Adrian Duicu, fost preşedinte al CJ Mehedinţi, condamnat definitiv la un an şi şase luni închisoare cu suspendare

Data actualizării: Data publicării:
adrian duicu crop

Adrian Duicu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi, a fost condamnat definitiv miercuri de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la un an şi şase luni închisoare cu suspendare, într-un dosar în care a fost trimis în judecată de DNA pentru mai multe fapte de corupţie.

Instanţa supremă a respins apelurile declarate de DNA şi Adrian Duicu, fiind menţinută sentinţa dată la fond în decembrie 2017 de Curtea de Apel Bucureşti, precizează Agerpres.

Astfel, Adrian Duicu a fost condamnat la un an şi şase luni închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, însă el a fost achitat pentru celelalte infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată - trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, trei infracţiuni de folosire a influenţei şi autorităţii de o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic în scopul obţinerii pentru sine de foloase necuvenite, două infracţiuni de dare de mită, două infracţiuni de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia.

În cazul lui, judecătorii au dispus un termen de supraveghere de doi ani, el fiind obligat să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe durata a 60 de zile în cadrul Primăriei Municipiului Orşova.

Condamnări și suspendări în dosarul baronului Adrian Duicu

În acelaşi dosar, au fost condamnaţi Doina Borugă (manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Mehedinţi) - un an cu suspendare, Daniela Popescu (director executiv în cadrul CJ Mehedinţi şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al Spitalului Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin) - opt luni cu suspendare.

În schimb, au fost achitaţi realizatorul TV Andrei Bădin, Constantin Ştefan Ponea - fost şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi, Constantin Popescu - om de afaceri şi preşedintele Organizaţiei municipale Orşova a PSD, Cristian Damian Stănoiu - avocat în cadrul Baroului Mehedinţi, Grigoriţa Feraru - consilier principal în cadrul CJAS Mehedinţi, Zenovia Elisabeta Rolea - preşedinte al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Mehedinţi, Valentina Drăghia - administrator al unei societăţi comerciale.

Pentru ce a fost condamnat Adrian Duicu

Conform DNA, în perioada martie - iunie 2013, Adrian Duicu a afirmat faţă de Ştefan Ponea, când acesta din urmă era şeful IPJ Mehedinţi, faptul că are influenţă asupra mai multor funcţionari publici (membri ai Guvernului, funcţionari publici din conducerea Ministerului Afacerilor Interne, şeful Inspectoratului General al Poliţiei Române, pe de o parte, şi consilierii locali din cadrul Consiliului local al municipiului Orşova, pe de altă parte).

Totodată, Adrian Duicu i-ar fi promis lui Ştefan Ponea că îşi va folosi această influenţă pentru a-i determina pe funcţionarii publici să facă acte care intră în atribuţiile lor de serviciu.

În cazul membrilor Guvernului, funcţionarilor publici din conducerea MAI şi al şefului IGPR, Duicu şi-ar fi folosit influenţa să îl menţină temporar pe Ştefan Ponea în funcţia de inspector şef al IPJ Mehedinţi, iar la o dată ulterioară să îl numească într-o funcţie de conducere în cadrul IGPR, respectiv director adjunct al Direcţiei de Ordine Publică, precum şi să numească o persoană din familia acestuia într-o funcţie de conducere în Ministerul Public, arată DNA.

În schimb, poliţistul i-a promis lui Duicu faptul că îl va scăpa de un dosar de incompatibilitate deschis de ANI apelând la cunoştinţele sale din domeniul judiciar.

Influență politică folosită din clădirea guvernului

Conform unor documente de la dosar, Adrian Duicu şi-ar fi folosit influenţa politică chiar din cancelaria sau biroul fostului premier Victor Ponta asupra şefului Poliţiei Române, Petre Tobă, pentru numirea lui Ştefan Ponea într-o structură de conducere din MAI.

În ceea ce îi priveşte pe membrii Consiliului local al municipiului Orşova, influenţa lui Duicu urma a fi exercitată pentru a-i determina să aprobe scoaterea din domeniul public şi concesionarea către o altă persoană din familia lui Ştefan Ponea, la un preţ "convenabil", a două suprafeţe de teren (în suprafaţă totală de aproximativ 200 de mp, terenuri situate în centrul municipiului Orşova şi reprezentând acostamentul unei străzi).

