Medic militar, reținut de DNA. Ar fi primit 2.000 de euro mită de la un pacient

Data publicării:
euro mediafax-8

Conform ordonanței de punere în mișcare a acțiunii penale, în 5 iulie 2013, Iancu Mocanu, în calitate de medic militar, având gradul militar de colonel și funcția de șef al Secției Chirurgie Cardiovasculară II la Centrul Clinic de Urgență de Boli Cardiovasculare al Armatei „Vasile Cândea”, a pretins unui denunțător suma de 2.000 euro, pentru a îndeplini un act referitor la îndatoririle sale de serviciu.

Este vorba de internarea și investigarea medicală în scopul efectuării intervenției chirurgicale asupra unui pacient, aflat în relație de afinitate cu denunțătorul, diagnosticat cu o gravă afecțiune cardiacă, la unitatea spitalicească menționată.

La data de 23 septembrie 2013, Iancu Mocanu a fost prins în flagrant în timp ce a primit suma de 2.000 de euro.

În cabinetul medicului, anchetatorii au găsit alte plicuri cu bani, în care erau sume de aproximativ zece mii de lei, pe care a recunoscut că le-a primit de la alți pacienți.

El urmează să fie prezentat la Tribunalul Militar Teritorial București cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Din moment ce are grad militar, Ministerul Apărării Naționale poate porni o anchetă pe numele lui Iancu Mocanu, anchetă care s-ar putea solda cu degradarea sa.

Ce avere a declarat medicul

(Foto: cardioarmy.eu)

Conform declarației de avere, datată anul trecut, postată pe site-ul instituției medicale, Iancu Mocanu deține mai multe terneuri intravila și unul agricol, două apartamente și trei case de locuit și două autoturisme.

În conturile bancare a declarat că are aproximativ 46.000 de euro și în jur de 290.000 de lei.

Declarația de avere a medicului, aici.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
Reguli noi pentru turiști în Grecia și amenzi de până la 3.000 de euro. Ce nu mai ai voie să faci din această...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Heather Locklear și Lorenzo Lamas, noul cuplu surpriză de la Hollywood. El a fost căsătorit de șase ori și...
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
SONDAJ De ce se tem românii cel mai mult: Nu se mai plătesc pensii: 25%. Crește vârsta de pensionare: 18%
Digi FM
Warren Buffett rupe relația cu Bill Gates după scandalul Epstein: "Nu am mai vorbit deloc cu el. Nu vreau să...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Incapacitatea unei persoane vârstnice de a-şi aminti visele, asociată cu una dintre cele mai grave boli
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Eric Roberts, adevărul despre relația cu sora lui, Julia Roberts: "E o tipă cool". Ce spune acum, după ani de...
UTV
Kim Kardashian și Lewis Hamilton au fost surprinși împreună în Los Angeles. Ce au făcut la doar câteva zile...