90 de persoane și firme, trimise în judecată de DNA într-un dosar privind servicii medicale la domiciliu fictive

Data actualizării: Data publicării:
DNA LOGO AGERPRES
Foto: Agerpres

59 de persoane - între care și unele din conducerea CNAS și CASMB - și 31 de firme de îngrijiri medicale au fost trimise, vineri, în judecată de Direcția Națională Anticorupție într-un dosar cu prejudiciul de 4,5 milioane de euro. Procurorii acuză că peste 20 de milioane de lei au fost fraudate prin decontarea nelegală a unor servicii de îngrijiri medicale la domiciliu fictive.

DNA LOGO AGERPRES
Foto: Agerpres

32 de persoane au fost trimise în judecată. Una în stare de de arest preventiv, una în stare de arest la domiciliu, 30 sub control judiciar, iar restul în stare de libertate.

Alături de cele 59 de persoane, au fost trimise în judecată și 31 de societăți comerciale de îngrijiri medicale, majoritatea cu sediul în București, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, arată DNA într-un comunicat de presă.

Procurorii arată în rechizitoriu că „un grup de firme care ofereau îngrijiri medicale la domiciliu aflate în conivență infracțională cu funcționari ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (C.N.A.S) și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate a municipiului București (C.A.S.M.B.) au transformat îngrijirile medicale la domiciliu într-o afacere profitabilă cu desconsiderarea totală a legii și a drepturilor pacienților, modalitatea de operare fiind următoarea: obținerea de C.N.P.-uri și de acte medicale de la persoane asigurate la C.A.S.M.B., folosirea acestora pentru întocmirea în fals a dosarelor de solicitare de îngrijiri medicale la domiciliu, depunerea dosarelor la C.A.S.M.B. de către persoane neîmputernicite, folosirea frauduloasă a cardurilor de sănătate cu prilejul semnării electronice a serviciilor medicale pentru decontarea unor servicii medicale neprestate sau prestate în condiții nelegale, transmiterea online a unor date false în sistemul informatic unic integrat al asigurărilor sociale de sănătate (S.I.U.I.).”

„Sumele de bani decontate nelegal de la C.A.S.M.B. au fost delapidate de administratorii furnizorilor de îngrijiri medicale la domiciliu, fiind cheltuite în interes personal și pentru plata membrilor grupului infracțional”, precizează sursa citată.

Potrivit procurorilor, protecția grupării era asigurată de persoane din conducerea celor CNAS și CASMB „care, deși erau la curent cu activitățile nelegale, refuzau să facă verificări și ca urmare să dispună sancțiuni”.

„Un aspect particular al prezentei grupări infracționale l-a constituit sentimentul de temere generat în rândul funcționarilor publici și al furnizorilor de servicii medicale din sistemul asigurărilor sociale de sănătate, stare indusă de conducerea C.A.S.M.B. și C.N.A.S., care a profitat de faptul că ei fac legile și tot ei le și aplică, că pot elimina de pe piață orice furnizor care nu respectă regula de a nu vorbi despre fraudele din sănătate, că pot concedia orice funcționar public care nu se supune orbește scopurilor grupării”, mai arată procurorii.

„În același context, în anul 2014, a fost constituit în cadrul C.A.S.M.B un grup infracțional organizat format inițial din inculpatele Mocanu Gabriela-Rodica, Petrescu Mina-Elena și Sardare Jeana, la care au aderat ulterior si persoane din conducerea C.A.S.M.B, președintele-director general Bara Lucian-Vasile, Munteanu Ovidiu, Geambașu Ion-Răzvan, Mihăescu Ion-Ovidiu, iar începând din 2016, și reprezentanții unor firme furnizoare de servicii medicale fără activitate reală ori legală”, se menționează în comunicat.

Procurorii mai spun că, din luna martie 2017, gruparea infracțională a fost sprijinită și Marian Burcea, la data faptelor președintele CNAS.

