Înalta Curte de Casație și Justiție va reanaliza condamnarea lui Dani Mocanu. Instanța a admis cererea de recurs în casație

Data publicării:
maneliști căcați
Dani Mocanu și fratele său. Sursa colaj foto: Poliția Română

Înalta Curte de Casație și Justiție a „admis în principiu” cerereile de recurs în casație formulate de Dani Mocanu și fratele său, fugari în Italia după ce au fost condamnați la finalul anului 2025 la patru ani de închisoare pentru tentativă de omor. Primul termen stabilit de ÎCCJ este pe 17 martie.

„Admite în principiu cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii Mocanu Ionuţ Nando şi Mocanu Daniel împotriva deciziei penale nr. 737/AP din 06 noiembrie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Braşov – Sec?ia penală, în dosarul nr. 5712/109/2022. Trimite cauza, în vederea judecării recursului în casaţie, Completului nr. 5”, este decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, din 3 februarie.

Primul termen a fost stabilit pe 17 martie, „cu citarea inculpaților Mocanu Ionuț Nando și Mocanu Daniel”.

Dani Mocanu și fratele lui sunt, însă, în Italia, acolo unde au fugit imediat după decizia de condamnare a Curții de Apel Brașov. Ministerul Justiției a demarat procesul de extrădare în cazul celor doi.

Condamnarea vine după ce, în anul 2022, artistul ar fi bătut cu o rangă un alt bărbat într-o benzinărie din municipiul Pitești. În același dosar, fratele său, Ionuț Mocanu, a primit o condamnare de 7 ani de închisoare cu executare.

Editor : M.G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Dorin Mateiu. Cum a ajuns „Regele mezelurilor” în topul celor mai bogați oameni de afaceri din...
Digi FM
Ce vârstă are Dorin Mateiu, bărbatul care a însoțit-o pe Simona Halep în Mykonos. Diferența dintre ei nu a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Hailey Bieber, un costum de baie roz și o înghețată care se topește în soarele din Palm Springs. Soția lui...
Film Now
Cum arată azi Zack, blonduțul din "Salvați de clopoțel". A trecut de 50 de ani, are patru copii și e în formă...
Adevarul
Cum a devenit Bacalaureatul la Limba Română o formalitate de nivel de clasa a opta. De la eseu critic la „te...
Newsweek
Premierul desemnat Tomac: pensiile vor crește cu sume între 120 lei și 600 lei. Există și o veste proastă
Digi FM
Ce băiat mare au Adrian Enache și Iuliana Marciuc! David a terminat anul doi de facultate în Olanda și vine...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
N-a mai vrut să audă de Hollywood ani întregi, dar a revenit în forță. Cum arată Joan, sora lui John Cusack...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme