Dosarul Microsoft. Dinu Pescariu susține în instanță că i-a plătit 4 milioane de euro lui Gheorghe Ștefan

Data publicării:
GHEORGHE STEFAN NOU 1

Dinu Pescariu a dat o declarație în fața judecătorilor, în prezența celor patru inculpați din acest dosar — fostul ministru Gabriel Sandu, oamenii de afaceri Nicolae Dumitru și Dorin Cocoș, precum și fostul primar din Piatra Neamț Gheorghe Ștefan.

La solicitarea magistraților, Dinu Pescariu s-a referit strict la implicarea lui Gheorghe Ștefan în această afacere, el fiind singurul inculpat care nu și-a recunoscut vinovăția.

„În anul 2008, Claudiu Florică a venit la mine și mi-a oferit o oportunitate de afaceri, respectiv licențele Microsoft. Deoarece avea nevoie de sprijin financiar și politic, m-a rugat să iau legătură cu Dorin Cocoș, care era prieten cu mine. Ulterior, am avut mai multe întâlniri cu Dorin Cocoș și Gheorghe Ștefan, iar la una dintre întâlniri a participat și Gabriel Sandu. Am discutat cu Dorin Cocoș despre faptul că Gheorghe Ștefan avea influență asupra lui Gabriel Sandu, deoarece pe linie politică l-a ajutat să ajungă ministru și putea să intervină la Gabriel Sandu pentru a-l determină să încheie contractul Microsoft”, a spus Dinu Pescariu.

El a explicat că, la solicitarea lui Dorin Cocoș, i-a plătit lui Gheorghe Ștefan suma de 4 milioane de euro, prin intermediul unei firme off-shore.

„La o altă întâlnire la care a participat și Gheorghe Ștefan, am discutat despre sumele de bani care ar fi rămas ca profit în urma afacerii. Ulterior, Dorin Cocoș mi-a indicat ce sumă urma să fie plătită și către cine. Această sumă pe care urma să o plătim reprezenta prețul intervenției pe care aceștia urmau să o facă pentru ca afacerea să se încheie. Pentru Gheorghe Ștefan, suma transmisă de Dorin Cocoș era de circa 4 milioane euro. Ulterior, Claudiu Florică mi-a dat coordonatele unei firme, unde urma să fie transferată suma pentru Gheorghe Ștefan. Firma respectivă se numea DD Land, iar banii au fost plătiți de mine printr-un off-shore”, a mai spus Dinu Pescariu.

Tot acum, a fost audiat un martor, Cristian Colman, care le-a spus judecătorilor că, în anul 2009, a preluat o firmă prin intermediul lui Toni Răzvan, un apropiat al lui Gheorghe Ștefan. Colman a deschis mai multe conturi pe numele acelei firme, de unde extrăgea periodic sume de bani, de regulă câte 10.000 de lei, care erau apoi înmânate lui Toni Răzvan. El a mai relatat că, la un moment dat, Toni Răzvan i-a dat un rucsac plin cu bani, pe care l-a dus unei persoane.

La acest termen de judecată trebuia audiat și Dorin Cocoș, însă avocatul acestuia a cerut o amânare, pe motiv că Dorin Cocoș a suferit o nouă intervenție chirurgicală la un picior și nu se poate concentra. De altfel, Dorin Cocoș se deplasează de mai mult timp în instanță folosindu-se de o cârjă.

Următorul termen al procesului a fost stabilit pentru data de 9 martie, când vor fi audiați Dorin Cocoș și Gheorghe Ștefan.

Potrivit DNA, contractul-cadru de închiriere de licențe Microsoft din 15 aprilie 2004 ar fi fost încheiat în condiții oneroase pentru bugetul de stat, asigurând posibilitatea deturnării unui discount de circa 47% acordat de Microsoft în considerarea Guvernului României și, implicit, permițând plata unor comisioane către persoanele implicate.

Astfel, susțin anchetatorii, contractul-cadru s-ar fi încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale privind achizițiile publice, invocându-se în mod nereal calitatea de unic distribuitor a Fujitsu Siemens Computers, la un preț cu cel puțin 40% mai mare față de prețul real, având la bază un necesar nefundamentat.

„La nivelul anului 2009, instituțiile beneficiare utilizau un număr de 150.694 licențe ce au fost achiziționate în perioada 2004 — 2008 în baza prevederilor Contractului comercial de închiriere a licențelor referitor la produsele Microsoft nr. 0115 RO și a actelor adiționale ale acestuia. Efectele contractului au încetat la 26 aprilie 2009, dată la care a expirat și dreptul neexclusiv de utilizare a licențelor. În contextul încetării dreptului de utilizare a licențelor și a efectelor contractului de închiriere de licențe, a fost identificată o nouă oportunitate de afaceri în distribuirea de licențe Microsoft către Guvernul României”, precizează DNA.

Astfel, în primăvara anului 2009, a avut loc o întrevedere între Cocoș, Ștefan, Sandu și alte persoane pentru a se discuta chestiuni generale legate de posibilitățile pe care le avea Ministerul Comunicațiilor la finalizarea contractului cu Fujitsu Siemens Computers, pentru asigurarea în continuare a licențelor necesare: exercitarea dreptului de cumpărare sau încheierea unui nou contract de închiriere.

„În cursul procedurii de achiziție, pentru a asigura asocierii având ca lider D-CON.NET AG atribuirea contractului, Dorin Cocoș a pretins de la o persoană implicată în cauză foloase necuvenite pentru el, pentru Gheorghe Ștefan și pentru Gabriel Sandu, după cum urmează: Gabriel Sandu — 2.700.000 euro și 1.800.000 euro, Gheorghe Ștefan — 4.000.000 euro, Dorin Cocoș — 9.000.000 euro. Din fișa de date a procedurii de achiziție rezultă că au fost stabilite criterii de calificare restrictive, astfel încât să fie înlăturat de la licitație orice alt ofertant în afară de asocierea având ca lider D-CON.NET AG, în consecință, la 12.08.2009 a fost semnat un acord cadru cu această asociere de firme prin care Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale a achiziționat furnizarea dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opțiune de cumpărare”, potrivit procurorilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate