ÎCCJ a admis cererea de recurs în casaţie formulată de fostul episcop de Huşi condamnat pentru viol şi şantaj

Data publicării:
corneliu barladeanu
Corneliu Bârlădeanu, pe numele de mirean Corneliu Onilă, fost episcop de Huși

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis marţi, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de Cornel Onilă, fostul episcop de Huşi condamnat la opt ani de închisoare pentru viol, agresiune sexuală şi şantaj. Instanţa a respins însă solicitarea de suspendare a executării hotărârii, deci Onilă rămâne în închisoare. Primul termen pentru judecarea recursului în casaţie a fost stabilit pentru 20 ianuarie.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de Sebastian Cristi Jitaru împotriva deciziei penale din 30 aprilie 2025 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală.

Totodată, instanţa a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de Cornel Onilă împotriva aceleiaşi sentinţe, dar a respins, ca nefondată, cererea de suspendare a executării hotărârii formulată de Onilă Cornel.

ICCJ a trimis cauza în vederea judecării acestui recurs în casaţie la Completul nr. 2, în compunere de 3 judecători, şi fixează termen de judecată în 20 ianuarie 2026, cu citarea lui Onilă, a părţii civile şi a părţilor responsabile civilmente Episcopia Huşilor şi Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Ioan Gură de Aur”. Decizia de marţi este definitivă.

În 30 aprilie, instanţa supremă s-a pronunţat definitiv în dosarul de viol şi agresiuni sexuale comise împotriva unor elevi de la Seminarul Teologic „Ioan Gură de Aur” din Huşi de către fostul episcop Corneliu Onilă şi fostul arhimandrit Sebastian Jitaru.

În cazul lui Corneliu Onilă, ICCJ a menţinut sentinţa de opt ani de detenţie dată iniţial de Curtea de Apel Galaţi - Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori.

În ceea ce-l priveşte pe fostul arhimandrit Sebastian Cristi Jitaru, inculpat pentru agresiune sexuală, instanţa a descontopit pedeapsa de 15 ani şi 4 luni închisoare, aplicând două sentinţe de câte 8 ani închisoare pentru viol în formă continuată, cu două victime, 7 ani închisoare pentru viol în cazul alte victime, 3 ani şi 6 luni închisoare pentru agresiune sexuală.

În final, Jitaru urmează să execute pedeapsa principală rezultantă de 14 ani şi 2 luni închisoare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Episcopia Huşilor şi Seminarul Teologic Ortodox ”Sf. Ioan Gură de Aur”, considerate părţi responsabile civilmente.

Fostul episcop Corneliu Onilă şi fostul călugăr arhimandrit Sebastian Jitaru au fost trimişi în judecată pentru viol şi alte agresiuni sexuale comise împotriva unor elevi de seminar. Rechizitoriul întocmit în cauză dispunea şi chemarea în instanţă, ca părţi responsabile, a instituţiilor BOR care au găzduit şi tolerat abuzurile, conform jurnaliştilor din proiectul ”Să fie lumină”, care afirmau că este pentru prima oară în istoria Bisericii Ortodoxe Române când un arhiereu este trimis în judecată pentru viol.

O altă premieră este aceea că o eparhie BOR, Episcopia Huşilor, era chemată să răspundă în instanţă pentru agresiunile sexuale comise de ierarhul care o conducea şi de un călugăr cu cel mai înalt rang, protejat al episcopului.

Onilă a fost trimis în judecată de Parchetul Curţii de Apel Iaşi, care l-a acuzat de viol şi agresiune sexuală asupra unui băiat care îi era elev la Seminarul Teologic ”Ioan Gură de Aur” din Huşi.

Alături de Onilă a fost judecat şi fostul călugăr arhimandrit Sebastian Jitaru, acuzat că l-a violat, la rândul său, pe acelaşi elev. Monahul Jitaru ar mai fi violat alţi doi seminarişti, pe unul de cel puţin nouă ori într-un an, iar pe celălalt timp de aproape doi ani, uneori şi de două ori pe săptămână, relata site-ul „Să fie lumină”.

Cele trei victime ale abuzurilor sexuale comise în tandem de episcopul şi arhimandritul BOR le-au cerut agresorilor daune însumând 500.000 de euro. Jitaru nu are proprietăţi, iar Onilă şi-a retras sume mari din conturi după ce sechestrul asupra conturilor sale a fost ridicat.

Pentru a se asigura că daunele solicitate în procesul penal vor fi acoperite, procurorii au introdus în dosar, la cererea victimelor, conform procedurii, Episcopia Huşilor şi Seminarul Teologic ”Ioan Gură de Aur” din Huşi, în calitate de părţi responsabile civilmente.

Editor : Monica Bonea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Când intră următorii bani de la stat în septembrie. Calendarul plăților până pe 21 septembrie pentru familii...
Digi FM
E de zeci de ani în centrul atenției, dar și ea intră în panică pe covorul roșu. Sandra Bullock: "Transpir și...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce probleme de sănătate are Cheloo. Artistul și-a dezvăluit diagnosticul: „De gradul 3!”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gwyneth Paltrow, adevărul despre despărțirea de Brad Pitt: "Am simțit rușine. A fost un fel de dragoste la...
Adevarul
Gafă în platforma E-Sănătatea Mea, unde o persoană cu dizabilități s-a ales cu statutul de „handicapată”...
Newsweek
Vineri intră pensiile pe card. La ce oră le primesc pensionarii? Contează banca la care au cont
Digi FM
Miss Austria a murit la doar 22 de ani. Născută cu o malformaţie cardiacă, a suferit şapte operaţii pe cord...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Câte cafele pe zi sunt prea multe pentru oase. Un studiu pe aproape 10.000 de femei vine cu un răspuns
Digi Animal World
Labradorul nu este pentru oricine. 4 lucruri esențiale pe care trebuie să le știi înainte să-l iei acasă
Film Now
Russell Crowe, la plimbare pe canalele Veneției. Actorul, însoțit de iubita sa și de fiu. Cu ce proiect...
UTV
Sydney Sweeney a întors toate privirile într-o campanie îndrăzneață. Actrița a pozat fără haine, acoperită...