Ioan Stanomir: Administrația PSD, în frunte cu Victor Ponta, trebuie să înțeleagă că anumite schimbări sunt necesare

Data publicării:
trio salbatic

 „Dosarul în care este implicat Liviu Dragnea este unul care e legat de coruperea mecanismului democratic, de fraudare a voinței naționale și de compromitere a unei idei esențiale: centralitatea cetățeanului în procesul democratic”, a spus Ioan Stanomir.

Politologul a adăugat că, în acest dosar, „o serie de practici de îngrădire a dreptului de vot a cetăţenilor a fost reluată de aceeași administrație PSD și în noiembrie 2014”.

„Cazul domnului Dragnea este cu atât mai important cu cât, după toate aparanțele, el este unul dintre pilonii puterii din PSD. Condamnarea sa, fie și cu suspendare în primă instanță, arată că există un curent sprijinit de puterea judecătorească care să vizeze schimbarea unor mecanisme care au făcut ca România să se regăsească în situația în care este”, a subliniat el.

„Este vorba de un mecanism al PSD bine pus la punct de-a lungul anilor. Este în al doilea rând un mecanism al politicii românești care s-a fondat pe falsificarea directă sau indirectă a voinței naționale, pe manipularea cetățenilor și pe mituirea acestora prin diferite forme. Este clar că ne aflăm la o răscruce de drumuri și că administrația PSD, în frunte cu Victor Ponta, trebuie să înțeleagă că anumite schimbări sunt necesare, fiindcă nu se mai poate continua în acest moment cu practici care au fost deja evidențiate de procurori și sancționate de instanță”, a mai spus Ioan Stanomir.

Cristian Pantazi: Victor Ponta nu mai are niciun adversar în PSD

Cristian Pantazi, redactor șef HotNews, a spus că decizia de astăzi a Înaltei Curți arată că votul este temelia democrației și că un vot nu poate fi furat fără să existe o pedeapsă.

„Proprietatea cetățeanului asupra votului său este fundamentul democrației, așa cum dreptul de proprietate este fundamentul unei societăți libere din punct de vedere economic”, a spus Cristian Pantazi, la Digi24.

„A doua implicație majoră este la nivelul PSD. Probabil că îl vom vedea pe Liviu Dragnea plecat din funcțiile pe care le deține, chiar și din Guvern, în mod sigur de la vârful PSD. Vedem în felul acesta cum justiția îi elimină toți adversarii de calibru ai lui Victor Ponta din interiorul PSD. În acest moment, Victor Ponta nu mai are niciun posibil adversar puternic în PSD. Este o situație pe care eu nu cred că am mai avut-o în interiorul PSD din 1990, când Iliescu conducea acest partid”, a adăugat jurnalistul.

Citiți și Cristian Tudor Popescu: Condamnarea lui Liviu Dragnea va fi prezentată ca un act de eroism în lupta cu Băsescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Pilonul II de pensii în România: Cum afli la ce fond ești repartizat, câți bani ai în cont și ce se întâmplă...
Digi FM
O pensionară din Blaj a pierdut peste 250.000 de lei după ce a fost păcălită cu imagini AI. Cum funcționa...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
10 melodii nepotrivite pentru dansul mirilor. Au fost greșit înțelese, nu sunt piese de dragoste
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Ryan Gosling, salvat de Julia Roberts: „Dacă ai o problemă, vorbește cu ea”
Adevarul
Ilie Bolojan: „Cu golanii e greu să faci treabă”. Liderul PNL spune că politica românească are nevoie de cât...
Newsweek
Marele proces al pensiilor de la CCR. Pensionar: „Avem șanse de câștig”. Cum se poate schimba Legea pensiilor
Digi FM
Cum își păstrează nordicii casele calde chiar și la -30 de grade. Trucurile simple pe care le folosesc de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce alimente ultraprocesate cresc riscul de cancer colorectal. Cele mai noi concluzii ale oamenilor de știință
Digi Animal World
Motivul pentru care pisicile nu suportă ușile închise. Explicația pe care puțini proprietari o știu
Film Now
Cum arată legendara Mary Poppins la 91 de ani. Julie Andrews, surprinsă într-o apariție publică rară după...
UTV
Andreea Antonescu explică de ce s-a îndepărtat de Andreea Bălan. „Nu cred că totul poate fi explicat prin...