Sari la conținut

Motivarea instanței. Relatările dramatice ale victimelor lui Ion Ficior

Regimul aplicat de Ion Ficior la Colonia de muncă Periprava a fost unul „de natură să conducă la lichidarea fizică și psihică a deținuților”, se arată în motivarea sentinței din luna martie, când torționarul a fost condamnat, în primă instanță, la 20 de ani de închisoare. Motivarea Curții de Apel, întinsă pe mai mult de o sută de pagini, conține și mărturiile cutremurătoare a zeci de foști deținuți politici.

ion ficior tortionar periprava

Magistrații au apreciat că lui Ion Ficior i „s-ar fi cuvenit detențiunea pe viață” ca pedeapsă, având în vedere gravitatea deosebită și urmăririle infracțiunii sale. „Totuși, având în vedere tardivitatea cu care autoritățile statului au ales să demareze procedurile judiciare dar și vârsta deosebit de înaintată a inculpatului, Curtea apreciază că aplicarea pedepsei închisorii, la maximul special al acesteia, este de natură să satisfacă toate scopurile pedepsei, dar mai cu seamă pe cel preventiv, cu referire expresă la prevenția generală, la exemplaritatea pe care pedeapsa trebuie să o ofere oricui ar fi tentat, ca în numele unui regim politic, să mai comită astfel de atrocități”, se arată în motivarea Curții de Apel.

În același document sunt detaliate și câteva dintre metodele utilizate de Ficior:

- expunerea deținuților la condiții de viață mizerabile, degradante, inumane;

- lipsa hranei, calitatea slabă a acesteia;

- lipsa apei potabile, oferirea spre consum a apei nefiltrate, luate direct din Dunăre (ceea ce a condus la îmbolnăvirea în masă a deținuților și la decesul multora);

- lipsa medicamentelor, lipsa asistenței medicale, lăsarea fără ajutor a celor care necesitau o atare asistență (ceea ce a condus la decese pentru boli curabile și care tratate, nu ar fi avut ca rezultat decesul);

- bătăi fizice aplicate deținuților pentru motive de cele mai multe ori nejustificate, pentru neîndeplinirea normei de muncă ;

- stabilirea unor norme de muncă aproape imposibil de făcut, atât pentru cei apți, dar mai ales pentru inapți, cu consecința lovirii și înfometării celor care nu reușeau;

- izolarea, interzicerea oricărui contact cu familia, interdicția pentru deținuți de a primi și trimite scrisori, de a primi pachete, de a avea dreptul la vorbitor;

- pedepsirea cu izolarea a deținuților, pentru lungi perioade, timp în care nu mâncau decât o dată la trei zile și erau obligați să stea direct pe ciment, fapt ce a fost de natură să contribuie la instalarea bolilor de plămâni, a bolilor digestive;

- condițiile de lucru improprii, ținerea deținuților cu picioarele în apă, în umezeală, cu hainele ude, fără o protecție adecvată, în special a celor care lucrau la stuf;

- aglomerarea excesivă din barăci, frigul pe care deținuții au fost obligați să îl suporte, lipsa hainelor groase pentru sezonul rece.

Iată și câteva dintre declarațiile emoționante din dosar ale unor foști deținuți și ale urmașilor acestora:

- D.G.: „Hrana era puțină, eram tot timpul flămânzi (...) din cauza foamei și a bătăilor, un deținut de la Cluj, Balint a decedat (....) din cauza foamei, deținuții mâncau rădăcini de stuf, mai prindeau șerpi și broaște și le mâncau (...) cei inapți erau ținuți în barăci, cu scopul de a muri de foame (...) era lagărul morții”.

- T.S.: „Deținuții bolnavi primeau amestec de varză cu arpacaș, turtoi de mălai, pâine câte 100 de grame la câteva zile, foarte rar (...) mâncarea era dezastruoasă, la prânz primeam varză amestecată cu coceni, arpacaș, în care găseau urme de balegă de animale, iar carne primeam doar de sărbători”.

- A.G.: „Cei care mâncau porumb de pe câmp, erau raportați la comandant și sancționați cu bătaia la tălpi. Pedepsele erau dispuse de F.I., executate de gardieni. F.I. asista la aplicarea lor, în calitate de comandant”.

- T.G.: „Încă de la început eram loviți, pentru a băga spaima în noi (...). A fost un deținut care nu a vrut să smulgă iarba cu dinții, iar după ce a fost reținut la poartă, când s-a întors în baracă, s-a dezbrăcat și ne-a arătat cum a fost bătut cu sârma de oțel de cadrele militare”.

- S.N.: „Dacă nu făceam norma la stuf, eram chemați sus de șefi și bătuți, câte 4-5 deținuți în fiecare dimineață (...).Cei care erau bătuți erau aruncați pe scară”.

- B.E.: „Și eu am fost trimis o dată la izolare 3 zile pentru motivul că am tăiat trei porumbi (...). Toți deținuții eram supuși unor măsuri represive, inumane și de o cruzime și o ferocitate extremă, constând în special, în izolare, unde primeam drept hrană doar un turtoi de mămăligă”.

- C.I.: „Într-una dintre zile a trecut pe lângă grupul meu F.I. împreună cu alte persoane și întrucât nu m-am ridicat imediat să îl salut, acesta m-a sancționat cu 7 zile de izolare, cu lanțuri la picioare, cu mâncare la 3 zile, două zile primeam numai apă și sare, iar a treia zi mâncare, dar redusă la jumătate”.

- M.I.: „M-am dus cu D.A. să vedem barăcile unde erau inapții și distroficii (...) ne-am speriat deoarece în interior erau oameni foarte slabi, parcă erau schelete care abia mai puteau vorbi și ne cereau apă. Doar aceste două categorii de deținuți primeau medicamente și doar o dată la 3-4 zile, restul deținuților politici nu primeam medicamente”.

Citește și:

Torționarul Ion Ficior, condamnat la 20 de ani de închisoare

Procurorii cer pedeapsă maximă pentru torţionarul Ion Ficior

Ion Ficior pierde o parte din pensie

Etichete: detinuti politici , tortionar , ION FICIOR , Periprava , infometare , condamnarea tortionarilor , motivarea sentintei , lagarele comuniste

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale