CEDO a condamnat România în legătură cu restituirea bunurilor naţionalizate. Statul, obligat să plătească daune morale

Data publicării:
Sediul CEDO.
Sediul CEDO din Strasbourg. Foto: Foto: Getty Images

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi România în legătură cu restituirea bunurilor naţionalizate de fostul regim comunist, considerată insuficient de eficace.

România a fost deja atenţionată în trecut în legătură cu această spinoasă problemă, iar în 2013 a adoptat o lege nouă pentru a le permite persoanelor ale căror bunuri au fost naţionalizate să obţină o restituire sau o despăgubire. Cu toate acestea, „mecanismul de restituire rămâne insuficient de operaţional şi omogen”, a apreciat tribunalul Consiliului Europei, cu sediul la Strasbourg, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

CEDO a fost sesizată în 2017 de 53 de cetăţeni români care au obţinut, fiecare, o hotărâre definitivă în favoarea lor, privind emiterea unui titlu de proprietate sau acordarea unei indemnizaţii pentru terenuri confiscate în timpul regimului comunist din perioada 1945-1989.

„În pofida acestor decizii, niciunul dintre reclamanţi nu a primit un titlu de proprietate sau nu a fost repus în posesia bunurilor sale. Unii dintre ei au afirmat că au fost despăgubiţi insuficient”, a indicat curtea într-un comunicat de presă.

Această „neexecutare prelungită a deciziilor adoptate de instanţe judecătoreşti” şi „lipsa unui recurs efectiv în această privinţă” au dus la „impunerea reclamanţilor a unei poveri individuale excesive”, a conchis CEDO.

„Curtea consideră crucial ca România să continue să depună eforturi de a-şi conforma legislaţia şi practica concluziilor la care ajuns Curtea în prezenta hotărâre şi jurisprudenţei sale pertinente”, insistă CEDO.

România a fost condamnată să le plătească reclamanţilor sume de până la 10.000 de euro pentru daune morale.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Facultatea la care numărul candidaților a crescut cu peste 500% într-un singur an. Domeniul tot mai căutat de...
Digi FM
Simpaticul prinț Louis a cucerit din nou inimile britanicilor. Imagini inedite din Scoția, alături de Kate...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Selena Gomez și Benny Blanco, imagini romantice pe iaht în Franța. Cum au fost surprinși cei doi înainte de...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Secretul din spatele „Crazy, Stupid, Love”, la 15 ani de la lansare. De ce Emma Stone a fost cea mai...
Adevarul
Cum să scazi ani din creditul ipotecar cu un truc simplu, fără să crești rata lunară
Newsweek
Pensie și salariu în același timp. Cum poți continua să lucrezi după pensionare în același loc?
Digi FM
Un colț de Grecia construit acasă, în grădină, face furori pe internet: "Oamenii chiar cred că sunt în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Alimentele care pot reduce cu aproape 30% riscul de hipertensiune. Cele mai noi concluzii ale cercetătorilor
Digi Animal World
Vacanță transformată în coșmar. O adolescentă de 13 ani a fost mușcată de o baracudă: „Am văzut sânge peste...
Film Now
De ce nu a fost Eric Roberts la nunta fiicei sale. Actorul rupe tăcerea după căsătoria Emmei Roberts cu Cody...
UTV
Florin Ristei și iubita lui au sărbătorit un moment special în vacanță. Cum a surprins-o artistul pe Andreea...