DNA mai susţine că, în cursul anului anul 2013, Adrian Duicu a acţionat cu scopul de a crea premisele decontării de către o societate comercială, cu obiect de activitate prestarea de servicii medicale (paraclinice), operând un laborator de investigaţii medicale cu rezonanţă magnetică nucleară administrată în fapt de acesta.

Numele lui Cristian Bușoi apare în dosar

În rechizitoriu, procurorii arată că Adrian Duicu şi-ar fi exercitat influenţa şi asupra lui Cristian Buşoi, fost preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), pentru ca o firmă controlată de Duicu să deconteze sume cât mai mari din bugetul asigurărilor sociale de sănătate.

Este vorba despre decontarea unor sume cât mai mari din bugetul asigurărilor sociale de sănătate (pe parcursul anului 2013 societatea a decontat de la casa judeţeană de asigurări de sănătate suma de 3.595.762 de lei), sens în care Duicu şi-a folosit influenţa conferită de calitatea sa de preşedinte al organizaţiei judeţene Mehedinţi a PSD pentru determinarea mai multor funcţionari publici, atât din cadrul CNAS, cât şi din cadrul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Mehedinţi, să-şi exercite atribuţiile de serviciu în sensul obţinerii folosului urmărit de acesta.

Pentru ajutorul acordat, în sensul realizării intereselor patrimoniale ale firmei administrată în fapt de Duicu, Grigoriţa Feraru şi Elisabeta Rolea i-au pretins lui Duicu ca soţii lor să fie numiţi în funcţii în cadrul administraţiei publice.

În perioada ianuarie - septembrie 2013, Adrian Duicu, Daniela Popescu (director executiv al CJ Mehedinţi şi, în acelaşi timp, preşedintele consiliului de administraţie al Spitalului Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin) şi Doina Borugă (manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin) au permis reprezentanţilor unor firme accesul la informaţii care nu erau destinate publicităţii.

Acestea constau în preconizarea de către reprezentanţii CJ Mehedinţi şi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă a demarării unei proceduri de achiziţie publică având ca obiect achiziţionarea de echipamente medicale şi de mobilier necesar utilării blocului materno-infantil al spitalului, precum şi date tehnice şi financiare necesare întocmirii documentaţiei de atribuire a achiziţie publice Cei trei au acţionat cu scopul de a obţine pentru cei doi agenţi economici un folos necuvenit, constând în înlăturarea competitorilor economici şi în asigurarea unei marje de profit maximale.

DNA mai susţine că, în intervalul 30 iulie - 8 august 2013, avocatul Cristian Stănoiu a atestat în mod necorespunzător realităţii data unui act juridic, pe care l-a pus la dispoziţie Doinei Borugă, pentru a-l folosi în vederea producerii de consecinţe juridice.

Procurorii mai spuneau că, în luna august 2013, Adrian Duicu i-a solicitat unui administrator de firmă să efectueze lucrări de dulgherie la un imobil pe care familia Duicu îl utilizează ca locuinţă. Dând curs acestei solicitări, administratorul firmei a achiziţionat materialele necesare (în valoare de 28.039 lei), pe care le-a folosit la efectuarea lucrărilor.

Adrian Duicu mai era acuzat că nu a plătit contravaloarea acestor materiale şi nici a manoperei, omul de afaceri nefăcând niciun demers în vederea solicitării acestei sume. Lucrările aveau să fie facturate abia în aprilie 2014, după arestarea preventivă a lui Adrian Duicu.

Conform DNA, în luna august 2013, realizatorul TV Andrei Bădin a pretins şi primit de la Duicu suma de 5.000 de lei, pentru a nu continua o campanie de presă care-l viza, la acel moment, pe ministrul Mediului, Rovana Plumb. După primirea acestei sume de bani, emisiunile realizate de către Andrei Bădin nu au mai abordat subiectul referitor la presupusele nelegalităţi săvârşite de Rovana Plumb.

Editor: G.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Putin nu a greșit atât de mult. Ne urăsc cu adevărat". Rușii fugiți de frica războiului se întorc și ajută...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
Dua Lipa și iubitul ei, Callum Turner, fotografiați pe străzile din New York. Cei doi nu-și pot ține mâinile...
Film Now
Adevărul despre viața lui Johnny Depp, la aproape doi ani de la procesul cu Amber Heard: „Nu există...
Adevarul
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii: „Atâția bujori înfloriți nu am văzut...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiica cea mare a lui Bruce Willis, noi dezvăluiri despre starea de sănătate a actorului: „Ce mi se pare...