Darius Vâlcov rămâne în închisoare. Instanţa i-a respins cererea de eliberare condiţionată

Data publicării:
darius valcov inquam octav ganea
Darius Vâlcov. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Darius Vâlcov, fost ministru de Finanţe şi fost primar al municipiului Slatina, condamnat la şase ani de închisoare pentru fapte de corupţie, va rămâne în detenţie, Judecătoria Focşani respingând joi, ca nefondată, cererea de eliberare condiţionată.

Soluţia pronunţată de instanţa din Focşani poate fi contestată.

„În baza art. 587 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 100 alin. (1) C. pen., respinge ca neîntemeiată cererea de liberare condiţionată, formulată de petentul-condamnat Vâlcov Darius Bogdan, deţinut în Penitenciarul Focşani. Fixează termen de reiterare a cererii de liberare condiţionată 6 luni, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, după expirarea căruia poate fi reînnoită cererea sau poate fi formulată propunere de liberare condiţionată. Ia act că petentul-condamnat a fost asistat de avocat ales”, se arată în soluţia pe scurt postată pe portalul instanţei.

Darius Vâlcov a solicitat eliberarea condiţionată într-o cauză aflată pe rolul Judecătoriei Focşani începând din 16 martie.

În noiembrie anul trecut, pedeapsa de şase ani primită de Darius Vâlcov a fost redusă la cinci ani, după ce un complet de cinci judecători de la instanţa supremă i-au admis o cale extraordinară de atac - recursul în casaţie - şi au constatat că pentru fapta de trafic de influenţă faptele s-au prescris. El a rămas cu o pedeapsă de cinci ani pentru spălarea banilor.

Condamnat definitiv în mai 2023, Darius Vâlcov a fugit în Italia înainte de pronunţarea sentinţei, fiind extrădat în ţară în august 2023 şi încarcerat la Penitenciarul Rahova.

Darius Vâlcov a mai avut două dosare de corupţie pe rolul instanţelor, reuşind să scape de ele. Astfel, în noiembrie 2021, Curtea de Apel Craiova l-a achitat într-un dosar în care era acuzat de instigare la dare şi luare de mită. În martie 2023, tot Curtea de Apel Craiova i-a anulat o condamnare de 6 ani şi 6 luni închisoare pentru luare de mită, pe motiv că faptele de care era acuzat s-au prescris.

În Dosarul Tablourilor, Vâlcov a fost trimis în judecată în mai 2015 pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, în formă continuată.

Potrivit DNA, în cursul anului 2009, omul de afaceri Theodor Berna, administratorul companiei Tehnologica Radion, l-a contactat pe Darius Vâlcov, la acea dată primar al municipiului Slatina, căruia i-a propus ca, în schimbul oferirii sprijinului în influenţarea factorilor de decizie din cadrul autorităţii contractante (SC Compania de Apă Olt SA), în vederea câştigării unor licitaţii de lucrări pentru obiective situate în Slatina, Scorniceşti, Piatra Olt şi Drăgăneşti, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate, conform contractelor de execuţie.

Propunerea a fost făcută în contextul în care, în noiembrie 2008, fusese aprobat la nivel guvernamental proiectul „Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată în judeţul Olt”, al cărui beneficiar final a fost SC Compania de Apă Olt SA, operator regional, finanţarea fiind asigurată, majoritar, din fonduri europene nerambursabile.

În cadrul acestui proiect au fost încheiate trei contracte: „Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în oraşele Scorniceşti şi Potcoava”, „Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în municipiul Slatina” şi „Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în oraşele Drăgăneşti Olt şi Piatra Olt”.

Cu ocazia derulării procedurilor de licitaţie referitoare la atribuirea celor trei contracte, susţinea DNA, membrii comisiei au procedat, la îndemnul lui Darius Vâlcov, în mod abuziv, la eliminarea din caietul de sarcini a unor condiţii de eligibilitate în scopul favorizării firmei Tehnologica Radion.

În consecinţă, Tehnologica Radion a câştigat licitaţiile organizate în cadrul proiectului "Extinderea şi reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă şi apă uzată în judeţul Olt", fiind semnate contracte cu Compania de Apă Olt pentru mai multe lucrări, de 78.201.552 lei.

Conform DNA, Theodor Berna şi Darius Vâlcov au stabilit de comun acord ca sumele de bani să îi fie remise acestuia din urmă, în numerar, în lei şi numai la sediul firmei.

În baza acestei înţelegeri, în perioada ianuarie - martie 2011, Darius Vâlcov s-a prezentat periodic la sediul firmei Tehnologica Radion, unde a primit suma totală de 1.200.000 lei, în trei tranşe a câte 400.000 lei, remiterea fiind realizată ori de câte ori contractantul Compania de Apă Olt efectua plăţi în contul societăţii. De asemenea, în perioada aprilie - decembrie 2011, Darius Vâlcov a primit de la Theodor Berna, prin intermediul lui Minel Prina, suma totală de 2.500.000 lei, în cinci tranşe a câte 500.000 de lei. În plus, în perioada 2012 - 2013, Darius Vâlcov a primit de la omul de afaceri, prin intermediul mai multor firme, suma de 3.080.000 lei, au stabilit procurorii anticorupţie. 

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce colete pot atrage atenția ANAF. Curierii raportează lunar încasările din ramburs. Diferența dintre o...
Digi FM
Alina Pușcău, noi declarații despre starea de sănătate. Cum se simte după tratament: „Cancerul este un...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Elena Vîșcu, mesaj cu subînțeles după divorțul de CRBL. Și-a comparat actualul iubit cu fostul soț: „Unii se...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Tom Holland, performanță uriașă cu noul „Spider-Man”. A doborât un record pe care nici „Avengers: Endgame” nu...
Adevarul
Satul unde o nuntă întreagă a dispărut în apele Siretului. Gheața s-a rupt sub săniile pline cu nuntași și...
Newsweek
Cum poți ieși la pensie fără penalizare la 60 de ani și după 35 ani contributivi? Poți munci în continuare?
Digi FM
Elon Musk, acuzat de fosta parteneră a vrut să-i închidă gura cu 40 de milioane $. Ea a refuzat banii și...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă cu inima și creierul tău dacă mănânci avocado în mod regulat. 4 efecte pe care le poate avea...
Digi Animal World
A dispărut motanul care intra în casele străinilor și ajungea chiar și la nunți. Max este de negăsit de șase...
Film Now
A renunțat complet la blond și e mult mai slabă. Cum a apărut actrița Abby Elliott din „The Bear”: „Pare o...
UTV
Sydney Sweeney a stârnit furia sportivelor cu noua reclamă. „O jignire pentru toate femeile”