„Grupul infracțional a fost constituit astfel ca, prin comiterea unor infracțiuni (înșelăciune, abuz în serviciu, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, fals informatic, luare de mită, dare de mită, trafic de influență, cumpărare de influență), Fondul național unic al asigurărilor sociale de sănătate (F.N.U.A.S.S.) să fie fraudat prin decontarea nelegală a unor servicii de îngrijiri medicale la domiciliu fictive, iar banii din acest fond să nu fie folosiți pentru îngrijirea medicală la domiciliu a asiguraților care aveau nevoie reală de aceste servicii, în mod gratuit.

În contextul amintit, în perioada august 2014 - august 2017, furnizorii de îngrijiri medicale la domiciliu au constituit pe verticală și în relații de subordonare cu gruparea funcționarilor din C.A.S.M.B., celule infracționale sau subgrupări infracționale, cu colaborare între ele, pe orizontală, în scopul deservirii scopului infracțional comun, astfel încât atât nucleul grupului infracțional, cât și subgrupările subordonate au acționat în scopul fraudării FNUASS, pe 6 planuri:

1.constituirea nelegală a dosarelor medicale ale unor asigurați și depunerea acestora la C.A.S.M.B. 
2. aprobarea frauduloasă, de către C.A.S.M.B., a îngrijirilor medicale la domiciliu, decontate din FNUASS 
3.întocmirea în fals a raportărilor lunare de servicii medicale necesare decontărilor lunare de plăți 
4. coruperea funcționarilor cu atribuții în întocmirea documentației și aprobarea îngrijirilor medicale la domiciliu 
5. evitarea depistării fraudelor comise în dauna C.A.S.M.B. 
6. prioritizarea la plată a solicitărilor aferente foloaselor necuvenite, concomitent cu refuzarea cererilor persoanelor asigurate care, în mod legitim, ar fi avut dreptul să beneficieze de acest tip de servicii medicale”, se arată în rechizitoriu.

„În perioada august 2014-august 2017, inculpatele Mocanu Gabriela-Rodica, Petrescu Mina-Elena și Sardare Jeana, acționând în cadrul grupului infracțional, i-au ajutat pe reprezentanții celor 31 de firme de îngrijiri medicale la domiciliu să inducă în eroare C.A.S.M.B., prin prezentarea ca adevărate a unor situații nereale referitoare la respectarea clauzelor contractuale (raportări false în ceea ce privește conținutul serviciilor medicale prestate, asiguratul care a primit îngrijirile, data, ora și persoana care a efectuat serviciul medical, împrejurările în care au fost prestate serviciile medicale, îndeplinirea condițiilor ce au stat la baza emiterii deciziei de evaluare). Astfel, C.A.S.M.B a făcut plăți care nu li se cuveneau celor 31 de firme, în cuantum total de 20.040.591 lei (corespunzătoare celor 564 raportări de servicii medicale ale acestora)”, precizează anchetatorii.

De asemenea, potrivit procurorilor, „deși au avut cunoștință de activitățile infracționale, inculpatul Burcea Marian, președinte al C.N.A.S., a cerut funcționarilor cu atribuțiilor de control să nu mai aplice legile în vigoare – sancțiunile prevăzute în Contractul-cadru aprobat prin hotărâre de guvern și să facă mai mult muncă de prevenție. Inculpatul Burcea Marian nu ar fi putut să reducă până la dispariție activitatea de control fără ajutorul primit în mod conștient și asumat de către inculpații Costache Alin-Sergiu, director general adjunct al C.N.A.S. (următoarea funcție în ierarhia C.N.A.S., după președinte și vicepreședinte) și șeful structurii de control a C.N.A.S., și al lui Ceaușu Ruxandra-Eugenia, șeful Direcției Antifraudă, care nu au mai inițiat acțiuni de control, nu au valorificat datele existente referitoare la fraude și au căutat mijloace de anihilare a constatărilor anterioare”.

„În perioada octombrie 2015 – iulie 2017, inculpații Bara Lucian-Vasile, președinte-director general al C.A.S.M.B., Munteanu Ovidiu, manager al Direcției Relații Contractuale, Mihăescu Ion-Ovidiu, manager al Direcției Control și Geambașu Ion-Răzvan, manager al Direcției Medic Șef, au refuzat să își îndeplinească obligația legală de a verifica dacă serviciile medicale decontate din fondul asigurărilor sociale de sănătate, au și fost prestate efectiv, deși aceștia aveau cunoștință de existența unor grupări infracționale specializate în fraudarea F.N.U.A.S.S..

