Arestată pentru corupție. Fostă judecătoare, avere nejustificată de 50.000 de euro

Data publicării:
euro mediafax-9

Inspectorii de integritate au descoperit că între 2008 şi 2009, magistratul, acum suspendat din funcţie de CSM, a realizat din venituri salariale peste 480.000 de lei, însă a cheltuit peste 660.000 de lei.

ANI a sesizat Comisia de control a averilor din Capitală, iar în cazul în care raportul va rămâne definitiv, suma va fi confiscată de stat.

Viorica Dinu este arestată din luna martie, fiind acuzată că a cerut 10.000 de mii de euro de la mai multe persoane, pentru a da soluţii favorabile în mai multe dosare penale.

În 15 martie, Viorica Dinu și colega ei Antonela Constache, de la Tribunalul Bucureşti, acuzate de trafic de influenţă şi luare de mită, au primit mandate de arestare pentru 29 de zile. Viorica Dinu şi Antoanela Costache, care urmau să decidă în cazul eliberării condiţionate a fostului premier Adrian Năstase, fuseseră reţinute pentru că ar fi luat bani de la interlopi ca să le dea pedepse mai uşoare.

Judecătoarea Viorica Dinu și Antonela Costache, de asemenea arestată, voiau să discute despre banii pentru rezolvarea favorabilă a unor dosare în lifturile Tribunalului Bucureşti întrucât ofiţerii anticorupţie le-au spus, în discuţii private, că în lifturile de aluminiu nu se pot face interceptări.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Diferența uriașă dintre pensia după 35 și 45 de ani de muncă. Exemple pentru salarii de 4.000 și 7.000 de lei
Digi FM
Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul 2026. Ce nu se face pe 29 august și de ce e zi de post
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Jennifer Lopez, cea mai fițoasă divă de la Hollywood? Cerințele bizare și ieșirile care i-au consolidat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Rebecca Ferguson preferă să se descurce fără coordonatorii de intimitate pe platourile de filmare: "Limitele...
Adevarul
Islanda decide azi dacă se apropie de UE. Vot la limită, mize uriașe și frica de a pierde controlul asupra...
Newsweek
Pensie pentru românii care au lucrat 4 ore: câți ani se iau în calcul? Răspunsul îi surprinde pe mulți
Digi FM
Gestul impresionant făcut de Dolly Parton înainte de a muri. Sora ei a dezvăluit decizia artistei
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O substanță din portocale și lămâi ar putea încetini îmbătrânirea unui organ vital. Descoperirea care i-a...
Digi Animal World
Cum a reacționat un câine când stăpâna lui a făcut accident: „A ieșit pe geamul mașinii și a fugit”
Film Now
Matthew McConaughey, apariție rară alături de toți cei 3 copii! Actorul și soția sa au făcut senzație pe...
UTV
Cine este noul iubit al Laurei Giurcanu. Influencerița a publicat primele imagini alături de Marian Huja