IRINA SOCOL, șefa SIVECO, a fost arestată preventiv

Data publicării:
siveco sediu 2-1

Actualizare 18.51. IRINA SOCOL, președintele SIVECO, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, a decis Tribunalul București.

_________________________

IRINA SOCOL, preşedinte şi acţionar al SIVECO România, pe numele căreia fusese emis mandat de aducere, a fost reţinută, marţi dimineaţă, după ce a fost audiată timp de mai multe ore.

Procurorii au emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore pe numele Irinei Socol, dar şi pe numele unei alte persoane vizate în acest dosar.

Cele două persoane reţinute urmează să fie duse la instanţă cu propunerea de arestare preventivă.

Ceilalţi suspecţi din dosarul de evaziune fiscală în domeniul comercializării de programe informatice vor fi cercetaţi în libertate, după ce, la audierile de luni, majoritatea lor şi-au recunoscut faptele, au declarat, pentru Mediafax, surse judiciare.

În cazul unuia dintre suspecţi a fost dispusă cercetarea sub control judiciar, au mai spus sursele citate.

Audierile de luni, la care au fost luate declaraţii şi unor martori, au fost făcute după ce poliţiştii şi procurorii au percheziţionat sediile mai multor firme, printre care şi cel al societăţii SIVECO, în cadrul unor cercetări pentru evaziune fiscală în domeniul comercializării de programe informatice.

Potrivit Poliţiei Române, percheziţiile au fost făcute la şapte adrese din Bucureşti şi din judeţele Ilfov şi Giurgiu, fiind vizate domiciliile suspecţilor şi sediile unor societăţi comerciale.

De la sediile firmelor unde s-au făcut percheziţii, anchetatorii au ridicat calculatoare şi bibliorafturi cu documentaţie, iar apoi au verificat actele ridicate, pentru documentarea acuzaţiilor.

„În fapt, în scopul sustragerii de la plata taxelor şi impozitelor către bugetul de stat, reprezentanţii unei compani producătoare de programe informatice ar fi creat un circuit infracţional format din peste 50 de societăţi comerciale prin care ar fi fost evidenţiate tranzacţii fictive derulate în perioada 2009-2013, în valoare de aproximativ 10 milioane de euro”, s-a arătat într-un comunicat de presă al Poliţiei Române.

Din cercetări a reieșit că în contabilitatea producătorului de soft ar fi fost înregistrate achiziţii fictive de servicii reprezentând crearea unor programe informatice care în realitate nu au fost prestate, bugetul de stat fiind astfel prejudiciat cu peste trei milioane de euro.

Potrivit unor surse judiciare, SIVECO ar fi achiziţionat fictiv servicii de programare informatică de la mai multe firme de tip „fantomă”.

În lanţul evazionist ar fi fost implicate mai multe firme de tip „fantomă”, iar unele dintre acestea, care ar fi furnizat servicii informatice companiei SIVECO, ar aparţine unor cetăţeni de etnie romă din Sinteşti.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce s-a schimbat în averea lui Marcel Ciolacu după plecarea din Guvern. Câți bani are în conturi și ce datorii...
Digi FM
Scene halucinante la casa de marcat. Oana Zamfir, martoră la o discuție ireală: I-aș împușca pe toți
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
DARA, câștigătoarea Eurovision 2026, își încântă fanii cu imagini în costum de baie. S-a relaxat pe plaja din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sam Neill, o viață amoroasă tumultuoasă. Actorul a avut două căsnicii, și-a dat un fiu spre adopție și...
Adevarul
La ce facultate să dai admiterea, dacă vrei un salariu peste medie după absolvire: „Consecințele unei alegeri...
Newsweek
Parlamentul, aviz pozitiv pentru creșterea unor pensii. Trebuie depusă o simplă cerere să iei banii
Digi FM
Ada Galeș, mărturisiri dureroase după ce a pierdut o sarcină: „Rațiunea nu mai ajută cu nimic!” Anul trecut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Christopher Nolan răspunde criticilor aduse distribuției din „The Odyssey”: Mi-am petrecut 10 ani din viață...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...