În același context, în perioada iunie – august 2017, inculpatul Ciobanu Nicolae-Sergiu l-a determinat pe inculpatul Burcea Marian ca, în calitate de președinte al C.N.A.S., să își folosească influența și autoritatea, în scopul obținerii de către instigator a unui folos necuvenit, constând în informații confidențiale deținute de C.N.A.S., referitoare la o societate comercială și la reprezentantul legal al acesteia.

În aceeași perioadă, inculpatul Ciobanu Nicolae-Sergiu a pretins de la reprezentantul acelei societăți comerciale (martor în cauză) sumele de 2.000 euro, 18.800 lei, din care, în data de 14.06.2017, a primit suma de 2.000 euro, în schimbul influenței exercitate asupra președintelui C.N.A.S., Burcea Marian, precum și asupra unui consilier.

Concret, inculpatul a promis că va interveni pentru protejarea intereselor societății administrată de martor în relația cu C.N.A.S.. 

În perioada ianuarie 2016 – august 2017, inculpatul Geambașu Ion-Răzvan, în calitatea menționată mai sus, a pretins și a primit suma totală de 40.750 lei, prin 18 operațiuni de transfer bancar, din contul inculpatei Geambașu Irina-Adelina, în contul său personal, pentru a determina funcționarii publici din cadrul unităților spitalicești din București să încheie sau să deruleze relații comerciale în condiții avantajoase cu o anumită societate comercială ce asigura servicii de informatice.

Prin rechizitoriu, s-a reținut un prejudiciu în dauna Fondul național unic al asigurărilor sociale de sănătate (F.N.U.A.S.S.) gestionat de C.A.S.M.B. în valoare de 20.040.591 lei, rezultat din săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, în formă continuată și abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
C.A.S.M.B s-a constituit parte civilă în cauză.. 

În cauză s-a dispus instituirea unor măsuri asiguratorii față de inculpații Burcea Marian, Mihăescu Ion-Ovidiu, Bara Lucian-Vasile, Profir Dragoș-Eugen, Mocanu Gabriela-Rodica, Munteanu Ovidiu, Manta Cristina, S.C. Unix Medical Expert S.R.L., Gheorghe Iuliana, Stoiculescu Mădălina, Lupu Dragoș-Cătălin, S.C. Private Home Care S.R.L., Drăgan Alexandra-Silvia, S.C. Anubita Medical S.R.L., S.C. Home Kineto S.R.L., Nedelcu Mihaela, S.C. Tasia Med S.R.L., Glăvan Leontin-Miluță, Constantinescu Crina-Ileana, Miculescu Sile, Miculescu Adela-Gabriela, S.C. Micon Life S.R.L., Barbu Iuliana, S.C. Home Med Expert S.R.L.,, Rudeanu Bujor, S.C. Pusa Medical Care S.R.L., Anton-Tîrtea Despina-Elena, Dobre Mircea, S.C. Mia Homecare S.R.L., S.C. Frontida S.R.L., Bardotzi Alina, Pastramă Cristina, S.C. Mavro Serv-Med S.R.L., S.C. Spitalul De Acasă S.R.L., Pușcașu Vladimir, S.C. Claritas Servicii Medicale S.R.L., Caraculacu Adriana-Georgeta, Vulpe Eugeniu, Doican Nina-Daniela, S.C. Isadeea Medical S.R.L., Ceaușu Ruxandra-Eugenia, Costache Alin-Sergiu, Ciobanu Nicolae-Sergiu, Sardare Jeana, Geambașu Ion-Răzvan, Brotac Cornel, S.C. Brotac Medical Center S.R.L., Rosmenteniuc Adriana, S.C. Home Medical Assistance S.R.L., Bărbălău Florina-Jeni și S.C. Lara Med Serv S.R.L”, mai spun procurorii anticorupție.

Procurorii precizează că dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel București cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză. 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri