Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că refuzul de înregistrare a unui partid politic care nu s-a disociat de fostul Partid Comunist Român a fost justificat. CEDO a constatat că instanţele naţionale au dorit să împiedice ca o grupare politică care a abuzat grav de poziţia sa pe o perioadă lungă de timp prin instaurarea unui regim totalitar să abuzeze în viitor de drepturile sale, evitând astfel atacuri la adresa securităţii statului.
În decizia sa în cauza Comitetul de Organizare şi Înregistrare al Partidului Comunist Român împotriva României (cererea nr. 20401/15), CEDO a declarat în unanimitate cererea inadmisibilă. Această decizie este definitivă, conform unui comunicat de presă publicat la 21 decembrie pe site-ul instanţei de la Strasbourg, informează Agerpres.
Comitetul de Organizare şi Înregistrare al PCR a reclamat refuzul instanţelor româneşti de a înregistra PCR pe lista partidelor politice. Invocând articolele 10 (libertatea de exprimare) şi 11 (libertatea de întrunire şi de asociere) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Comitetul s-a plâns de respingerea cererii sale şi de motivele invocate de instanţele naţionale. Plângerea a fost depusă la CEDO la 20 aprilie 2015.
Curtea a decis să examineze plângerile reclamantului doar în temeiul articolului 11 din Convenţie.
Instanţele naţionale au considerat că programul şi statutul PCR conţineau termeni vagi şi generali, ignorau valorile democratice şi evoluţia socio-politică a ţării după 1989, permiteau acţiuni de natură totalitară şi extremistă care puteau submina securitatea naţională, reprezentau pericole pentru valorile democratice şi că partidul nu s-a disociat de fostul Partid Comunist Român (fostul PCR).
CEDO consideră că analiza instanţelor naţionale cu privire la statutul şi la programul politic prezentat de reclamant nu a fost neîntemeiată. Aceasta a constatat că instanţele naţionale au dorit să împiedice ca o grupare politică care a abuzat grav de poziţia sa pe o perioadă lungă de timp prin instaurarea unui regim totalitar să abuzeze în viitor de drepturile sale, evitând astfel atacuri la adresa securităţii statului sau a fundamentelor unei societăţi democratice. În spatele acestui refuz s-a aflat dorinţa de a contracara un abuz deosebit de grav, deşi doar potenţial, care ar fi constat într-o încălcare a principiilor statului de drept şi a fundamentelor democraţiei.
Prin urmare, intervenţia în cauză a răspuns unei „nevoi sociale stringente” şi nu a fost disproporţionată în raport cu obiectivele legitime urmărite: protecţia securităţii naţionale şi a drepturilor şi libertăţilor celorlalţi. Refuzul de înregistrare a reclamantului a fost „necesar într-o societate democratică” în sensul articolului 11 din Convenţie (libertatea de asociere şi de întrunire). Prin urmare, cererea este vădit nefondată şi respinsă în temeiul articolului 35 §§ 3 şi 4 al Convenţiei, se spune în comunicatul CEDO.
Hotărârea a fost dată de un grup de trei judecători format din Gabriele Kucsko-Stadlmayer (Austria), preşedinte, Iulia Antoanella Motoc (România) şi Pere Pastor Vilanova (Andorra).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fost înfiinţată la Strasbourg de către statele membre ale Consiliului Europei în 1959 pentru a soluţiona acuzaţiile de încălcare a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului din 1950.
