Declarația lui Cseke Attila, după întrevederea cu sindicaliştii din Sănătate „Se caută soluții ca veniturile personalului să nu scadă”

Data actualizării: Data publicării:
Cseke Attila face declaratii
Foto: Inquam Photos / George Călin

Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a declarat miercuri, după întâlnirea cu reprezentanţii organizaţiilor sindicale din domeniu privind proiectul noii legi a salarizării din sectorul bugetar, că obiectivul său este să găsească soluţii prin care veniturile personalului să nu fie diminuate, în paralel cu reformarea modului de salarizare.

„Mandatul meu, inclusiv cel politic, rămâne neschimbat: să găsim soluţii prin care veniturile personalului din sănătate să nu fie diminuate. În acelaşi timp, avem responsabilitatea de a construi un sistem de salarizare mai echitabil, mai transparent şi care să răspundă mai bine nevoilor şi particularităţilor sistemului public de sănătate”, a spus Cseke Attila, potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii.

El a punctat că Ministerul Sănătăţii a transmis la începutul săptămânii propunerile sale de modificare şi completare a Legii salarizării.

Citește și

Cseke Attila: 22 de posturi pentru Spitalul „Marie Curie” așteaptă aprobarea Guvernului. Puteau fi deblocate și până acum

„Înaintea întâlnirii cu reprezentanţii organizaţiilor sindicale am avut o discuţie foarte bună şi constructivă cu ministrul Dragoş Pîslaru, iar o parte importantă dintre propunerile formulate de Ministerul Sănătăţii au fost preluate în forma aflată în lucru. Printre măsurile asupra cărora există un acord se numără creşterea sporului pentru gărzile efectuate în structurile de urgenţă, de la 20% la 30%, introducerea unui program-pilot de salarizare a personalului medical pe criterii de performanţă, atât în unităţile aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii, cât şi în cele administrate de autorităţile publice locale, precum şi revizuirea modului de acordare a sporurilor pentru condiţii periculoase”, a afirmat Cseke Attila.

El a menţionat că propunerea Ministerului Sănătăţii este ca aceste sporuri să fie stabilite pe intervale minime şi maxime, diferenţiate în funcţie de specialitate şi de specificul activităţii, astfel încât regulile să fie clare, predictibile şi adaptate realităţilor din fiecare domeniu.

Cseke Attila a afirmat că discuţiile vor continua şi joi, la nivel tehnic, pentru clarificarea unor aspecte care necesită o analiză suplimentară, inclusiv în ceea ce priveşte încadrarea în plafonul de sporuri pentru unităţile din subordinea Ministerului Sănătăţii. Nu în ultimul rând, el a adăugat că este important ca soluţiile finale să fie atât sustenabile din punct de vedere bugetar, cât şi corecte pentru personalul din sistemul sanitar.

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Când începe plata indemnizației de handicap. Diagnosticul nu dă automat dreptul la bani
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câte intervenții estetice și-a făcut Michael Jackson. Ce spunea regele pop înainte de moarte și ce a arătat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Soția lui Ben Stiller a rupt tăcerea despre presiunile de la Hollywood. I s-a cerut să slăbească pentru un...
Adevarul
Satul ascuns din Grecia în care oamenii „uită să moară”. Mulți localnici ajung la 100 de ani și chiar îi...
Newsweek
Pensia unei pensionare a scăzut după ce a ales să mai muncească un an. Câți bani a pierdut la pensie. De ce?
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Legătura neașteptată dintre gingii și creier. Boala gingivală poate accelera îmbătrânirea unei zone esențiale
Digi Animal World
O femeie în comă s-a trezit după ce un câine i-a atins mâna. Medicii susțin că e un miracol: „N-am mai văzut...
Film Now
El are șase căsnicii la activ, ea, două, iar acum sunt super îndrăgostiți. Heather Locklear și Lorenzo Lamas...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”