Ministrul Justiției, reacție la imaginile cu Horodniceanu amenințând polițiști: „Nu e în regulă”

Data publicării:
catalin predoiu
Cătălin Predoiu, MAI. Foto: INQUAM Photos / George Călin

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat duminică seară că atitudinea vicepreşedintelui CSM, Daniel Horodniceanu, care i-a amenințat pe poliţişti după ce a fost prins că nu a respectat normele rutiere, a fost „greşită de la început şi până la sfârşit”, dar e important că a realizat greşeala şi o regretă.

„Am văzut câteva imagini azi la televizor. (...) Domnul procuror Horodniceanu, vicepreşedinte CSM, a dat astăzi o declaraţie în care arată că a înţeles că a procedat greşit în respectiva situaţie, regretă acest lucru, s-a lăsat provocat. În orice caz, e regretabil contextul, cum a spus şi dânsul, e regretabilă atitudinea, e greşită, evident, de la început şi până la sfârşit, dar e important că dânsul a realizat acest lucru. (...) Nu e în regulă ce s-a întâmplat acolo, abordarea a fost greşită. Cea mai bună cale într-o astfel de situaţie e să raţionezi după, unde ai greşit, ce-ai greşit, să recunoşti acest lucru şi, eventual, să îţi exprimi un regret, preferabil sincer”, a declarat Cătălin Predoiu duminică la Prima News, potrivit Agerpres.

Ministrul a mai spus că situaţia trebuie lămurită.

„Nu cunosc exact datele concrete ale acelei întâlniri şi cine şi cum a filmat. (...) Aceste aspecte, dacă dânsul crede că e cazul să fie lămurite, trebuie lămurite, până la urmă, până la capăt, care e tot contextul. Şi chiar dacă dânsul nu crede acest lucru, cred că ar trebui lămurit. Aici aş evoca şi declaraţia preşedintelui CSM, care a spus că va lua în analiză această situaţie. Dar un prim pas de echilibrare a întregii poveşti, în sensul bun al cuvântului, a fost declaraţia aceasta pe care e bine că dânsul a făcut-o şi a precizat că înţelege că nu ăsta e un comportament normal într-o astfel de situaţie”, a adăugat Cătălin Predoiu.

Întrebat dacă Daniel Horodniceanu riscă ceva, Predoiu a arătat că acest lucru e de competenţa CSM.

„Nu fac analize doar pe date preliminare şi fără să avem o situaţie completă. (...) Tot ce ţine de conduita magistratului în societate e în competenţa CSM, ca instituţie”, a afirmat ministrul Justiţiei.

Vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Daniel Horodniceanu, a fost oprit în trafic de poliţiştii dintr-o comună din judeţul Iaşi pentru că nu ar fi semnalizat că intenţionează să facă o depăşire.

Într-o înregistrare video apărută în spaţiul public, Horodniceanu a întrebat poliţiştii care l-au oprit în trafic dacă ştiu cine este şi i-a ameninţat că îi va contacta pe superiorii lor de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie.

După apariţia filmării în spaţiul public, Daniel Horodniceanu a transmis că nu a încălcat nicio normă rutieră şi că întreaga situaţie ar fi fost pusă la punct de cei doi poliţişti care îl cunoşteau. Acesta a menţionat că a avut reacţia respectivă întrucât cei doi poliţişti s-ar fi prefăcut că nu ştiu cine este interlocutorul lor.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Opriți-vă, frate, cu titlurile gen „Românca… a câștigat Premiul Oscar”
Digi FM
Maioneză de post. Rețeta simplă, rapidă și cremoasă, numai bună de adăugat în salate în Postul Paștelui
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Reacția Alexandrei Căpitănescu după criticile din jurul piesei cu care merge la Eurovision 2026: "Un mesaj...
Film Now
Timothée Chalamet și Steven Spielberg, moment tensionat la Oscar 2026. Regizorul l-a criticat după...
Adevarul
Cine este Natalie Musteață, românca premiată la Oscar 2026. Ce spune despre originea ei: „Am crescut cu...
Newsweek
Ziua în care se decide ce sume de bani primesc în plus la pensie 3.000.000 de pensionari. Sunt 2 scenarii
Digi FM
Ținute care au rămas în istoria premiilor Oscar. De la rochia lebădă a lui Bjork și costumul purtat cu fața...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când este echinocțiul de primăvară 2026. De ce ziua nu este, totuși, perfect egală cu noaptea
Digi Animal World
„Sunt crocodili absolut peste tot”. Avertismentul autorităților după inundațiile din Australia
Film Now
Cele mai comentate momente de la premiile Oscar 2026. De la glumele serii la ratarea lui Timothee Chalamet și...
UTV
Oscar 2026. „One Battle After Another” a câștigat marele premiu iar Michael B Jordan a primit statueta pentru...