Laura Codruța Kovesi a câștigat procesul cu Antena 3

Data publicării:
agerpres 7821424

Foto: Agerpres

În faţa judecătorilor, Laura Codruţa Kovesi a preferat să se apere singură, fără avocat. Le-a transmis magistraţilor că a formulat concluziile într-un material de 37 de pagini.

„Ca magistrat, ştiu că se judecă pe fapte şi probe, nu pe intimidări. Vreau să vă spun că acţiunea este fondată, dovedită şi se bazează pe afirmaţii defăimătoare în emisiune. Am fost făcuţi golani, mafioţi şi am fost defăimaţi. Sunt un om care a obţinut totul prin muncă. Sunt decorată de preşedinţi şi evaluată de instituţii internaţionale inclusiv de cele din SUA. (...) Emisiunea de 2 ore şi 45 de minute m-a defăimat”, potrivit declaraţiei în instanţă.

Totul a pornit în iunie 2014, de la afirmaţiile facute de Sandu Anghel în curtea DNA, înainte de a fi audiat în dosarul în care Mircea Băsescu este suspectat de trafic de influenţă. Cel supranumit Bercea Mondial a spus că a dat două milioane de euro mită către şefii din justiţie pentru a scăpa de condamnare. De aici au început şi dezbaterile de la postul de televiziune Antena 3.

Jurnaliştii au acuzat-o pe şefa DNA că a încercat să muşamalizeze dosarul care îi viza pe Mircea Băsescu şi Sandu Anghel.

În concluziile prezentate în faţa instanţei jurnaliştii Antena 3 au spus că îşi menţin afirmaţiile, dar şi că şi-au făcut treaba fără a intenţiona să aducă prejudicii.

„Interesul public şi buna-credinţă nu pot fi considerate obscure. Vreau să vă asigur că este vorba de libertatea de exprimare”, a susţinut Mihai Gâdea în instanţă.

Pe parcursul procesului, şeful DNA a preferat să nu facă multe comentarii în presă în legătură cu acest proces. Acum solicită daune în valoare de 1 milion de lei.

Laura Codruţa Kovesi: „Dacă voi câştiga procesul, banii îi voi folosi în scopuri umanitare şi caritabile şi suma pe care o cer este de fapt o sancţiune pentru cei care au făcut afirmaţii denigratoare”.

În replică, jurnaliştii Antena 3 au anunţat că au făcut o cerere reconvenţională prin care solicită aceleaşi daune ca şi şefa DNA în cazul în care li se dă câştig de cauză.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mai merită să ții economiile în euro? Ce se întâmplă cu banii românilor în toamna lui 2026
Digi FM
VIDEO Nicușor Dan, surprins în timp ce-și aranja tacticos șosetele lângă Volodimir Zelenski. Reacția...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, ipostază spectaculoasă în costum de baie, demnă de un atlet. Ce a reușit să facă pe o placă, în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum își calma fiul lui Richard Gere anxietatea în copilărie. Homer Gere, dezvăluiri rare despre tatăl său
Adevarul
Care este „butonul magic” al autoturismelor Dacia: este apăsat cel mai des de către șoferi
Newsweek
Cum pot recupera pensionarii CASS reținut la pensie? De ce au sanse mici în instanță? Salvarea poate fi la CCR
Digi FM
Ce semnifică singurul tatuaj pe care îl are Nadia Comăneci: „Înseamnă foarte mult pentru mine!”. L-a făcut la...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Ceasurile îmbătrânirii”. Când suferă organismul uman cele mai mari schimbări. Vârstele diferă la bărbați...
Digi Animal World
De ce nu trebuie să ţipi la câinele tău. Iată care sunt efectele negative, conform unui studiu
Film Now
Penelope Cruz, îngrozită să joace alături de soțul ei, Javier Bardem: „Simți că vrei să-l protejezi”
UTV
Elena Vîșcu, ironie la adresa lui CRBL după ce a primit un buchet impresionant de flori: „Vaza a rămas din...