Video Avocata preotului Visarion Alexa spune că faptele de care e acuzat s-au petrecut în aprilie, iar victima a depus plângerea în iulie

Data actualizării: Data publicării:
visarion alexa
Preotul Visarion Alexa este acuzat de agresiune sexuală de către o enoriașă Foto: captură video Digi24

Mariana Mihai, avocata preotului Visarion Alexa, care a fost reținut pentru agresiune sexuală, susține că între clientul său și presupusa victimă era o relație de prietenie, iar „incidentul” s-ar fi petrecut în aprilie și nu în biserică. Victima a depus plângerea la poliție în iulie, în ultima zi când putea face acest demers.

„A existat o relație de prietenie de aproximativ 2 ani, deci relația de duhovnic a fost dublată de o relație de prietenie. Partea vătămată recunoaște acest lucru. Dânsa comunica aproape nonstop, noaptea, ziua, cu părintele. Și în această, să zic așa, relație, pe fondul acelei prietenii și abordări personale, a intervenit și acest eveniment, incident, din aprilie 2022”, a declarat sâmbătă avocata Mariana Mihai.

Ea a precizat că relația dintre preot și enoriașă era strict de prietenie și nu a existat o relație mai profundă. „Aceste aspecte vor fi analizate de procurori și de organele de anchetă”, a adăugat avocata.

Mariana Mihai a declarat că presupusa victimă a depus plângerea pe 20 iulie,  în ultima zi în care se putea formula. „Și acesta este un lucru destul de discutabil”, a menționat avocata.

Ea spune că a existat o discuție, nu neapărat o agresiune, dar a refuzat să spună, la insistențele reporterilor, dacă victima a fost atinsă de preot. Susține însă că presupusele fapte nu au avut loc în biserică. „Haideți să lăsăm totuși judecătorul să decidă ce este și cum este. Tocmai în acest moment este analizată propunerea de luare a măsurii arestului preventiv. Cred că nu sunt eu în măsură să spun dacă sunt probe sau nu, dacă este vinovat sau nu”, a încheiat avocata.

Preotul Visarion Alexa a fost reținut pentru agresiune sexuală. Surse apropiate anchetei spun că victima are 37 de ani și reclamă că incidentul a avut loc în timpul spovedaniei. Părintele a fost adus sâmbătă în fața instanței cu propunere de arestare preventivă, iar între timp, Arhiepiscopia Bucureștiului l-a suspendat, Biserica făcând propria sa anchetă.

Potrivit unui comunicat al Poliției Municipiului București, polițiștii de la Secția 20 Poliție au fost sesizați, prin plângere, de către o femeie, despre faptul că un bărbat, în vârstă de 46 de ani, ar fi agresat-o sexual. Polițiștii au demarat de îndată investigațiile, iar ulterior bănuitul a fost condus la sediul subunității pentru audieri.  În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pe o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat instanței cu propunere legală de arestare.

Activitatea polițiștilor a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, precizează comunicatul.

Cercetările sunt continuate de polițiști din cadrul Secției 20 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârșirii infractiunii de agresiune sexuală. 

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, a reacționat la aceste informații spunând că nu cunoaște amănunte, dar că „Arhiepiscopia Bucureștilor va începe, la rândul ei, o anchetă independentă”. El a spus că vestea este una „absolut șocantă”.

„Dacă acuzațiile aduse preotului menționat vor fi confirmate de autoritățile judiciare, cazul său va fi judecat și de autoritățile bisericești în cadrul Consistoriului bisericesc”, a spus Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.

„Imediat ce Arhiepiscopia Bucureștilor a aflat de acuzația față de părintele Visarion Alexa, s-au început demersurile de anchetă internă în acest caz. Pe toată perioada anchetei, Părintele Visarion va fi suspendat din slujirea clericală. Nădăjduim să fie o simplă acuzație, o neînțelegere, fără a avea un fundament real”, a anunțat sâmbătă, la rândul său, preotul Ștefan Zară, consilier cultural și pentru comunicații media al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

 

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Întrebarea la care să nu răspunzi când ești oprit de Poliție în trafic. Ce recomandă un avocat șoferilor
Digi FM
Ce face Ion Lăceanu la 90 de ani. "Omul-orchestră" s-a mutat acum cinci ani la un azil, după moartea soției...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Florin Negruțiu a dezvăluit ce notă dezamăgitoare a luat la matematică la BAC. Povești din liceu, în direct...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
S-au îndrăgostit pe platoul de filmare, iar azi au o familie superbă. Kirsten Dunst și Jesse Plemons, din nou...
Adevarul
O țară europeană oferă 10.000 de euro celor care se mută în zone depopulate. Are plaje spectaculoase, sate...
Newsweek
Pensii militare: Ministrul Miruță anunță că vârsta de pensionare nu crește. Documentele oficiale îl contrazic
Digi FM
Casa „Barbie” din Marea Britanie se vinde cu 725.000 de lire sterline. Locuința unde până și robinetele sunt...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
A ridicat o scândură din podea și a rămas fără cuvinte. Sub casa pe care o renova o aștepta o comoară din 1921
Digi Animal World
Reacția unei femei când un străin i-a oferit 200.000 de dolari pentru câinele ei: „Mulți dintre voi nu...
Film Now
John Goodman, despre gestul generos făcut de Bruce Willis la începutul carierei: „A avut grijă de mine. Îl...
UTV
Nadia Comăneci a defilat la Paris alături de Jane Fonda și Eva Longoria. Sportiva a ales o ținută creată în...