Newsweek
Greșeala unui pensionar, taxată de Casa de Pensii. De ce nu i-a luat în considerare 25 ani de Grupa a II-a?
Digi FM
Răsturnare de situație pentru judecătoarea celebră pentru propoziția ”m-a sunat Lia”. Ce va face la 5 luni...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dick Van Dyke are 100 de ani și spune că acesta este secretul longevității sale. Studiile îi dau dreptate
Digi Animal World
Momentul când un bărbat de 65 de ani este atacat de un bizon: „Era chiar deasupra mea”. Imaginile sunt greu...
Film Now
Christopher Nolan, despre scena pe care a fost nevoit să o taie din „Odiseea”: „Am încercat, dar nu a fost...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...